VIDEO | Spovedania lui Fănel Bogos din fața sediului DNA Iași: de la cana în cap destinată cumătrului Ponea la șoarecii de la Buzău și traficul de influență făcut de Dan Marian
PERICULOS DE SINCER… Fănel Bogos a venit miercuri la DNA Iași pentru obligațiile impuse prin controlul judiciar și pentru a lua act de noua sa calitate de instigator în dosarul disjuns în care este implicată și Cristina Trăilă. Numai că o vizită care părea banală la prima vedere s-a transformat, în fața sediul DNA Iași, într-un veritabil spectacol. Omul de afaceri a vorbit despre ancheta procurorilor anticorupție, despre angajați „corectați” fizic, despre o cană care era cât pe ce să ajungă în capul lui Mihai Ponea, despre calul sacrificat de pe urma căruia s-a ales cu un alt dosar penal, despre șoarecii din județul lui Marcel Ciolacu care îngreunează obținerea unei autorizații, dar și despre traficul de influență pe care Dan Marian l-ar fi făcut și originile dosarului său. Pe scurt, o adevărată spovedanie în aer liber cu jurnaliștii în rol de duhovnici.
Dacă în urmă cu ceva timp întâlnirile lui Fănel Bogos cu DNA nu păreau tocmai prilej de voie bună, miercuri, omul de afaceri a constatat că vremurile, dar și procurorii se mai schimbă. La ieșirea din instituție, după ce a avut loc reaudierea sa, Bogos a susținut că actualul procuror de caz are o atitudine mult mai plăcută decât cea pe care a întâlnit-o la începutul anchetei, când cercetările au fost demarate de Cristina Chiriac, fosta șefă a DNA Iași, ajunsă între timp procuror general al României. „Sunt tratat altfel. Mult mai bine, mai prietenește, sunt mai înțelegători, nu se compară atitudinea de atunci cu cea de acum. Mi se pare că actualul procuror empatizează foarte bine cu mine”, a declarat Bogos. Probabil, în schimbarea acestei atitudini a procurorilor, a contat și numărul de pagini pe care omul de afaceri le-a scris cât timp a stat în spatele gratiilor, dar și după ce a ieșit din închisoare. Înainte însă de a intra la procurori, Fănel Bogos a acordat un amplu interviu jurnaliștilor prezenți, presărat cu tot felul de personaje, conflicte, animale, politicieni și chiar o cană de ceai care, după propria relatare, a evitat la limită contactul cu capul lui Mihai Ponea
„Nu pot să zic că nu le-am aplicat corecții angajaților”

