Anchetă la o școală din Bârlad: elevi acuzați că au creat o organizație de tip fascist

NEBUNIE… În primăvara anului 1969, o întâmplare aparent minoră din orașul Bârlad avea să ajungă în atenția aparatelor de Securitate ale statului. Într-o clasă de gimnaziu din Bârlad, cîțiva elevi au făcut ceea ce, pentru ei, părea probabil un joc de-a războiul, de-a gradele militare și de-a organizațiile secrete. Au luat un caiet, au desenat svastici, au inventat funcții, au împărțit roluri și au botezat grupul cu un nume care, în 1969, putea atrage imediat atenția celui mai temut aparat al statului: „Divizia Reich”. În câteva zile, joaca lor a încetat să mai fie o glumă de adolescenți. Caietul a ajuns pe masa Miliției și a Securității, elevii au fost anchetați, părinții chemați, școala pusă în alertă, iar cazul raportat pe linie de partid. În România socialistă, unde orice abatere ideologică putea fi citită ca semn de „dușmănie” față de regim, un caiet de elev devenea dosar „strict secret”.

Cazul „Diviziei Reich” din Bârlad este mai mult decât o întâmplare stranie dintr-o școală de provincie. El arată cum funcționa frica într-un stat care își supraveghea cetățenii până și în bănci, printre copii. Pentru elevi, totul putea părea o imitație naivă după filme, cărți și povești despre război. Pentru Securitate însă, cuvinte precum „Reich”, „SS”, „Führer” sau „Gestapo” nu erau simple fantezii de copii, ci semnale de alarmă. În ochii regimului, ele puteau însemna propagandă fascistă, complot, influență dușmănoasă sau pericol pentru ordinea socialistă. Povestea acestor elevi din Bârlad deschide o fereastră rară spre România anului 1969: o Românie aflată aparent într-o perioadă de relativă destindere, după momentul de popularitate al lui Ceaușescu din 1968, dar în care controlul politic rămânea prezent în școli, familii și instituții. 

Organizarea și conținutul „caietului roșu”

Raportul Securității din 3 martie 1969 consemnează că „un grup de elevi din clasa VIII‑a B au constituit o organizație de tip fascist, denumită «Divizia Reich»“. Directorul școlii a predat organelor un carnet cu copertă roșie, în care elevul Axente Aurel notase componența organizației și atribuțiile fiecărui membru. În caiet erau desenate 11 svastici și patru însemne „SS”, iar prima pagină conținea lista membrilor, atribuite fiecăruia grade inspirate din armata nazistă (Führer, General, Raportführer, Blockführer etc.). În paginile următoare, erau scrise „Dispozițiuni” care impuneau salutul cu mâna dreaptă ridicată și alte reguli de disciplină. O altă secțiune descria un presupus „secret și plan” al diviziei și împărțirea orașului în opt sectoare; se vorbea chiar despre înființarea unui „Gestapo”, doi agenți urmând să se ocupe de legătura secretă și de rapoarte zilnice. Harta de acționare a „Diviziei Reich” era desenată de asemenea în caiet. Martorii audiați au indicat că inițiatorul acestei structuri a fost Axinte Aurel, elev de clasa VIII‑a. După vizionarea unui film cu tentă militară și lectura cărții documentare „Fabrica morții”, el a propus colegilor înființarea „diviziei” pentru a se juca. Pe 1 martie 1969, cîțiva colegi s‑au adunat, au acceptat ideea și au stabilit împreună componența și regulile organizației. Declarațiile elevilor arată că demersul nu fusese inspirat de vreun adult și nu urmărea acțiuni politice, ci era un joc construit cu simboluri fasciste. 

Contextul istoric al României în 1969

Pentru a înțelege reacția autorităților, trebuie privită atmosfera politică a acelor ani. La mijlocul deceniului al șaptelea, România era condusă de Nicolae Ceaușescu, care încerca să își consolideze poziția printr‑un echilibru între loialitatea față de doctrina comunistă și o aparentă independență față de Moscova. În august 1968 Ceaușescu a condamnat public invazia trupelor Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia; discursul său a fost perceput ca un gest de nesupunere față de Uniunea Sovietică și i‑a adus popularitate în țară. Această atitudine a permis regimului să promoveze o retorică de autonomie națională și o relativă deschidere culturală, însă nu a echivalat cu o liberalizare politică. Aparatul de partid, propaganda și Securitatea continuau să asigure controlul societății. În plan ideologic, antifascismul era unul dintre pilonii legitimi ai regimului comunist. Discursul oficial prezenta instaurarea comunismului ca o rupere definitivă de perioadele autoritare și fasciste interbelice. Prin urmare, simbolurile fasciste erau catalogate drept periculoase, indiferent de context. Chiar și o joacă de copii cu svastici și denumiri naziste putea fi interpretată ca propagandă dușmănoasă la adresa orânduirii socialiste. 

