Local

Buzatu cu ibovnica la Tribunal. Anuța nu a fost audiată, procesul s-a amânat de 6 martie

ȘEFA DE CABINET A INCULPATULUI… Astăzi, la Tribunal, era ziua audierii Anei Maria Obreja, personaj-cheie în dosarul de corupție al lui Dumitru Buzatu. Ședința însă s-a anulat, pentru că avocații lui Buzatu au rămas înzăpeziți, unul la București, altul în Austria

ANA CEA NOROCOASĂ… Astăzi, când la Tribunalul Vaslui, instanța avea de audiat unul dintre martorii cu greutate din dosarul de corupție al fostului președinte CJ, Dumitru Buzatu, și anume pe iubita sa, Ana Maria Obreja, ședința de judecată s-a anulat, pe motiv de… avocați înzăpeziți. Cei doi apărători ai lui Dumitru Buzatu, ieșeanul Daniel Atasiei și bucureșteanul Cristian Winzer au trimis instanței buletinul meteo și câte „un motiv întemeiat” pentru care nu pot ajunge la proces. Avocatul Atasiei a arătat că se află în Austria, iar avocatul Winzer este la București, dar prognoza meteo l-a ținut în loc. Martora Ana Maria Obreja a venit conștiincioasă la Tribunal, aparent pregătită pentru mărturisiri complete, în care să arate ce a făcut gașca de „pescari” la balta lui Farmazon, cum a luat Buzatu geanta maro maro în care se aflau 1,25 milioane de lei, dar și cum s-a speriat ea, când au năvălit procurorii DNA și ofițerii Anticorupție, peste mașina lor, iar ea, speriată, striga „Hoții, hoții”. Foarte multe și interesante detalii avea, așadar, astăzi de dat în instanță Ana Maria Obreja, dar numai că a scăpat de corvoadă, grație nămeților în care ar fi rămas împotmoliți avocații lui Dumitru Buzatu.            

Dumitru Buzatu s-a prezentat la termen, ca un inculpat conștiincios. Tot prezentă în sală era și Ana Maria Obreja, având calitatea de martor în dosar. Ea a fost șefa de cabinet a fostului președinte Buzatu, iar apropiații susțin că cei doi se aflau și într-o relație afectivă. Prin urmare, este clar că Ana Maria Obreja ar fi avut ce povesti instanței de judecată, mai ales că, din postura de șefă de cabinet, „filtra” tot ceea ce ajungea la președintele Buzatu, interacționând des cu Emil Savin, omul de afaceri dnunțător în dosar. Mai mult decât atât, în flagrantul făcut de DNA, proba de temelie în acest dosar, Ana Maria Obreja se află chiar în mașină cu Buzatu, fiind figură importantă în filmulețul care a făcut înconjorul țării și a arătat lumii cât de ușor se poate lua o mită de 1,25 milioane de lei, pe care să o pui, cu nonșalanță, în portbagaj, printre covrigi și fripturi.

Dumitru Buzatu, temător. A zbughit-o, practic, din Tribunal, ca să nu se intersecteze cu Ana Maria, de frica arestului la domiciliu

Dumitru Buzatu, spun cei care l-au văzut astăzi la Tribunalul Vaslui, a venit la proces, dar părea foarte preocupat ca să nu facă nici măcar contact vizual cu iubita sa, Ana Maria Obreja. A învățat din lecția esxpertului Radu Judele, și el inculpat în dosar, că nu este bine să ai vreo tangență cu martorii, întrucât, deși aglomerat la Tribunal, s-ar putea să fie observată manevra. Așa se face că inclusiv la ieșirea din sediul Tribunalului, Dumitru Buzatu a țâșnit gloț, ca nu cumva să pățească precum Judele. Acesta a dialogat puțin pe holul Tribunalului, iar instanța a aflat și i-a schimbat controlul judiciar, în arest la domiciliu. Dumitru Buzatu a vrut să fie prevăzător. Instanța de judecată a stabili că, pe fondul lipsei întemeiate a avocaților lui Dumitru Buzatu, termenul să fie mutat peste două spătmâni, mai exact pe 6 martie 2026.

 

 

 

14 comentarii

  1. Sa vina DNA la Dranceni sa vadă cum fura primarul PNL murarasu cu firma de casă Samson controlata din umbră de tătaru.. samson ia construit oalatul lui Tătaru din contractele primite..asa se spală banii in România.. Morarasu este poreclit zeciuiala in comună..atât ea din contracte..ultima afacere o face cu o firma Nordis sau Nomis din Galați care fac l7crari de mântuială..hoție pe față.

  2. Grija asta o aveți, voi nu vedeți că retardatul și bolovan, au dus motorina la 8.14 bani😡😡😡 ăștia ne distrug de tot.

  3. Ce ajung sa faca oamenii pentru bani.. Sa traiasca cu un barbat mai mare ca ea cu 35 40 de ani. Sa fereasca dmz ce au ajuns femeiile din ziua de azi.. Ar trebui sa se legalizeze prostituia in Romania ca sa se stie una si buna…

    Mai bine stau singur decat sa dau peste panarami si sa-mi distruga viata si psihicul!

  4. Zice unu ca este urata! Dar, australopitecul este frumos al drcului! Bosorog care a saracit vasluienii si asa saraci de doua ori , o data si cu duhul.

  5. iti dai seama ca se amana pana se prescrie …si anuta aia ,e vai steaua ei ,am stat intr un compartiment de vagon de tren REGIO venea de la iasi spre vaslui…o naparca frate ,

  6. Aveți niște expresii de te doare mintea, de neam prost needucat
    Ibovnica ?
    Asta este un termen folosit pentru o persoană cu care cineva are o relație în afara căsătoriei, si asta din cate știu e divorțat de ani de zile, e liber cu cine vrea, e prietena, iubita, concubina si orice altceva dar nu ibovnica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button