
„Cred că este mai degrabă o anomalie. Nu am văzut exact unde s-au întrerupt liniile telefonice, dar bănuiala mea este că întreruperile au apărut mai degrabă pentru că oamenii au vrut să afle ce fac cei dragi, nu neapărat pentru că infrastructura ar fi căzut. Faptul că ISU București patrulează în Centrul Vechi este un pas normal; este planul de acțiune pentru orice tip de seism, inclusiv pentru cele care sunt totuși foarte mici. Dacă vorbim de un seism de 4,9, gândiți-vă că este de aproximativ o mie de ori mai mic decât unul de 6,9 și de două mii de ori mai mic decât unul de 7”, a declarat Matei Sumbasacu.
Potrivit acestuia, deși pregătirea sistemelor de intervenție au evoluat față de 1977, vulnerabilitatea structurală a clădirilor este mai mare, întrucât fondul construit include imobile ridicate înainte de cutremurul din 1940. Prin urmare, țara noastră este mai vulnerabilă în fața unui cutremur decât în 1977.
„Evident, în cazul unui cutremur major, situația se schimbă radical. În privința clădirilor, suntem mai puțin pregătiți decât în 1977, ceea ce înseamnă că suntem mai vulnerabili. În schimb, în alte aspecte – cum ar fi pregătirea comunităților sau a sistemelor de intervenție – lucrurile au evoluat, iar acum suntem mult mai pregătiți decât în 1977. Însă vulnerabilitatea structurală a clădirilor, care este principalul factor care determină impactul unui cutremur, este mai mare, pentru că fondul construit include clădiri ridicate înainte de cutremurul din 1940. Acestea au trecut prin cutremurele din 1940 și 1977 și au supraviețuit aproape miraculos, dar acum sunt foarte slăbite. În marea majoritate a cazurilor, dacă s-a intervenit asupra lor, s-au făcut doar reparații de suprafață imediat după cutremurul din 1977, nu o reparație sau o consolidare reală”, a mai precizat Matei Sumbasacu…https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/cutremurul-de-48-din-vrancea-efect-surprinzator-2564983.html