
Potrivit acestora, peste 200 de baloți de furaje au fost cuprinși de flăcări, iar focul ar fi fost pus intenționat.
”Alarma a fost dată puțin înainte de ora 03:00, iar la fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu două autospeciale de stingere. În sprijinul acestora a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ungureni, cu două buldoexcavatoare. La sosirea pompierilor, ardeau generalizat aproximativ 80 de tone de furaje”, au precizat oficialii ISU.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor acestuia, pompierii militari și voluntari au intervenit aproape șase ore. Misiunea a fost una de durată, având în vedere cantitatea mare de furaje, dar și necesitatea verificării fiecărei zone afectate pentru eliminarea riscului de reaprindere.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiune intenționată.
Cazul a rămas în atenția Poliției…https://agerpres.ro/social/2026/08/12/botosani-aproximativ-80-de-tone-de-furaje-au-ars-in-urma-unui-incendiu-provocat-intentionat–1584152