
După înfrângerile suferite în fața „militarilor” în Cupa României, în sezonul trecut, dar și la turneul amical Cupa Vaslui, handbaliștii pregătiți de Gabriel Armanu au intrat pe teren hotărâți să-și ia revanșa. Au început în forță și au arătat încă din primele minute că au mers la București să obțină puncte. Cu o apărare agresivă și intervenții bune între buturi, CSM s-a desprins rapid, iar după opt minute conducea cu 4-1. Steaua a reacționat și a profitat de câteva momente mai puțin inspirate ale vasluienilor, 5-4 pentru steliștii în minutul 13. A urmat o perioadă echilibrată, cu cele două formații mergând umăr la umăr. Intensitatea ridicată s-a simțit mai ales în apărare, unde duelurile tari au adus numeroase eliminări de două minute. Vasluiul a știut să profite mai bine de aceste momente. În minutul 26, pe fondul eliminărilor din tabăra gazdelor, CSM s-a desprins la trei goluri, 12-9. Finalul reprizei le-a aparținut în totalitate și au mai pus două goluri între ea și adversară, 15-10 la pauză. Intrată la cabine cu un avantaj de cinci goluri, CSM-ul a știut să gestioneze foarte bine repriza secundă a duelului de la București. Rusu și compania nu le-au permis gazdelor să întoarcă soarta partidei și au plecat din Capitală cu o victorie meritată, scor 32-27. Bucureștenii s-au apropiat la numai două lungimi, 16-14, în minutul 35, dar vasluienii nu s-au pierdut cu firea. Pe măsură ce minutele s-au scurs, Vasluiul a preluat tot mai clar controlul partidei. Avansul a crescut, iar CSM a ajuns la cea mai mare diferență a meciului, șapte goluri, în trei rânduri: 29-22, 31-24 și 32-25. S-a terminat 32-27 pentru CSM Vaslui, după un meci bun făcut de echipa lui Gabriel Armanu. CSM Vaslui: Vlăduț Rusu (13/39), Florin Sîrghie (0/1)– Rareș Ștefan, Yahor Budzeika (3 goluri), Mihai Andronic, Paul Gopșa, Dragoș Hanțaru (7), Andy Armanu (2), Marius Szoke, Nemania Vucicevic (3), Yuriy Pop (6), Bence Hornyak (5 – 4 de la 7 m), Arnad Hamzic (2), Mihai Ichim, Bogdan Păunescu și Dominik Gal (4). Etapa viitoare, sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00, CSM Vaslui va juca, acasă, cu HC Buzău, într-un meci contând pentru etapa a patra a Ligii Zimbrilor.