Arheologie internațională la Vaslui: studenți din China, pe urmele geților din comuna Albești

SĂPĂTURI…Anul 2025 a marcat cel de-al cincilea an consecutiv de săpături arheologice la cetatea traco-getică de la Corni-Albești, cunoscută și sub numele de Cetățuia Vladnic. Din păcate, această campanie a avut loc în condiții extrem de dificile: cercetările s-au desfășurat doar patru zile (19-22 august 2025), din cauza lipsei de finanțare care amenință însăși continuitatea șantierului. Cu toate acestea, ediția din acest an a adus o surpriză deosebită, pe lângă echipa arheologilor români, la săpături au participat și patru studenți din Shanghai, China, veniți să descopere la fața locului universul fascinant al traco-geților. Dincolo de această deschidere internațională, campania din 2025 ridică și o problemă, există riscul ca ea să fi fost ultima cercetare arheologică la Cetățuia Vladnic de la Albești, întrucât sprijinul financiar lipsește aproape complet, iar autoritățile par să ignore importanța acestui sit. În contextul în care în ultimii cinci ani au fost descoperite aici informații și obiecte valoroase oprirea săpăturilor ar reprezenta o pierdere uriașă pentru istoria județului Vaslui și a Moldovei. 

Cetatea traco-getică de la Albești – cinci ani de descoperiri arheologice

În centrul județului Vaslui, pe teritoriul comunei Albești (satul Corni-Albești), se află o veche cetate traco-getică datând aproximativ din perioada 500-300 î. Hr., cunoscută în literatura de specialitate sub numele de Cetățuia Vladnic. Această cetate a fost menționată încă din secolul al XIX-lea (în chestionarul arheologic al lui Alexandru Odobescu) și, în afara unui mic sondaj realizat în anii 1980, nu a beneficiat de cercetări până de curând. Cetatea ocupă o suprafață relativ mică, de circa 0,8 hectare, fiind protejată de un sistem defensiv impresionant, un val de pământ de mari dimensiuni, însoțit de un șanț adânc, care închide incinta pe laturile nord, nord-vest și est. În mod interesant, cetatea de la Albești nu este amplasată pe un vârf proeminent, ci pe o terasă joasă de vale, având rolul de a controla accesul de-a lungul văii. Latura sudică a incintei este apărată natural de o râpă abruptă de Î15-20 m înălțime, dificil de escaladat. Valul artificial măsoară astăzi între 2 și 5 metri în înălțime și circa 8-12 metri lățime, fiind dublat de un șanț adânc de 2-4 metri și lat de 6-11 metri. Acest ansamblu defensiv indică nivelul tehnologic și organizatoric al comunităților getice timpurii care au ridicat fortificații solide din pământ.

Traco-geții din secolele V-III î.Hr. – constructori de cetăți din pământ

Geții făceau parte din marele neam al tracilor, fiind strămoșii direcți ai dacilor. Potrivit geografului antic Strabon, geții și dacii vorbeau aceeași limbă, deosebindu-se doar prin arealul de locuire: „geții locuiau la câmpie, în timp ce dacii trăiau în zonele mai înalte, montane”. Această observație explică de ce cetățile getice din estul și sudul Moldovei (cum este cea de la Albești) sunt adesea construite în zone colinare joase sau în apropierea câmpiilor, având rol strategic de control al drumurilor de vale, spre deosebire de cetățile dacilor din Transilvania, amplasate pe munți înalți. Herodot, în secolul V î. Hr., i-a descris pe geți drept „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”. Alte izvoare antice menționează că geții se opuneau cu îndârjire marilor cuceritori ai vremii. Aceste cetăți de pământ cu palisade din lemn erau fortificații construite din valuri (rampe) de pământ întărite cu palisade din trunchiuri groase de lemn, uneori arse la bază pentru a deveni mai rezistente la putrezire. În interiorul incintelor se aflau locuințe de suprafață (bordeie sau case din lemn și chirpici) și depozite pentru provizii. Comunitățile traco-getice erau agricole, cultivând cereale și crescând animale, dar aveau și legături comerciale cu lumea mediteraneană, dovadă fragmentele de amfore grecești descoperite în așezările lor, folosite probabil pentru importul de vin. Cultura materială a acestei populații include ceramică lucrată manual, unelte și arme de bronz, podoabe din bronz sau argint și, desigur, arhitectura fortificațiilor care impresionează prin structură.

