spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Medicii de familie vor face analize ginecologice

- Advertisement -

Medicii de familie care vor derula programul de screening pentru depistarea timpurie a cancerului de col uterin, vor primi bani de la Casa Naţio-nală de Asigurări de Sănătate (CNAS). Mihai Copaci, preşedintele CAS Vrancea, a precizat că medicii de familie care vor dori să se înscrie în program, vor primi bani pentru serviciile prestate. „Pentru mobilizare, adică pentru ca medicul de familie să sune pacientele înscrise pe listă şi să le invite să participe la programul de screening, vor primi 15 lei, pentru efectuarea testului Babeş Papanicolau vor primi 34 de lei, iar pentru analiza testului vor primi 27 de lei. Finanţarea o va face CNAS. Practic, medicii de familie vor raporta serviciile efectuate în cadrul acestui program, iar noi le plătim. Medicii de familie nu vor fi obligaţi să facă acest lucru, cei care vor dori trebuie să se înscrie în program luna aceasta, şi tot luna aceasta trebuie să facă mobilizarea, pentru ca în mai să debuteze programul. Am înţeles că cei de la Ministerul Sănătăţii îi vor dota pe medicii de familie cu cele necesare“, a spus Copaci. În cadrul programului de screening, vrâncencele cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani vor beneficia de teste Babeş – Papanicolau, pentru depistarea cancerului de col uterin, gratuite.

Potrivit normelor metodologice publicate pe site-ul Ministerului Sănătăţii, testul Babeş-Papa-nicolau va fi efectuat timp de cinci ani gratuit, bugetul alocat pentru acest proiect fiind de 72.000 mii lei. De asemenea, în respectivele norme se mai arată că femeile care prezintă absenţa congenitală a colului uterin sau histerectomie totală pentru afecţiuni benigne şi femeile, cărora li s-a stabilit diagnosticul de cancer de col uterin sau alte forme de cancer genital nu vor beneficia de testare gratuită.

www.monitorulvn.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.