Local

Arest preventiv pentru frații Onu de la Valea Mare care și-au stâlcit în bătaie un prieten. Îl loveau continuu, cu rândul

BĂTAIE… Cei doi frați, Onu Silviu Mihăiță și Onu Cristian, au ajuns în arest preventiv după ce au fost acuzați de săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice. Victima furiei celor doi frați a fost un prieten al celor doi care, în urma loviturilor primite, a ajuns, în stare gravă, la Spitalul din Vaslui. Scandalul a avut loc în urmă cu mai bine de o săptămână, în fața magazinului Jaguar din Negrești și a fost surprins de camerele de supraveghere ale orașului. Gurile rele spun că totul a pornit după ce cei doi frați, aflați sub influența alcoolului, au făcut scandal în discotecă și au fost dați afară. S-au supărat pe victimă pentru că aceasta nu a intervenit să nu fie evacuați din incintă.

La scurtă vreme după ce un scandal izbucnit în orașul Negrești a fost aplanat doar cu intervenția luptătorilor SAS, un altul tulbură liniștea micului orășel din nordul județului. De data aceasta, doi frați din Valea Mare, o suburbie a Negreștiului, și-au bătut crunt un prieten, iar victima a ajuns în stare gravă la spital. Oamenii din Negrești povestesc că frații Onu Silviu Mihăiță și Cristian erau prieteni apropiați cu victima și că, înainte cu două zile de acest incident, cei trei au fost văzuți luând masa împreună. În seara respectivă (noaptea de sâmbătă spre duminică, în urmă cu două săptămâni n.r.), cei trei au vrut să meargă împreună la discotecă, dar nu au fost primiți. Și asta pentru că regula discotecii interzicea accesul celor aflați în stare de ebrietate și bodyguarzii nu i-au primit. Cei trei au plecat, dar în fața magazinului Jaguar, între ei a apărut un conflict spontan. S-au luat la bătaie, dar ceea ce a urmat este greu de descris.

Frații își băteau amicul cu rândul. Îl loveau doar în zona capului

Martorii au povestit că, după câteva lovituri, victima a căzut la pământ, dar acest lucru nu a contat pentru cei doi agresori. Îl loveau pe rând, cu picioarele, în zona capului și a corpului. „Sunt greu de privit chiar imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale orașului. Unul se odihnea, în timp ce celălalt îl lovea pe tânărul acela care era căzut la pământ. Apoi îl lua celălalt în primire. Nu am văzut atâta cruzime niciodată în viața mea. Am înțeles că cel care a luat bătaie este, în stare gravă, la spitalul din Vaslui. Agresorii au fost inițial reținuți și lăsați apoi acasă ca apoi să îi ridice iar. Miercuri sau joi, au fost luați de acasă și au fost duși în arest preventiv”, povestesc oamenii din Negrești. Se pare că anchetatorii au avut nevoie de câteva zile pentru a pune cap la cap întreaga poveste ca apoi să ceară arestarea preventivă a fraților Onu. „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui și dispune arestarea preventivă a inculpaților: Onu Silviu Mihăiță, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, Onu Cristian, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, pe o durată de 30 zile, de la 18.03.2026 până la data de 16.04.2026 inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru inculpați și de la comunicare pentru reprezentantul Ministerului Public”, se arată în decizia instanței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button