Reacția Securității și procedurile adoptate

Raportul Securității descrie modul în care cazul a fost investigat. La 3 martie 1969, inspectoratul județean a fost sesizat și a început verificările. Carnetul a fost ridicat, iar elevii implicați au fost identificați. La primele constatări, Securitatea a notat că cei opt elevi se organizaseră într‑o „divizie” cu grade și reguli exacte și că desenaseră însemne fasciste în caiet. Anchetatorii au interogat elevii. Declarațiile lor au arătat că inițiativa a aparținut unui coleg și că scopul era acela de a se juca după modelul armatei germane; nu se identificase niciun „element dușmănos” și nicio intenție ostilă față de stat. Totuși, raportul subliniază că existența organizației era un fapt grav și că gestul nu putea fi ignorat de autorități. După această concluzie, Securitatea a trecut la măsuri administrative. Se consemnează că s‑a discutat cu părinții, cu directorul școlii și cu diriginta clasei, iar elevii au fost puși sub supravegherea părinților și a școlii. Conducerea școlii urma să dezbată cazul în comitetul de părinți și să se asigure că nu va mai exista asemenea abateri. De asemenea, prim‑secretarul Comitetului Municipal de partid Bârlad a fost informat despre caz. Paralel cu Securitatea, Serviciul Miliției a trimis un raport către securitate în care prezenta declarațiile elevilor și constata că nu s‑a găsit vreo legătură cu alte persoane sau acțiuni ostile. Într‑un raport detaliat, plutonierul Filipescu Constantin a descris cum directorul școlii i‑a predat caietul și cum elevul Axinte Aurel a recunoscut că a conceput organizația, a desemnat gradele colegilor și a notat regulile. 

Cadrul penal și posibilele consecințe pentru elevi

Deși ancheta a stabilit că elevii nu urmăriseră acțiuni reale, încadrarea legală a faptei putea fi foarte severă. Codul penal al Republicii Socialiste România, în vigoare de la 1 ianuarie 1969, incrimina explicit propaganda cu caracter fascist. Articolul 166 prevedea că propaganda fascistă săvârșită în public se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Articolul continua cu sancționarea oricărei acțiuni care ar fi putut crea pericol pentru securitatea statului, prevăzând aceeași pedeapsă. Și mai drastic, Articolul 167 – „Complotul” – stabilea că inițierea sau constituirea unei asociații în scopul desfășurării unei activități cu caracter fascist ori antidemocratic, precum și aderarea sau sprijinirea unei astfel de asocieri, se pedepseau cu moartea sau închisoare de la 15 la 20 de ani și confiscarea totală ori parțială a averii. Deși acestea erau limite maxime, faptul că legea prevedea pedeapsa capitală arată cât de periculoasă ar fi putut deveni o astfel de încercare dacă organele ar fi considerat‑o un complot împotriva statului.

Teribilism adolescentin sau amenințare politică?

STRICT SECRET… Cazul „Diviziei Reich” evidențiază tensiunea dintre natura reală a faptei și percepția autorităților. Pentru elevi, inițiativa a fost un joc de război, construit cu simboluri fasciste preluate din filme și cărți; nu există dovezi că ar fi avut un program politic sau intenții violente. Totuși, în contextul politic al României anului 1969, evenimentul a intrat imediat în logica securității statului. Fascismul era considerat dușman absolut al comunismului, iar regimul se legitima prin victoria asupra fascismului. De aceea, Securitatea a încadrat cazul ca o „organizație de tip fascist” și a deschis o anchetă secretă. Cazul a fost clasificat „strict secret”, iar documentele au fost multiplicate în exemplare pentru Securitate, Miliție și partid. În același timp, concluzia că nu există intenție dușmănoasă a permis închiderea dosarului fără sancțiuni penale. Pentru istorie, episodul de la Bârlad spune mai multe despre mecanismele statului comunist decât despre o reală tentativă fascistă. El arată cum tinerii, fascinați de simboluri văzute în filme, puteau fi interpretați ca pericol la adresa orânduirii socialiste. Cazul reflectă contrastul dintre aparenta liberalizare a discursului public, ilustrată de condamnarea invaziei din Cehoslovacia, și persistența unui aparat represiv vigilent. Școala era un spațiu de educație politică, iar tinerii erau considerați viitorii constructori ai socialismului; orice deviere de la linia oficială trebuia corectată rapid. 

Elevii au scăpat doar cu măsuri administrative, considerând că „Divizia Reich” nu avea intenții dușmănoase cu poporul comunist 

CONCLUZII… „Divizia Reich” din Bârlad nu a fost o organizație fascistă în adevăratul sens al cuvântului, ci o improvizație adolescentină inspirată din filme și literatura despre război. Cu toate acestea, într‑o Românie comunistă, care își definea identitatea prin lupta antifascistă, gestul câtorva elevi a fost tratat cu maximă seriozitate. Documentele de arhivă arată că Securitatea a deschis o anchetă, Miliția a întocmit rapoarte, iar partidul a fost informat. În final, constatarea absenței unei intenții dușmănoase a dus la renunțarea la urmărirea penală și la aplicarea unor măsuri educative. Cazul ilustrează modul în care regimul comunist percepea orice manifestare ideologică. Pentru un grup de băieți de clasa a VIII‑a, fascinația pentru uniformele și gradele naziste a însemnat un dosar „strict secret”, interogatorii și supraveghere.