Cetatea de la Albești

Fortificația de la Albești-Vladnic ilustrează perfect modul în care traco-geții își construiau cetățile. Săpăturile au arătat că valul are o structură internă foarte complexă. Inițial s-a realizat o groapă de fundare adâncă de Î1,5 m, apoi s-au ridicat nuclee de pământ puternic compactat atât la exterior, cât și la interior, peste care a fost ridicat valul principal. Pe partea spre șanț, constructorii au adăugat straturi alternative de sol bătătorit, pentru a preveni alunecările. La final, valul fortificat ajungea la aproximativ 14 m lățime la bază și 3 m înălțime, iar deasupra lui era ridicată o palisadă din stâlpi masivi de lemn înalți de circa 3 m. Prin suprapunerea acestor elemente, obstacolul total în fața eventualilor atacatori era impresionant, echivalentul a Î10 metri înălțime de la fundul șanțului până în vârful palisadei. Acest sistem defensiv arată că meșterii getici stăpâneau principii tehnice, similare celor folosite astăzi la proiectarea barajelor sau digurilor, cunoscând proprietățile diferitelor soluri și modul de compactare a acestora. Cu toate acestea, cetatea de la Albești nu a fost de necucerit, urmele de incendiere descoperite indică faptul că fortificația a fost distrusă violent prin foc și sabie, după o perioadă relativ scurtă de funcționare. Așadar, asemeni multor alte așezări getice din epocă, și aceasta a fost atacată de diferite popoare, posibil legate de invaziile celților sau ale altor neamuri migratoare din preajma secolelor IV-III î. Hr.

Cinci ani de cercetări arheologice la Cetățuia-Vladnic (2021-2025)

După mai bine de trei decenii de la ultimul sondaj arheologic, în anul 2021 a debutat un șantier de cercetare sistematică la Albești-Cetățuie. Proiectul a fost inițiat de un colectiv format din dr. Alexandru Berzovan (Institutul de Arheologie Iași), responsabil științific, împreună cu specialiștii Mircea Oancă și Mircea Mamalaucă de la Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad. Prima campanie (2021) a avut ca scop investigarea stratigrafiei sitului și confirmarea existenței nivelului de locuire getic.

Campania 2022 s-a desfășurat în perioada 22 august – 10 septembrie 2022, timp de trei săptămâni, și a extins atât echipa (alăturându-se dr. Aurora Pețan de la Fundația Dacica și drd. Adrian-Ionuț Gâlea), cât și obiectivele cercetării. Prioritatea a fost studierea în detaliu a sistemului defensiv impunător, valul și șanțul. Rezultatele au fost remarcabile, s-a reușit documentarea completă a valului de pământ (inclusiv a urmelor de palisadă de lemn de pe coronament) și a șanțului de apărare adiacent. Săpăturile au scos la iveală și urmele unei alte locuințe de suprafață incendiate, distinctă de cea găsită în 2021, precum și resturile unei structuri adosate pantei interioare a valului, în care s-au găsit numeroase fragmente de vase ceramice getice (sec. IV-III î. Hr.).

Campania 2023 a continuat investigațiile și a adus noi informații cruciale despre evoluția cetății. În decursul a două săptămâni de săpături, arheologii au constatat că valul de apărare a cunoscut două etape distincte de utilizare de-a lungul existenței cetății. Cu alte cuvinte, fortificația a fost probabil refăcută sau întărită la un moment dat, indicând fie o reconstrucție după un atac, fie extinderea fortificației. De asemenea, în 2023 a fost descoperită o nouă locuință de suprafață în interiorul cetății, ale cărei vestigii conțineau un material arheologic foarte bogat (numeroase artefacte și ceramică datând din sec. IV-III î. Hr.). Această descoperire, mult mai bogată în obiecte decât cele anterioare, sugerează că, măcar într-o fază a existenței sale, cetatea a adăpostit o comunitate mai numeroasă sau mai prosperă, lăsând în urmă un inventar consistent (posibil un nivel de locuiremai îndelungat decât sugerase campania 2021). Tot în cursul campaniei 2023, în stratul asociat primei faze de fortificare (adică valului vechi) au ieșit la iveală urmele unui bordei, o locuință adâncită parțial în pământ, care a oferit o cantitate foarte mare de fragmente ceramice și chiar vase întregibile (aproape complete), datate în sec. IV î. Hr.

