Arme de foc deținute ilegal, descoperite la Corni Albești

PRIGOANA COMUNIȘTILOR… În toamna anului 1949, într-un sat aparent liniștit din fostul județ Fălciu, o anchetă pornită de la un furt de porumb avea să scoată la suprafață o poveste mult mai tulburătoare: arme ascunse prin gospodării, muniție îngropată sau aruncată în fântâni, pistoale trecute din mână în mână și puști rămase în urma războiului abia încheiat. La Corni-Albești, în casa și în jurul familiei Năstase, Securitatea comunistă a descoperit un mic arsenal care, în ochii noului regim, nu mai era doar o rămășiță a frontului, ci dovada unei posibile răzmerițe politice. Totul a început cu Eduard Năstase, morar din Albești, cercetat inițial pentru că ar fi sustras porumb. În timpul verificărilor, oamenii legii au găsit o ladă cu cartușe și un închizător de armă militară. De aici, ancheta a coborât rapid în pivnițe, poduri, grădini și fântâni. Sub presiunea interogatoriilor, au ieșit la iveală arme de vânătoare, pistoale de calibru mic, o armă automată, încărcătoare și sute de cartușe, ascunse când în fân, când sub pereți, când în apa fântânilor. Armele nu ajunseseră acolo printr-o singură întâmplare. Unele fuseseră găsite după război, ascunse prin diferite locuri ori rămase de la militari. Altele circulaseră între tineri, schimbate pe o armonică, pe o pereche de pantofi, pe bani sau pe diverse obiecte. În centrul acestei rețele, apar numele lui Dumitru Năstase, fiul morarului, ale fraților Trâncu, al lui Nistor Balaur și al fostului notar Boris Grecu. Pentru unii, armele păreau trofee, unelte de vânătoare sau curiozități păstrate din vremuri tulburi. Pentru Securitate, ele deveneau semnul unei conspirații. Așa se deschide cazul Corni-Albești, cu frica unui stat nou, violent și suspicios, care vedea în fiecare pușcă ascunsă un posibil dușman.

În anii de după al Doilea Război Mondial, România a intrat într‑o perioadă de transformare brutală. Regimul comunist instalat cu sprijin sovietic a declanșat o ofensivă împotriva oricărei forme de opoziție, îndeosebi în mediul rural. Noul organ de represiune, Securitatea, a fost înființat în 1948 cu ajutorul NKVD‑ului sovietic; în doar cîțiva ani avea zeci de mii de angajați și folosea arestul, tortura și deportările pentru a înăbuși rezistența la colectivizare. În această atmosferă de teroare, a avut loc și povestea descoperirii unor arme de proveniență militară în satul Corni‑Albești, județul Fălciu. Satul Corni‑Albești era un cătun cu gospodari ce trăiau din agricultură și morărit. Pe raza comunei Albești, s-au purtat lupte grele în august 1944, iar pe câmpuri și în păduri au rămas multe arme și muniție. Anchetatorii Securității aveau ordin să identifice arme „ilegale”, dar de multe ori aceste operațiuni erau folosite pentru a intimida țăranii și pentru a demola orice solidaritate locală. 

Firul evenimentelor: de la acuzația de furt la descoperirea armelor

În noiembrie 1949, morarul Eduard Năstase, în vârstă de 48 de ani, și fiul său, Dumitru Năstase, au fost cercetați de milițienii din Fălciu pentru furtul a 1.000 kg de porumb provenit din pleava rămasă în urma măcinatului. În timpul anchetei de la Postul de Miliție Crasna, Eduard a încercat să-și salveze fiul: și-a asumat întreaga vină pentru furt, astfel încât Dumitru să fie eliberat, iar înainte ca acesta să plece acasă l-a instruit să arunce toate armele și muniția ascunse în gospodărie. Între timp, cazul a luat o turnură neașteptată. Niște copii din sat, trecând prin apropierea grădinii morarului, au zărit o ladă de lemn răsturnată, în care se aflau cartușe și un închizător de armă. Miliția a efectuat o percheziție și a găsit 138 de cartușe de pușcă Z.B. și un închizător de armă militară. La început, Eduard Năstase a susținut că muniția fusese aruncată acolo de un dușman din sat, dar explicația nu a convins autoritățile. Cum prima percheziție nu a dus și la descoperirea armelor, iar indiciile arătau că acestea fuseseră mutate între timp, dosarul a fost înaintat Securității. Organul represiv a cerut ca Năstase să fie predat pentru a fi interogat „ca la carte”, iar în urma presiunilor acesta a recunoscut că muniția aparținea fiului său Dumitru și că tânărul avea mai multe arme ascunse. Pe 26 noiembrie 1949, Securitatea a trecut la arestări: Eduard Năstase, Dumitru Năstase, Nistor Balaur și Ion Trâncu au fost reținuți ca suspecți în cazul armelor, iar ulterior au fost chemați la audieri soția lui Eduard, Olga, fiicele Maria și Aurica, cumnatul Mircea Brânzei, precum și tinerii Ion și Costică Trâncu, prieteni ai lui Dumitru.

