Douã zile cu ploi, manã cereascã pentru unii, necaz pentru altii
VESTI BUNE… Duminicã si luni au fost douã zile în care ploile care au cãzut peste judetul Vaslui au depãsit, în unele zone, si 110 litri/mp, venind atunci când a trebuit mai mult pentru fermieri. În urmã cu mai bine de o lunã, se vorbea despre faptul cã ploile au salvat culturile de toamnã, dar pãrea cã se repetã scenariul de anul trecut si culturile de toamnã vor avea de suferit. Iatã cã Dumnezeu a tinut sã ne contrazicã si a adus, peste judet, cantitãti de apã cuprinse între 2 sau 5 litri/mp si 112,5 litri/mp, la Bumbãta. Apa a fãcut si ceva pagube prin câteva comune din judet, dar, asa cum spunea Neculai Moraru, primarul comunei Fãlciu, chiar dacã au mai stricat câteva drumuri locale, ploile au salvat culturile de toamnã.

Scumpirile si pretul cerealelor, descurajante pentru fermieri
Agricultura mare, cum e numitã cultura de pãioase, pare sã nu mai fie o afacere în România din cauza costurilor mari pentru înfiintarea si întretinerea culturii. Pentru ca sã îsi închidã cheltuielile, fermierii trebuie sã scoatã 6 tone la hectar, fiindcã pretul grâului este încã jos. „Gânditi-vã cã anul acesta au început contractãrile la grâu în portul Constanta, iar pretul este de 990 lei pe tonã, exact ca acum 20 de ani. Îngrãsãmintele însã încep sã atingã pretul istoric din 2021, când am avut un maxim, iar dacã criza petrolului o mai tine la fel, vom depãsi si aceastã valoare. Și, dacã tot v-am spus de pretul grâului la Constanta, sã vã mai spun un record negativ: dacã anul trecut transportam cu 160 lei tona de grâu, acum am ajuns la 200 de lei și pânã la varã cine stie unde vom fi. La un calcul elementar fãcut, reiese cã, pentru a ne închide cheltuielile, trebuie sã obtinem 6 tone la hectar, care, credeti-mã, este o cantitate pe care putini o ating, oricât de bun ar fi anul agricol. Iatã, asadar, cã aceste informatii venite din piatã ne îngrijoreazã mai mult decât nivelul precipitatiilor care, repet, au venit acum ca o manã cereascã. Sã sperãm cã va mai creste pretul grâului, pentru cã altfel o sã auziti de multe falimente în agricultura româneascã”, a mai spus Florin Pârgaru. Se pare cã si pretul la rapitã va avea un recul dupã ce biodiselul a fost scos din piatã. Pânã acum, era obligatoriu ca în benzinã sã fie si un procent de biodisel. Prin urmare, cultura care a adus profituri fermierilor va intra si aceasta în zona gri.
În anul 2023, România a importat alimente în valoare de 13,5 miliarde de Euro. Această situație poate să înceteze dacă PLAN-ul pentru țară vizează redobândirea independenței alimentare a României.
Strategia trebuie să fie ghidată de câteva obiective clare: venituri decente, suveranitate agricolă, competitivitatea sectorului, durabilitate sporită, iar mijloacele de realizare a acestui lucru trebuie consacrate într-o strategie pe termen lung.
Guvernul României trebuie să poată apăra interesele sectorului nostru agricol în Uniunea Europeană.
În condițiile în care potențialul agricol al României este IMENS, mai ales în anii în care condițiile agrometeorologice au permit acest lucru (precum se preconizează a fi anul agricol actual, 2025-2026), iată, NU AVEM SPAȚII DE STOCARE (silozuri) pentru produsele agricole brute (grâu, porumb, floarea soarelui, etc), agricultorii români fiind și astăzi la cheremul samsarilor internaționali..
Plasarea agriculturii în centrul activității economice a României, prin corectarea balanței externe agroalimentare și prin contribuția însemnată la PIB-ul național, este unul dintre principalele obiective ale programului nostru politic, al Partidului Liga Acțiunii Naționale (PLAN), program cu care am candidat la alegerile parlamentare din noiembrie 2024.
Ptr ca noi nu avem fermieri ci niște mafioți vânători de subvenții și beneficii din bugetul statului care fac evaziune fiscală munca la negru vând marfa direct de pe câmp cu tirul direct în port și se plâng ca nu găsesc forță de muncă ca statul nu ii ajută ca agricultura nu este profitabilă dar se umplu de lovele