Campania 2024 a fost, din nefericire, mult mai scurtă și limitată, ca urmare a resurselor financiare modeste disponibile. Săpăturile s-au derulat într-un singur segment de o săptămână, în august 2024 (19-24 august). Obiectivul principal a fost finalizarea documentării locuinței descoperite în 2023, adică investigarea completă a casei bogate în artefacte și extragerea tuturor informațiilor posibile înainte de încheierea proiectului. La finalul lui 2024, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad a organizat o conferință științifică unde au fost comunicate publicului rezultatele săpăturilor de la Albești.

Campania 2025 – a cincea consecutivă

S-a desfășurat în această vară (19-22 august), însă în condiții și mai dificile. Anul acesta șantierul a fost deschis doar patru zile, din cauza lipsei fondurilor necesare continuării cercetărilor. Chiar și cu acest timp extrem de scurt, echipa a beneficiat de o participare inedită: patru studenți veniți din Shanghai, China, s-au alăturat arheologilor români pe șantier. Prezența studenților chinezi sugerează că și peste hotare există curiozitate față de civilizațiile antice din țara noastră, iar Cetățuia Vladnic reprezintă un obiectiv de studiu valoros. Cu toate acestea, viitorul proiectului de la Albești este incert, cercetătorii avertizează că 2025 ar putea fi ultimul an de săpături, întrucât nu există sprijin financiar, iar autoritățile ignoră aproape complet acest domeniu. De altfel, finanțarea campaniilor precedente s-a realizat în bună măsură prin eforturi private cum a fost cazul anului 2022, când investiția necesară a fost acoperită de un sponsor din industria jocurilor video, interesat de istoria geto-dacilor.

Importanța sitului și riscul închiderii șantierului arheologic

Descoperirile realizate în cei cinci ani de cercetări la Cetățuia-Vladnic demonstrează valoarea științifică și culturală deosebită a acestui sit. Este una dintre puținele cetăți traco-getice de la est de Carpați studiate sistematic până în prezent. Faptul că fortificația de la Albești a fost construită, utilizată și distrusă într-un interval relativ scurt o transformă într-o capsulă a timpului care păstrează instantanee din viața și luptele geților din sec. IV-III î. Hr., o epocă despre care sursele scrise sunt puține, iar cercetările arheologice în regiune încă insuficiente. Prin analiza artefactelor descoperite (ceramică, unelte, arme, podoabe) și a structurii cetății, arheologii pot reconstitui aspecte esențiale: cum erau organizate aceste comunități, ce meșteșuguri practicau, ce legături comerciale aveau și ce amenințări îi determinau să ridice asemenea fortificații. În plus, șantierul are și o componentă educativă, implicarea studenților și voluntarilor (inclusiv din străinătate) a făcut ca situl de la Albești să devină un loc de formare profesională și de schimb cultural, punând județul Vaslui pe harta pasionaților de istorie antică.

Perspectiva închiderii premature a cercetărilor de la Cetățuia Vladnic, din lipsă de finanțare, ar fi așadar o pierdere majoră atât pentru comunitatea științifică, cât și pentru județul Vaslui și comuna Albești. Multe întrebări au rămas încă fără răspuns: de exemplu, de ce această cetatea era ascunsă pe o vale?, de cine se ascundeau? Există și alte așezări civile sau necropole asociate acestei fortificații în împrejurimi? Ce se întâmplă cu artefactele care ar putea fi încă îngropate în zone neexcavate? Fără continuarea săpăturilor, toate aceste mistere riscă să rămână nedezlegate, iar patrimoniul din cetate, vulnerabil la eroziune sau distrugere, ar putea fi definitiv compromis. Din păcate, indiferența autorităților față de arheologie și patrimoniu a fost semnalată public de specialiștii implicați, care subliniază că situri valoroase ca acesta nu pot fi protejate și valorificate fără un sprijin instituțional minim. În cazul în care șantierul arheologic de la Albești va fi abandonat după 2025, nu doar comunitatea academică va avea de suferit, ci și comunitatea locală, se pierde o oportunitate de promovare turistică și educațională a zonei, precum și șansa comunei de a se evidenția cu un obiectiv istoric rar.