Cine au fost protagoniștii și cum au ajuns la arme

Eduard Năstase era născut la 24 decembrie 1902 în Albești. Deținea 2,5 – 3,5 ha de pământ arabil, o livadă și o moară, iar familia sa era relativ înstărită. În tinerețe fusese membru al Partidului Național Țărănesc (1928‑1935) și primar în mai multe rânduri; după război aderase la Frontul Plugarilor, dar fusese exclus după ce l‑a criticat. Din declarațiile sale reiese că în 1947 a aflat de la fostul notar Boris Grecu că țăranul înstărit Nistor Balaur găsise sub un perete la moara sa mai multe arme rămase din război: două pistoale, o pușcă de vânătoare și o pușcă militară. Balaur i‑a făcut cadou lui Năstase un pistol de calibrul 6,35 mm. Eduard a predat pistolul fiului său, dar susținea că nu știa nimic despre restul de muniții și puști ascunse. Totuși, anchetatorii au notat că în timpul anchetei el i‑a spus fiului său să arunce armele într‑o fântână ca să nu fie descoperite.

Dumitru Năstase – tânărul colecționar devenit suspect

Dumitru era cel mai mic copil al familiei, născut în 1931. În declarațiile sale, el recunoaște că era pasionat de arme și vânătoare. În 1947 a cumpărat de la prietenul său Ion Trâncu o pușcă Z.B. și 200 de cartușe la schimb cu o armonică; a mai cumpărat ulterior o altă pușcă Z.B. scurtată și un încărcător contra sumei de 100 lei, plătită cu haine și alimente. De asemenea, a primit de la tatăl său pistolul de 6,35 mm dăruit de Nistor Balaur și a cules de pe marginea drumului un pistol sovietic de 9 mm. Dumitru susținea că folosea armele doar pentru vânătoare și că le ungea cu ulei de moară ca să nu ruginească.

Ion și Costică Trâncu – sursa armelor

Frații Ion și Costică Trâncu proveneau dintr‑o familie de mecanici. Ion (18 ani) a mărturisit că i‑a vândut lui Dumitru o pușcă de vânătoare și o pușcă Z.B. cu 200 de cartușe în schimbul unei perechi de pantofi și al unei armonici. El a mai recunoscut că i‑a vândut trei pistoale altor consăteni: un pistol „parabellum” lui Grigore Postolache pentru o plasă de pescuit, alt pistol lui Ilie, iar un pistol Browning vărului Alexandru Dumitru. Surplusul de cartușe l‑a dat pe alte obiecte ori l‑a vândut la marginea drumului. Mărturia lui arată cât de ușor circulau armele militare și cât de puțin conștientizau tinerii gravitatea faptei.

Nistor Balaur – „chiaburul” cu arme ascunse

În declarațiile sale, țăranul Nistor Balaur a admis că în 1946 a descoperit în moara lui de pe râul Crasna arme aparținând fostului notar Boris Grecu. A ascuns arma automată și pușca de vânătoare într‑un tub metalic la casa cumnatului său Vasile Teletin, iar pistolul mic l‑a oferit cadou nepotului său, Eduard Năstase. În decembrie 1949, după arestarea lui Năstase, Balaur s‑a speriat și a aruncat arma automată într‑un șanț; ulterior a fost și el arestat și interogat.

Unde au fost ascunse armele

Investigațiile au scos la iveală un adevărat traseu al armelor. Dumitru Năstase a ascuns inițial puștile și muniția în podul cu fân, apoi a mutat o parte în via familiei și ulterior în camera din față, într‑un perete dărâmat. Când miliția a demarat ancheta pentru furtul de porumb, tatăl l‑a sfătuit să scape de arme. Dumitru a aruncat una dintre puști într‑o fântână de lângă moară, cealaltă pușcă și pistolul de 9 mm într‑o fântână din grădina unui vecin, iar celelalte arme într‑o râpă. Securitatea a descoperit muniția din grădină și, după ce l‑a forțat pe Dumitru să spună adevărul, a recuperat armele din fântâni. Raportul consemna că armele erau bine unse pentru a nu rugini.

