Local

Amenzi cu duiumul, date de polițiștii de la Protecția Animalelor

CONTROALE… Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Vaslui au continuat, pe parcursul lunii aprilie, activitățile specifice pentru verificarea respectării normelor legislative referitoare la protecția animalelor, cu accent pe gestionarea problematicii câinilor fără stăpân. Asta pentru că gestionarea acestor patrupede reprezintă, în continuare, una dintre principalele provocări cu care se confruntă administrațiile publice locale, având implicații directe atât asupra siguranței și sănătății populației, cât și asupra bunăstării animalelor.

În acest context, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat 7 planuri de acțiune, fiind efectuate activități specifice pe raza a 20 de unități administrativ-teritoriale din județul Vaslui. În urma verificărilor efectuate, au fost întocmite 3 dosare penale pentru săvârșirea unor infracțiuni. Totodată, polițiștii au legitimat peste 90 de persoane și au verificat și instruit reprezentanții celor 20 de UAT-uri verificate, precum și 13 persoane deținătoare de exemplare canine din categoria câinilor periculoși. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora depășind 57.000 de lei. Reprezentanții Biroului pentru Protecția Animalelor Vaslui vor continua acțiunile de verificare și informare, în vederea responsabilizării deținătorilor de animale și a autorităților locale, precum și pentru asigurarea respectării legislației în domeniul protecției animalelor. Tot în luna aprilie, la nivelul Biroului pentru Protecția Animalelor Vaslui au fost emise 10 ordine de introducere în adăpost a animalelor aflate în pericol.

5 comentarii

  1. Un serviciu înființat inutil. La fel si pregătirea profesională, siguranta scolara, resturile umane etc.. Pensii si salarii nesimțite si vad hotul doar in poze….

  2. Poate amendează sinoe cei care își lasă căcatul de la câine prin iarba și pe trotuare și pe cei care își lasă javra sa se puse pe mașini , pe colturile caselor
    Sunt zone unde pute a pisat și dobitocii cu doua picioare nu ar recunoaște nici în ruptul capului că e vina animalelor . Să facă demersuri la primării sa le facă parc pt câini. La mine in bloc sunt cate potăi și vreo două cotarle și pute toată scara

    1. De la ce crezi că pute scara ta de bloc?
      Spre exemplu în scara noastră de bloc pute a urină de om! Am cîine și pisici… fac foarte bine diferența!

      Ideea cu lăsatul dejecțiilor, este însă excelentă, iar legea chiar spune în sensul acesta.
      Despre mașini și colțuri de casă, nu avem reglementări și mai mult decât atât… colțurile cărei case sunt la stradă? Casele de obicei sunt în curțile proprietarului care are împrejmuire… Nu cred că știi despre ce scrii.

  3. Acela micu’ din foto – cățelul politicos care dă lăbuța – este parte a intervenției ”cu accent pe gestionarea problematicii câinilor fără stăpân”?

    Dacă tot ați pornit la luat bani de la deținători – căci ăla micu, dacă este fără stăpân nu cred că i-ați întocmit proces verbal – încercați să convingeți deținătorii câinilor de talie mică să îi obișnuiască cu lesa. Cică este obligatorie, legal vorbind, pentru supravegherea lor atât în interesul cățelului cât și altor deținători de câini care se plimbă în aceleași zone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button