Aici apare celebra cană

„Nu l-am amenințat pe cumătrul meu că îi dau cu o cană în cap. El mi-a spus niște lucruri care nu erau la locul lor și am luat cana lui de ceai ca să-i dau, însă am băut eu ceaiul și m-am liniștit”, a povestit Bogos. Cu alte cuvinte, potrivit propriei relatări, între capul lui Ponea și obiectul contondent improvizat s-a interpus providențial conținutul cănii. Ceaiul și-a făcut efectul, iar conflictul dintre cei doi s-a stins.
De la controlul judiciar la Marcel Ciolacu
Bogos a mai afirmat că măsura controlului judiciar nu îl deranjează în sine atât de mult pe cât îl încurcă restricțiile în activitatea de zi cu zi. „Controlul judiciar nu mă încurcă. Important este să-mi dea drumul, să mă pot duce, pentru că am parteneri de afaceri în Bacău, în Piatra Neamț și în alte județe, cu care pot rezolva problemele comerciale pe care le am. La ora asta, sunt izolat de 14-15 oameni din firmă, cu care nu pot să fac managementul”, a explicat acesta. Dacă procurorii îi vor permite deplasarea, agenda de luni este deja făcută. Bogos spune că merge la Buzău, la Marcel Ciolacu. Nu pentru negocieri politice, susține el, ci pentru o problemă care, rezumată brutal, ar suna cam așa: o investiție importantă versus niște rozătoare. „Luni, am să mă duc la domnul Marcel Ciolacu pentru că tot luni sunt așteptat la o bancă pentru prelungirea creditelor. Fără lipsă de modestie, eu cred că sunt cel mai întreprinzător medic veterinar din țară”, a declarat Bogos. Problema pe care vrea să i-o expună lui Ciolacu este cea a unei ferme cumpărate în urmă cu trei ani, unde spune că a investit masiv, dar pentru care autorizarea s-ar împiedica inclusiv de prezența rozătoarelor. „Avem o fermă în Buzau, cumpărată de trei ani de zile și tot acolo avem un proiect de transformare a gunoiului de grajd în compost. De trei ani de zile, ba îmi dau autorizația, ba mi-o iau. Acea fermă a funcționat așa cum am cumpărat-o eu. Acolo, am făcut îmbunătățiri, am turnat 30 de cife de beton, am băgat utilaje nou-nouțe, iar acum nu se poate autoriza, pentru că au văzut un șoricel”, a spus Bogos. Omul de afaceri susține că nu poate reorganiza ecosistemul unei ferme de 20 de hectare după dorința autorităților și invocă inclusiv experiența personală cu un șoarece ajuns în propria bucătărie. „Eu nu pot schimba un întreg ecosistem omorând toți șobolanii de acolo”, spune el, precizând că de la Ciolacu nu dorește neapărat ajutor, ci o analiză a situației.
Calul care i-a adus un dosar și caii care „l-au scos din sărăcie”
EXPLICAȚII… De la șoareci, discuția a ajuns inevitabil și la animale mai mari. Bogos a vorbit și despre dosarul penal legat de sacrificarea unui cal și a încercat să explice contextul în care, ca medic veterinar, a ajuns să recurgă la asemenea gesturi. „Eu nu vin în acest domeniu de la făcut avioane. M-am născut în căruță, lângă casă am 12-13 cai plus mânjii. Am avut mai multe accidente cu ei, si acum sunt mușcat de deget pentru că mă chinui să-i tratez. Nu poți să fii medic veterinar fără să te implici activ”, a spus acesta. Bogos spune că a căzut de pe cai, și-a rupt coaste și a fost împins în gard de armăsari, dar relația cu aceste animale rămâne una aproape biografică: „recunosc: caii m-au scos din sărăcie”. Tot el recunoaște că a mai sacrificat cai și chiar a recurs la împușcarea unora, susținând că a făcut-o în situații pe care le considera necesare pentru evitarea unor accidente. „Eu am mai sacrificat cai din necesitate, am recurs chiar și la împușcarea lor, în unele cazuri am cumpărat eu unii cai mai agresivi și asta pentru că nu îmi doresc să văd oameni omorîți de cai sau mușcați de câini fără stăpân”, a declarat Bogos. Iar relația sa cu caii este descrisă într-o formulare greu de trecut cu vederea: „De la cai nu mi se va trage nicio condamnare, mi se va trage probabil moartea, atunci când voi fi mai bătrân și nu voi mai putea să mă mai feresc din fața lor.”
De la Moș Ion Roată la „copilul ascultător”

Dan Marian, Mihai Ponea și firul de la care Bogos spune că a pornit totul

DENUNȚĂTORUL… În propria versiune asupra genezei dosarului penal întocmit de procurorii DNA Iași, Bogos mută reflectorul spre fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Vaslui, Dan Marian, și spre Mihai Ponea. Bogos susține că, în 2024, ar fi existat o plângere privind presupuse intervenții ale lui Dan Marian la primarul comunei Banca, Vasile Vânătoru, astfel încât Bogos să primească teren. „Domnul Dan Marian a vrut să îl demită cu vreo doi ani înainte, în 2024, când s-a făcut plângerea. Plângerea a plecat pe Dan Marian, fost vicepreședintele CJ, cum că un demnitar face trafic de influență la primarul din comuna Banca să-mi dea mie pământ. Primarul nu mi-a dat nimic, dar plângerea a fost făcută”, a declarat Bogos. Și tot Bogos a găsit și unitatea de măsură potrivită pentru felul în care, în opinia sa, a crescut povestea penală: „Și de la acea plângere, adică de la un făraș de gunoi, s-a ajuns la o rabă de rahat… turcesc”. Tot ieri, omul de afaceri a susținut că DNA ar fi fost „dusă pe piste greșite”, precizând că că apropiații îi reproșează inclusiv relația pe care a avut-o cu Ponea: „Toată lumea îmi reproșează că eu l-am crescut pe Ponea și nu mi-am dat seama de caracterul lui”. Bogos a respins însă ideea că ar fi existat plăți: „Nu s-a discutat nimic, măcar de un bănuț. Așa cum a fost Moș Ion Roată la Alexandru Ioan Cuza, așa am fost și eu după drepturile mele, nimic altceva.”