Ce credea Securitatea că urmăreau Năstase și ceilalți cu armele ascunse

Pentru Securitate, cazul armelor descoperite la familia Năstase nu mai era doar o simplă deținere ilegală de armament rămas din război. Ancheta a fost împinsă rapid într-o direcție politică. Din declarațiile luate lui Dumitru Năstase, securiștii au construit ipoteza că armele ar fi fost păstrate nu pentru vânătoare sau curiozitate, ci pentru o posibilă acțiune împotriva regimului comunist. Potrivit celor consemnate în dosar, Dumitru ar fi declarat că, pe vremea când venea de la Bârlad, unde urma patru clase industriale, tatăl său, Eduard Năstase, l-ar fi îndemnat să ia legătura cu tineri din sat și să-i organizeze. Motivul invocat era limpede în ochii anchetatorilor: Eduard ar fi crezut că „regimul se va schimba” și că, în cazul unor revolte, oamenii din jurul său trebuiau să fie pregătiți. În aceeași logică, Securitatea a reținut și nemulțumirea economică a morarului, care ar fi spus că afacerile nu-i mai mergeau ca înainte, „sub vechiul regim”. Dumitru ar fi încercat să discute cu mai mulți tineri din sat, printre care frații Costică și Ioan Trâncu din Albești, dar aceștia ar fi refuzat propunerea. Mai târziu, când tatăl său l-ar fi întrebat dacă a reușit să-i organizeze, Dumitru i-ar fi spus numele celor contactați. Reacția lui Eduard, așa cum apare în declarație, a fost interpretată de Securitate ca un indiciu al unei intenții mai serioase: acesta s-ar fi enervat pentru că fiul alesese tineri „săraci” și i-ar fi cerut să caute alții. Dumitru a mai pomenit și numele lui Leon Dudu, căruia i-ar fi făcut propuneri în martie 1948, fără succes. Faptul că tânărul nu reușise să adune pe nimeni l-ar fi înfuriat pe tatăl său, care l-ar fi bătut cu muchia toporului.

Întâlniri secrete au avut loc noaptea

În ochii anchetatorilor, aceste declarații transformau armele în instrumente ale unei presupuse organizări subversive. Securitatea a legat de acest fir și alte detalii: întâlniri nocturne ale lui Eduard Năstase cu localnici precum Vasile Turcu, Nistor Turcu și Gavril Chicireanu; discuții purtate în casă după ce Eduard și-ar fi trimis fiul și soția afară; apoi noi adunări, în septembrie 1948, într-o casă părăsită. Un alt element considerat grav a fost mutarea armelor. În aprilie 1949, Eduard Năstase ar fi luat pușca Z.B. și lada cu cartușe și le-ar fi dus cu căruța la câmp. În septembrie, le-ar fi adus înapoi acasă și le-ar fi pus în fân, lângă celelalte arme, cu intenția de a săpa mai târziu o groapă sub hambar pentru a le ascunde mai bine. Arestarea pentru furtul porumbului a întrerupt însă acest plan. Securitatea a mai introdus în interpretarea cazului și trecutul politic sau social al unor persoane din jurul familiei. Gavril Chicireanu era notat ca fost șef de cuib legionar. Distanța mică dintre Albești și stația CFR Crasna, aproximativ trei kilometri, era prezentată ca un avantaj pentru eventuale legături cu persoane venite din alte părți. În același timp, rudele lui Eduard Năstase erau privite cu suspiciune: una dintre fiice era căsătorită cu un fost căpitan de jandarmi, alta cu Mircea Brânzei, fost adjutant de aviație, iar despre acesta din urmă Dumitru ar fi declarat că știa de armamentul ascuns în gospodăria tatălui său. Pe baza acestor elemente, concluzia Securității a fost categorică și specifică limbajului represiv al epocii: Eduard Năstase nu era văzut doar ca un morar care ținuse arme ascunse, ci ca un om care ar fi făcut parte dintr-o „organizație subversivă cu caracter terorist”.

Condamnarea

Dosarul s-a încheiat cu pedepse grele pentru cei considerați principali vinovați. Eduard Năstase, privit de anchetatori drept figura centrală a cazului și suspectat că ar fi urmărit folosirea armelor într-un scop politic, a fost condamnat la 3 ani de închisoare. Fiul său, Dumitru Năstase, cel care ascunsese și mutase o parte din arme și muniții, a primit 2 ani de închisoare. Nistor Balaur, de la care provenea o parte din armament și care păstrase arme rămase din anii războiului, a fost condamnat la 1 an de închisoare.

