spot_img
spot_img
0.1 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

TINERI SI TALENTATI: Despre Raluca, o mare ambitie si niste comori

- Advertisement -

Are doar 15 ani, dar un vis pentru toata viata: sa fie DJ si sa cinte. Este definitia, pe scurt, a unei adolescente din Bacau, pe care, cum ne spune chiar ea, “muzica a invatat-o sa sa treaca peste timiditate si sa viseze frumos”.

Nu are, la cei 15 ani ai ei, o experienta vasta in domeniul muzical, nu are participari in competitii cu specific si nici nu a sustinut prea multe recitaluri. Cu toate acestea, drumul in viata pentru Raluca Mihaela Spiridon, eleva in clasa a IX-a la Colegiul National Pedagogic “Stefan cel Mare” Bacau, pare ca duce spre o cariera in muzica.

Start promitator in cintec…

In urma cu mai putin de un an, adica pe 3 septembrie 2011, Raluca a descoperit ca are talent. Ba, chiar mult talent muzical. Se afla cu prietenii la o petrecere intr-un club din Bacau in care invitatii, DJ Project&Julia, au incurajat publicul sa urce pe scena pentru a cinta o melodie impreuna. Nebanuind ce o asteapta, mai mult impinsa de la spate de sora ei mai mare, Raluca a luat microfonul si s-a apucat de cintat. “A fost prima data cind am cintat ceva in public. Am avut niste emotii cumplite si la sfirsit, vazind ca am fost apreciata, mi-a venit sa pling. Atunci am stiut pentru prima data ce vreau sa fac in viata”, ne-a povestit, plina de entuziasm, nelipsita totusi de naivitatea specifica frumoasei virste, Raluca. Dupa acea seara, drumul adolescentei a capatat o directie oarecum diferita. Incurajata de sora ei, incurajata de prieteni si, cel mai important, de catre parintii ei, Raluca s-a inscris, la citeva zile dupa “patania” din club, la Scoala Populara de Arta Bacau, la clasa de canto, profesor Marinela Potarniche. “Acolo am luat primele lectii de canto, de atunci am inceput sa investesc in ceea ce-mi doresc sa fiu pe viitor, acolo am scapat de emotii. In decembrie, insa am renuntat pentru ca simteam nevoia de o pauza”, ne-a povestit adolescenta. Pauza s-a terminat insa, pentru Raluca cea pasionata de cintec, in februarie 2012, cind s-a inscris la Clubul Artis Daio Bacau, la cursurile de canto ale profesorului Danut Gheorghies, “un profesor sever, dar in sensul bun, pentru ca stie sa dea sfaturi si sa te indrume catre reusita”, dupa cum l-a caracterizat eleva sa, Raluca. Pentru ca intr-adevar, in toata aceasta poveste este vorba de talent, la scurt timp de la inscriere, mai exact pe 8 Martie, Raluca Mihaela Spiridon a sustinut si primul ei minirecital oficial, in cadrul unui spectacol organizat la Arena Mall. La scurt timp a urmat si un al doilea recital, de data aceasta pe scena Teatrului Municipal Bacovia Bacau, intr-un spectacol desfasurat cu ocazia Zilei Internationale a Sindromului Down. “La acest eveniment, pe cit de emotionata, pe atit de fericita am fost. Aceasta pentru ca, prin cintecul meu, am simtit ca am adus fericire in ochii copiilor cu sindrom Down prezenti in sala. Este un sentiment deosebit sa simti fericirea darului”, ne-a spus inflacarata, Raluca. Acum, adolescenta se pregateste de vacanta, urmind ca din toamna sa-si reia studiile de canto, ne dezvaluie.

…si o pasiune redescoperita, aceea de a mixa muzica

Visul adolescentei de a deveni o interpreta valoroasa pe piata muzicii romanesti nu se opreste insa, aici. In afara de voce, Raluca mai are si indeminare si “acel ceva” care-i trebuie unui DJ pentru a deveni de succes. Cel putin, asa pretind, din nou, prietenii, familia, si, cel mai important, cunoscatorii. Raluca adora sa mixeze. Si daca isi doreste ceva cu tot sufletul, acel ceva este ca pe viitor cariera ei sa fie in muzica, o data ca solist, o data ca DJ. Printr-o poveste oarecum similara cu cea in care si-a descoperit talentul de a cinta, Raluca si-a redescoperit si pasiunea pentru a mixa muzica si, prin talentul ei in acest sens, si dorinta puternica de a deveni DJ. “Pasiunea pentru mixat o am de vreo doi-trei ani, ma jucam pe calculator, intr-un program specific, dar fara sa stiu de fapt, ce trebuie facut. Mi s-a parut tot mai provocatoare aceasta joaca asa ca am inceput sa caut informatii pe net sau de la oameni cu experienta. La Balul Bobocilor din acest an, care a avut loc in Zebra, l-am rugat pe DJ sa ma lase putin la pupitru. A acceptat si astfel, pot spune ca am mixat pentru prima data. Ce sa va spun, senzatia este unica. Imi place enorm. Asa ca acum fac o pauza de canto pentru a ma dedica acestui tel” povesteste inflacarata, degajind foarte multa energie si hotarire, Raluca Mihaela. Unul din “mentorii” ei este DJ Klauss, cunoscut DJ la nivel local cel putin. “El mi-a spus ca «daca vrei cu adevarat sa faci asta, sa stii ca trebuie sa muncesti foarte mult». Si stiu ca asa este, ca trebuie sa muncesc. Si asa am sa fac pentru ca-mi place la nebunie si asta este ceea ce vreau sa fac in viata. Cintatul si mixatul sint comorile mele si peste toate, sint fericita ca parintii mei ma sustin. Pentru ca vad ca sint serioasa”, ne spune Raluca.

“Scoala nu-i pe locul al II-lea!”

Raluca spune ca este constietna ca, pentru a-si putea atinge telurile, scoala trebuie luata in mod serios. “In tot demersul meua, parintii ma sustin. Si au grija sa nu ma lase sa dau scoala deoparte. Si nu o las. Pentru ca vreau sa urmez Conservatorul la Bucuresti. Iar pentru a intra, stiu ca nevoie de munca si seriozitate”, se arata hotarita Raluca Mihaela Spiridon, cine stie, un nume de care peste ceva timp vom fi poate, mindri. Raluca doreste sa-si dezvolte cariera in si pentru Romania.

www.ziaruldebacau.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.