„Curcubeul”, noua distractie a elevilor de la Scoala „Elena Cuza” din Vaslui. Jocul se desfãsoarã în baie, iar fetele trebuie sã-si ghiceascã partenerul

Vasluiul nu duce lipsã de surprize nici când vine vorba despre nãzbâtiile elevilor. Un joc cu nume aparent nevinovat, „Curcubeu”, a ajuns în toaleta Liceului „Stefan Procopiu”, unde un grup de copii de clasa a VII-a de la Scoala Gimnazialã nr. 4 „Elena Cuza” (n.r. scoala este în renovare) transformã gesturile cu tentã sexualã într-un motiv de distractie. Potrivit informatiilor semnalate ziarului Vremea Nouã, jocul se desfãsoarã în baia scolii. O elevã se apleacã, iar un bãiat aflat în spatele ei simuleazã gesturi cu conotatii sexuale. Apoi, fata trebuie sã ghiceascã cine a fost colegul implicat. Totul ar fi tratat de participanti ca o glumã, fãrã ca acestia sã parã constienti de problemele pe care un asemenea comportament le poate ridica. Însã ceea ce pentru unii copii poate pãrea o distractie de grup poate deveni o experientã stânjenitoare sau chiar o formã de presiune pentru cei implicati.
Inspectorul scolar general, luat prin surprindere
Contactat telefonic, inspectorul scolar general al judetului Vaslui, Radu Ilie, a declarat cã nu a aflat pânã acum despre asemenea situatii. Acesta a precizat cã Scoala nr. 4 îsi desfãsoarã cursurile în incinta Liceului „Stefan Procopiu”, iar grupurile sanitare sunt separate pentru fete si bãieti si supravegheate de personalul de serviciu. „Scoala 4 îsi desfãsoarã cursurile la Liceul Procopiu, bãile sunt separate bãieti/fete si monitorizate de oameni de serviciu care nu au semnalat asemenea situatii. Vor monitoriza în continuare”, a declarat inspectorul scolar general, prof. Radu Ilie.
Nu este primul joc controversat din scolile românesti
ISTORIC AL JOCULUI…Jocurile cu tentã sexualã între elevi nu sunt un subiect nou. De-a lungul anilor, au fost relatate incidente în care copiii au fost implicati în provocãri nepotrivite, simulãri de acte sexuale sau comportamente filmate si distribuite fãrã a fi întelese pe deplin consecintele. În ianuarie 2010, presa relata despre un incident de la un liceu din Timisoara, unde eleve ar fi participat la un joc cu caracter sexual în toaleta scolii, imaginile ajungând ulterior pe internet. În alte cazuri semnalate de-a lungul timpului, pãrintii au reclamat comportamente sexualizate si presiuni între colegi, situatii care au impus verificãri din partea scolilor si a autoritãtilor. În urmã cu aproximativ 10-15 ani, presa a relatat si despre asa-numita metodã „Curcubeu”, asociatã în relatãrile de atunci cu jocuri si provocãri cu tentã sexualã între elevi, inclusiv în scoli din Bucuresti.
Imi amintesc ce jocuri plictisitoare erau pe vremea noastra. Astia copii creativi. Cand te gandesti ca ne plangeam ca a disparut atractia si romantismul intre baieti si fete. Bravo copii, sa nu dispara natia!