Metodele Securității și represiunea asupra țăranilor

Cazul Corni‑Albești exemplifică modul de funcționare a Securității, serviciul județean Fălciu a preluat ancheta de la miliție și a desfășurat percheziții repetate, arestări și interogatorii dure pentru a obține mărturii incriminatoare. Rapoartele menționează că primele rețineri făcute de miliție au fost considerate premature, deoarece au „împiedicat organul nostru informativ să exploateze complet cazul”. În timpul interogatoriilor, securiștii au documentat întreaga rețea de cunoștințe a familiei, au convocat zeci de consăteni și i‑au forțat să relateze fiecare tranzacție cu muniție, iar pe cei mai săraci i‑au lăsat liberi după ce „au fost prelucrați”, adică li s‑au făcut lecții de intimidare. Raportul final al Serviciului Județean de Securitate din 28 noiembrie 1949 propunea ca Eduard și Dumitru Năstase să rămână în arest preventiv până la terminarea cercetărilor și ca dosarul să fie înaintat procuraturii pentru „deținere ilegală de arme militare și de vânătoare”. Totodată, ofițerii au suspectat că cei doi intenționau să organizeze un nucleu de rezistență anticomunistă în sat și că se foloseau de armele ascunse.

O poveste simplă transformată de comuniști într-un dosar de terorism

MĂSLUIRE… Privit la rece, cazul de la Corni-Albești pornea de la o realitate banală a satelor de după război: armele și munițiile rămase din al Doilea Război Mondial se găseau încă prin câmpuri, fântâni, poduri, mori, păduri sau gospodării. Frontul trecuse peste această parte a Moldovei, iar urmele lui nu dispăruseră odată cu încheierea păcii. În dosarul anchetei se vede limpede că arme nu au fost găsite doar la familia Năstase sau la Nistor Balaur, ci și la alți numeroși săteni din Corni-Albești, mulți dintre ei oameni săraci, care le țineau ascunse, le schimbaseră pe obiecte sau le păstraseră fără să le atribuie neapărat o întrebuințare. Aceștia au fost „prelucrați” și lăsați în libertate, în timp ce Eduard Năstase, Dumitru Năstase și Nistor Balaur au devenit centrul unui dosar penal și politic. Faptul că asemenea muniții au rămas în pământ zeci de ani nu este o simplă presupunere. Și astăzi, în județul Vaslui, echipele pirotehnice sunt chemate periodic să ridice proiectile, cartușe și alte elemente de muniție provenite din al Doilea Război Mondial. Securitatea a ales însă să privească această realitate prin grila luptei de clasă. În loc să trateze cazul ca pe o problemă de arme rămase din război, a construit în jurul lui o poveste politică. Eduard Năstase nu mai era doar un morar care ascunsese sau tolerase arme în gospodărie, ci devenea, în limbajul anchetatorilor, un „chiabur”, un dușman al noii orânduiri, un om care ar fi pus la cale organizarea unor tineri din sat pentru eventuale revolte. Din câteva arme ascunse, din declarații contradictorii și din zvonuri, Securitatea a fabricat imaginea unei presupuse organizații subversive cu caracter terorist. Dosarul insistă asupra unor detalii care aveau rolul de a-l compromite moral pe Eduard Năstase. Ancheta îl prezintă ca pe un om interesat de propriul cîștig, nemulțumit că afacerile nu-i mai mergeau ca înainte, ostil regimului și dispus să-și folosească fiul într-o presupusă organizare clandestină. Când află că armele au fost descoperite, documentele notează că ar fi început să manifeste simptome de demență, dar medicul miliției ar fi constatat că „este normal și simulează nebunia”. Astfel, imaginea lui Eduard este împinsă deliberat spre două registre utile propagandei comuniste: pe de o parte, chiaburul lacom și dușmănos; pe de altă parte, omul viclean, care încearcă să scape de răspundere prefăcându-se nebun. Această tehnică nu era izolată. Regimul comunist folosea frecvent astfel de dosare pentru a „înfiera” public țărani mai înstăriți, foști oameni influenți ai satului sau persoane incomode. În aceeași logică poate fi amintit și cazul chiaburului Vasile Bourceanu din Berezeni, căruia, potrivit memoriei locale și cercetărilor de arhivă care merită dezvoltate separat, i-au fost aduse acuzații grave, inclusiv de omor, pentru a fi transformat într-un exemplu negativ al „dușmanului de clasă”. Nu era important doar ce făcuse omul, ci ce putea simboliza el în ochii comunității: proprietar, gospodar, independent, deci suspect.

Exagerările Securității

CONCLUZIE… De aceea, povestea armelor de la Corni-Albești trebuie citită dincolo de textul condamnărilor. Eduard Năstase a primit 3 ani de închisoare, Dumitru Năstase 2 ani, iar Nistor Balaur 1 an. Dar în spatele acestor pedepse nu se află doar fapta de a fi deținut arme. Se află mecanismul prin care Securitatea transforma o întâmplare banală, născută din haosul postbelic, într-un caz politic. Armele existau peste tot; vinovați au devenit însă aceia care se potriveau cel mai bine tiparului de dușman construit de regim.