Bogos chemat la DNA pentru un nou control judiciar. Iată cum făcea trafic de influență direct de pe platourile televiziunilor centrale

În emisiunea Ancăi Alexandrescu, culisele Statului Paralel, Bogos cu avocatul său de față a comis un mic trafic de influență. Întrebat de celebra moderatoare dacă a mai fost la Palatul Victoria, acesta a spus că da, de două ori înainte de Bolojan și s-a întâlnit cu premierul Ciolacu. A dat și două nume care i-au făcut „intrarea” la fostul premier, Daniel Botănoiu de la Ministerul Agriculturii și un “cumătru” de-al său, Radu Antohi. În direct, în emisiune a intrat Marcel Ciolacu, astăzi președintele CJ Buzău și a negat că s-ar fi întâlnit cu antreprenorul din Vaslui, ba mai mult l-a făcut și mincinos. Dar, cu tupeu, Bogos îl întreabă în direct din platoul TV, așa tam-nisam: „Domnule Ciolacu puteți să mă primiți la dvs., la Buzău. Eu aș avea ceva de discutat cu dvs. Știți eu dețin niște ferme de pui și-n județul Buzău”. La o primă evaluare cererea lui Bogos, aflat sub control judiciar pentru instigare la șantaj și cumpărare de influență, pare total deplasată. Ciolacu s-a eschivat cât a putut, însă Bogos a fost foarte insistent. Ce-i putea cere omul de afaceri lui Ciolacu, președinte de CJ Buzău. Probabil să intervină pe la DSVSA Buzău să fie lăsat în pace să continue în stilu-i haiducesc afacerile? Că doar nu ar fi vrut să discute cu acesta chestiuni ce țin de managementul creșterii puilor sau ce practici să folosească în marketing pentru a-i crește vânzările.
Bogos se laudă că a fost și la Ciucă, dar la partid, nu la Palatul Victoria
Procurorii DNA au acum posibilitatea să analizeze comportamentul lui Bogos atât timp cât s-a aflat sub control judiciar. Din platoul televiziunilor, cerea să intre în direct cu persoane din dosar cu care i s-a pus în vedere să nu interacționeze pe nicio cale. A vrut să intre în direct cu Mihai Ponea, directorul DSVSA pe care s-a străduit să-l dea jos din funcție sau cu Cristina Trăilă, fostul secretar general adjunct al Guvernului, proaspăt suspect în dosar. Noroc cu avocatul său, Bogdan Gheorghiță care i-a atras atenția de vreo două ori să se liniștească. Bogos a mai spus că s-a întâlnit și cu premierul Ciucă, iar legătura iar fi făcut-o fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru. Acesta a infirmat că l-ar fi pus în legătură cu Ciucă și a precizat că nu s-a văzut niciodată cu el. Cu Ciucă, Bogos s-a întâlnit la sediul PNL din strada Modrogan, unde fostul premier a făcut fotografii de companie cu candidatul partidului la funcția de primar al comunei Banca pe care-l susținea.
Este greu să găsești ÎNȚELEPCIUNE la actuala clasă politică!
România a fost gestionată în ultimii 5..6 ani (!!!!) de un „sistem” numit COALIȚIA – o adunătură politică NEFIREASCĂ (PSD,+PNL+USR+UDMR). Atât s-a putut!
Iată care este acum SOLUȚIA 👇👇👇
🇷🇴 🇷🇴 ALEGERI ANTICIPATE 🇷🇴 🇷🇴
Aceasta reprezintă o SOLUȚIE eficientă dacă se dorește cu adevărat reformarea SISTEMULUI POLITIC din România, dar care este CONDIȚIONATĂ de implementarea ÎNAINTE a cel puțin 3 măsuri legislative:
1. să fie stopată finanțarea partidelor parlamentare de la bugetul statului;
2. se vor implementa rezultatele referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari.
3. donațiile peste un anumit prag vor fi făcute publice în decurs de maxim 48 ore (informație necesară alegătorului)
🇷🇴 Inceput pentru RESETARE 💪
PLAN
USR in ultimii 6 ani? Se vede intelepciunea vasluianului a(i)urit, inghite tot ce debiteaza actualii lui stapani mentali. A(i)uritul vasluian, este fost votant psd timp de 30 de ani care a constat ca l-au fraierit si a trecut la noul psd.