Anchetă după ce un profesor ar fi bătut un elev la Cluj. Conducerea şcolii susţine că a fost „îmbrâncit”

„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, referitoare la un elev al unei unităţi şcolare din municipiul Turda, care ar fi fost agresat fizic de un cadru didactic, la data de 15 februarie a.c., poliţiştii municipiului Turda s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei.
Astfel, în cauză au fost demarate cercetări şi vor fi efectuate verificări pentru a fi stabilite toate circumstanţele în care a avut loc evenimentul. De asemenea, cazul se află în atenţia poliţiştilor din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară Cluj.
Până în acest moment, la nivelul Poliţiei municipiului Turda, nu a fost depusă nicio plângere referitoare la evenimentul care ar fi avut loc în unitatea de învăţământ.
Citeste mai mult: adev.ro/r7e6bm