Local

Pensionar din Vaslui, țepuit de un site de cumpărături online

PĂCĂLIT… Un pensionar din Vaslui s-a convins că nu toate site-urile de cumpărături online sunt și serioase, iar unele dintre ele nu fac decât să-și păcălească clienții. Bărbatul de 70 de ani și-a comandat o pereche de ochelari de pe un site de cumpărături cu sediul în județul Ilfov. Numai că fotografia de prezentare de pe site nu avea nicio legătură cu realitatea. A plătit 114 lei pe o pereche de ochelari care s-au rupt, pur și simplu, în momentul când i-a desfăcut să-i pună la ochi. Cazul este acum în atenția celor de la ANPC.

Pensia mică și viața cotidiană din ce în ce mai grea l-au împins pe un pensionar din Vaslui să-și cumpere o pereche de ochelari de vedere de pe un site de vânzări online cu sediul în județul Ilfov. A verificat oferta site-ului și, cum acesta afișa reduceri semnificative, a decis să-și comande ochelarii de vedere, mai ales că, în fotografia de prezentare a produsului, aceștia arătau foarte bine, asemănători cu o pereche pe care pensionarul deja o avea. Numai că ce a primit, în loc de ochelarii comandați, l-a lăsat cu gura căscată. A decis să depună plângere la Protecția Consumatorului dar și să-și facă auzită povestea pentru ca alții să nu pățească la fel ca el. “Am 70 de ani și uitați aici. Pe siteul reducerimax.ro din județul Ilfov am găsit de vânzare o pereche de ochelari de vedere și chiar aveam nevoie de una, pentru citit. În fotografia de prezentare, ochelarii arătau bine, cu ramă aurie, aproape la fel cu cei pe care îi aveam deja. Când am primit coletul mi-am pus mâinile în cap. Am primit două perechi de ochelari pe care nu i-am putut folosi deloc. Am luat prima pereche și s-au rupt când să-i pun la ochi. Am folosit o scobitoare și bandă adezivă pentru a-i putea folosi. Am plătit, pe colet, cu tot cu transport, 114 lei. E vina mea că am băgat în seamă un site, dar m-am bucurat că erau ieftini. Cu o pensie de 1.700 de lei, te bucuri când găsești ceva ieftin și care pare și bun. Am fost și la Protecția Cumpărătorilor și am făcut reclamație, dar poate că este bine să tragem un semnal de alarmă împotriva celor care vând online și sunt puși pe căpătuială și-s neserioși”, a declarat pensionarul țepuit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button