Armata Română anunță luni dimineață că radarul MApN a detectat „semnale intermitente”, în spaţiul aerian al Republicii Moldova, iar unul dintre ele a apărut în zona Târgu Bujor, judeţul Galaţi.
MApN anunță că până acum armata nu a descoperit fragmente sau alte elemente care să indice căderea unui obiect pe teritoriul național.
„Referitor la drona detectată în dimineața zilei de luni, 24 august, precizăm că elicopterul IAR-330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române care survolează zona Târgu Bujor – Matca, județul Galați, nu a depistat până în prezent urme de impact și nu a descoperit fragmente sau alte elemente care să indice căderea unui obiect pe teritoriul național”, a anunțat MApN.
Alerta aeriană încetat la ora 8.52, iar cele două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au aterizat în Baza 86 Aeriană de la Borcea, a precizat armata.
***
„În dimineața zilei de luni, 24 august, în jurul orei 6.00, sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat semnale intermitente, în spațiul aerian al Republicii Moldova, zona Cahul. Unul din semnale a apărut ulterior în zona Tg Bujor, județul Galați”, a anunțat MApN.
Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, din Baza 86 Aeriană de la Borcea, și un elicopter IAR-330 SOCAT au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației, potrivit armatei.
De asemenea, un mesaj RO-Alert a fost emis în județul Galați, pentru locuitorii din zona vizată.
„Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din zona vizată. Un mesaj RO-Alert a fost transmis la ora 6.12”, a precizat MApN…https://hotnews.ro/semnal-intermitent-detectat-in-judetul-galati-doua-f-16-si-un-elicopter-iar-au-fost-ridicate-de-la-sol-mesaj-ro-alert-2331539