Local

Hușenii ar vrea cișmele stradale la dispoziția trecătorilor. Primarul Ciupilan arată cu degetul spre localnicii care le-ar fi distrus

MUSTRARE… Meteorologii au anunțat temperaturi caniculare în următoarele zile, așa că întrebarea unor localnici despre robinetele cu apă curent de pe domeniul public al municipiului Huși, ce erau odată la dispoziția trecătorilor, devin de actualitate. Primarul Ioan Ciupilan susține că, pentru persoanele care vor avea nevoie de apă, sunt amenajate în farmaciile locale puncte de distribuție gratuită, iar cu cișmelele locale… e altă poveste, spune edilul.

Primarul Ciupilan susține că robinete pe stradă au fost, într-adevăr, dar ar fi fost distruse. Și cum nimeni nu le-a reparat și nici vreun autor nu a fost identificat, pentru a fi tras la răspundere, în locul lor ar fi rămas doar „urmele” existenței… efemere. „Dacă vreți, vă arăt unde au fost, dar au fost distruse oameni care nu înțeleg să păstreze ce găsesc pe domeniul public”, a spus edilul. Primarul i-a luat la rost și pe cei care au ceva cu mobilierul stradal, cu coșurile de gunoi și, nu în ultimul rând, cu toaletele publice, oricum au devenit aproape nefuncționale și acestea. „Deci, în caz de caniculă avem puncte înființate de unde toată lumea își poate lua apă în mod gratuit. Cât privește pe domeniul public, acele robinete au fost, dar au fost distruse încontinuu, după o lună, după două, după jumătate de an. Mergem să vă arăt locurile unde s-au rupt încontinuu. La fel ca WC-urile acelea publice, au fost distruse. E bine să avem, dar în același timp e bine să și protejăm. Și e bine să luăm măsuri, atunci când vedem pe cineva că distruge. Azi punem o bancă, mâine o distrugem. Și în loc să punem o bancă nouă, trebuie să o tot reparăm pe cea veche. Și ne învârtim în cerc”, a susținut edilul municipiului Huși. DSP Vaslui a dat publicității punctele înființate pentru distribuția gratuită a apei potabile în caz de caniculă, iar pe raza municipiului Huși, acestea au fost înființate în majoritatea farmaciilor din oraș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button