
În timp ce tot mai multe biblioteci publice și-au redus sau chiar și-au închis activitatea, Biblioteca Municipală ‘Radu Rosetti’ din Onești a dovedit contrariul.
Acest fapt nu s-a întâmplat nici peste noapte și nici de la sine.
A fost multă pasiune și dedicare din partea angajaților instituției, un management performant al conducerii și deschidere totală din partea reprezentanților Primăriei Onești și Consiliului Județean Bacău, care au ales să susțină financiar activitatea culturală.
În momentul de față, biblioteca oneșteană nu este doar un spațiu multicultural pentru comunitate, ci un adevărat hub care este căutat de copii, tineri și adulți de toate vârstele, atât din județul Bacău, cât și din județele învecinate.
Povestea de succes a acestei instituții am aflat-o de la directorul Direcției Cultură din cadrul Primăriei Onești, Ionuț Tenie, cel care coordonează, între altele, și biblioteca municipală.
‘Cred că bibliotecile au un rol foarte important în formarea tinerilor din comunitate, dar și ca centre culturale zonale, așa cum este cazul Bibliotecii Municipale ‘Radu Rosetti’ Onești. Dacă până în 2001 funcționa în două apartamente de bloc, clădirea în care ne aflăm astăzi, cu o suprafață de peste 4.000 de metri pătrați, a fost inaugurată în 2001. De atunci, activitatea s-a dezvoltat foarte mult. Avem amfiteatru, sală de concerte, galerie de artă, săli de internet atât pentru adulți, cât și pentru copii, săli de împrumut carte atât pentru adulți, cât și pentru copii, o sală multimedia. Avem peste 200.000 de titluri în colecția bibliotecii, dar în fiecare an facem achiziție de carte. Spre exemplu, anul trecut a fost achiziționată carte de circa 40.000 de lei’, a declarat, pentru AGERPRES, Ionuț Tenie…https://agerpres.ro/cultura-media/2026/05/09/biblioteca-azi-biblioteca-din-onesti-transformata-dintr-un-sediu-in-apartamente-intr-un-adevarat-hub–1554432

