Preotul Mihai Vasilicã Paraschiv, la judecata enoriasilor! Vasluienii s-au împãrtit în douã tabere dupã acuzatiile de viol

REACTII… Înainte de a ajunge la judecata instantei, preotul Mihai Vasilicã Paraschiv, din Parpanita, este deja judecat de propriii enoriasi. Acuzatiile extrem de grave care îl vizeazã au împãrtit comunitatea în douã tabere: unii refuzã sã creadã cã pãrintele ar fi putut comite asemenea fapte, în timp ce altii îl condamnã public si cer sã se facã dreptate. Comentariile vasluienilor de pe pagina de Facebook a publicatiei Vremea Nouã aratã cât de puternice sunt emotiile stârnite de acest caz.

Scandalul în care este implicat preotul Mihai Vasilicã Paraschiv, din Parpanita, a mutat judecata din sala de tribunal în spatiul public. Înainte ca instanta sã se pronunte asupra acuzatiilor, oamenii si-au format deja propriile opinii, iar enoriasii par sã fi ajuns la o rãscruce: sã îi acorde în continuare încredere preotului sau sã priveascã acuzatiile cu maximã gravitate. Pe pagina de Facebook a publicatiei, comentariile au transformat subiectul într-o adevãratã confruntare de opinii. De o parte sunt cei care îi iau apãrarea pãrintelui si sustin cã nu trebuie condamnat înaintea unei hotãrâri judecãtoresti. De cealaltã parte, sunt cei care considerã cã acuzatiile sunt prea grave pentru a fi minimalizate si cã statutul de preot nu trebuie sã ofere nimãnui un tratament preferential.

Enoriasii care nu cred acuzatiile: „vã folositi de un fakenews sã denigrati si sã calomniati un om fãrã dovezi”

Prima tabãrã este formatã din cei care se declarã sceptici si refuzã sã creadã cã preotul ar fi putut comite faptele de care este acuzat. Unii invocã încrederea pe care o au în oamenii Bisericii, altii vorbesc despre o posibilã înscenare, iar altii cer ca judecata sã fie lãsatã în seama lui Dumnezeu. „Nu cred prostiile si invidia oamenilor. Eu am avut încredere în preoti, îi respect cu drag si nu trebuie sã-i criticãm noi. Este un Dumnezeu care stie toate. Lumea sã-si vadã de pãcatele lor fiecare”, a scris unul dintre comentatori. Un alt utilizator considerã cã preotul ar fi victima unei campanii de denigrare si acuzã publicatia cã urmãreste sã obtinã vizualizãri si comentarii: „Sunteti ahtiati dupã vizualizãri si comentarii si vã folositi de un fakenews sã denigrati si sã calomniati un om fãrã dovezi. Sã vã fie rusine! Doar cine nu a avut ocazia sã cunoascã cu adevãrat acest OM poate arunca cu vorbe jignitoare si poate crede în asemenea «stire»!”, a transmis acesta. Pentru unii, inclusiv faptul cã preotul are fete reprezintã un argument personal în favoarea sa: „Mi-e greu sã cred asa ceva! Are si el fete, nu cred cã ar face rãu unor copii!”, scrie un alt vasluian. Nici ipoteza unei înscenãri nu lipseste din comentarii. „Nu prea cred, înscenare! Este în vârstã!”, afirmã un utilizator. În aceeasi directie merge si mesajul unui alt comentator, care considerã cã oamenii nu ar trebui sã se grãbeascã sã condamne: „Indiferent ce face un om nu trebuie sã judecãm, ci sã ne rugam pentru el. Tu, dacã gresesti cu ceva trebuie sã-ti dam în cap?”. Pentru aceastã tabãrã, prezumtia de nevinovãtie si încrederea personalã în preot cântãresc mai mult decât acuzatiile apãrute în spatiul public. Oamenii cer prudentã si resping ideea unei condamnãri înainte ca justitia sã stabileascã adevãrul.

Cealaltã tabãrã îl condamnã fãrã menajamente: „Nici o lege din lumea asta nu te aresteazã 30 de zile asa, degeaba, dacã nu esti vinovat”

La polul opus se aflã cei care considerã cã gravitatea acuzatiilor impune o reactie fermã. În comentariile lor, acestia vorbesc despre protejarea copiilor, despre responsabilitatea moralã a preotilor si despre scandalurile care au afectat încrederea în reprezentantii Bisericii. „Nici o lege din lumea asta nu te aresteazã 30 de zile asa, degeaba, dacã nu esti vinovat. Îi dãdea drumul dupã 24 de ore. Sunt nenorociti, din pãcate, care fac biserica de râs, precum Onilã etc…”, a scris un cititor. Un alt comentator face trimitere la cazul fostului episcop de Husi, Cornel Onilã, si pune în discutie modul în care oamenii tind sã îsi apere favoritii chiar si atunci când apar acuzatii grave: „Si pe Pomohaci asa îl ridicau în slãvi ai sãi simpatizanti si când colo, a mai abuzat si distribuit imagini cu minori in ipostaze intime! Doar nãrozii iau apãrarea unui asemea «om»!”, afirmã acesta. Un alt mesaj aduce discutia în plan personal, punând accentul pe suferinta pe care asemenea fapte, dacã se confirmã, ar putea-o provoca victimelor si familiilor lor. „Cazul Onilã zice tot. Nu iese fum fãrã foc. Sunt preoti care meritã tot respectul, dar din pãcate sunt si nenorociti. Dacã îti era copilul tãu violat, cum reactionai…”, a scris un vasluian. Tonul unor reactii este extrem de dur. „Incredibil!! Puscãrie pe viatã! Ai nenorocit un suflet!”, este unul dintre comentariile publicate pe pagina ziarului. Altii îsi exprimã dezamãgirea fatã de imaginea publicã a preotului, în timp ce unii ajung sã generalizeze acuzatiile la adresa întregului cler. „E acelasi libidinos care intra în casele oamenilor si îti întindea mâna sã i-o sãruti!”, scrie un utilizator. „Sã faci ce zice popa, nu ce face popa”, este mesajul scurt al altui comentator, în timp ce un altul afirmã: „Slujitorii Domnului, cei mai periculosi!”. Aceste reactii aratã nivelul de indignare al unei pãrti dintre cititori, dar si cât de repede un caz individual poate deveni prilej pentru o dezbatere mai largã despre încrederea în Bisericã si despre responsabilitatea celor care ocupã functii de autoritate moralã.

Între credintã, loialitate si dorinta de dreptate

ALB SI NEGRU…Cele douã tabere par sã priveascã aceeasi situatie prin filtre complet diferite. Pentru cei care îl apãrã, preotul rãmâne omul în care au avut încredere si cãruia nu vor sã îi întoarcã spatele înainte de pronuntarea unei instante. Pentru cei care îl condamnã în comentarii, gravitatea acuzatiilor si protejarea minorilor trebuie sã primeze în fata oricãrei loialitãti fatã de un reprezentant al Bisericii. În aceastã disputã, statutul de preot amplificã reactiile. Unii vãd în el un om care meritã sustinere pânã la clarificarea cazului, în timp ce altii considerã cã tocmai responsabilitatea moralã asociatã functiei face acuzatiile cu atât mai greu de acceptat. Trimiterile repetate la alte scandaluri din lumea clerului aratã cã, pentru o parte dintre cititori, cazul din Parpanita nu este privit izolat, ci prin prisma unei neîncrederi acumulate în timp. Pentru ceilalti, comparatiile sunt nedrepte, iar preotul nu ar trebui judecat prin raportare la faptele altor persoane.