Ștefan Ciubotărașu, drumul unui țăran de la Lipovăț la gloria scenei și ecranului

„Și să cinstim aici sătui de lume, /La hanul înserării fără nume./
știi tu ce vinuri putrezesc sub cheie,/ De trag aici durerile să beie?
Crîșmaru-i bun; dar sufletul vândut ‘i-i,/ Că ține iadul ferecat în butii./
Numai hangița-i meșteră să culce/ Cu cântec lin și vin amar de dulce…”

Ștefan Ciubotărașu (1910-1970) a rămas în memoria publicului drept unul dintre cei mai îndrăgiți actori români ai secolului XX. Cu o carieră ce a îmbrățișat atât scena teatrului, cât și marele ecran, Ciubotărașu a dat viață unor personaje memorabile și a inspirat generații de spectatori. Parcursul său nu a fost deloc ușor, pornind dintr-un sat modest din județul Vaslui, el a înfruntat sărăcia și obstacolele epocii pentru a-și croi drum spre luminile rampei. A ajuns în București când avea 11 ani și prima sa meserie a fost cea de cizmar, fiindcă tatăl său l-a băgat ucenic la un pantofar de pe Calea Victoriei. Adesea primea bacșiș bilete la teatru și așa ajunge micul Ștefan un mare fan al teatrului românesc. A debutat la Iași, la Teatrul Național, în 1933, iar după război a plecat la București, unde a cunoscut gloria ca actor. A fost actorul care a interpretat 300 de roluri. A murit la 60 de ani, lăsând în spate o carieră impresionantă. Astăzi, comuna Lipovăț îl prețuiște cum trebuie. În fața Căminului Cultural care-i poartă numele, Primăria Lipovăț i-a ridicat un bust în anul 2007, marcând astfel memoria celui mai mare artist din comunitate care, alături de consăteanul său, omul politic Virgil Trofin, avea să influiențeze decisiv destinul României.

ORIGINI ȘI COPILĂRIA MODESTĂ… Născut la 21 martie 1910 în satul Lipovăț, județul Vaslui, Ștefan Ciubotărașu provenea dintr-o familie de țărani simpli. Tatăl său, Vasile, lucra ca frânar la Căile Ferate Române și era adesea mutat în diferite stații de pe ruta Iași-Bârlad. Încă din primii ani ai copilăriei, viitorul actor a cunoscut greutățile vieții și tulburările vremii. În timpul Primului Război Mondial, școala din satul natal a fost transformată în spital de campanie și sediu al Crucii Roșii, astfel că micul Ștefan și colegii săi au fost nevoiți să învețe în biserica din Lipovăț. Aceste condiții neobișnuite de studiu nu au făcut decât să-i sporească determinarea de a-și depăși originea modestă. La doar 11 ani, Ștefan a părăsit meleagurile natale pentru a veni la București împreună cu tatăl său, profitând de slujba acestuia de ceferist. Băiatul a călătorit clandestin într-un vagon de marfă până în Capitală, unde părinții hotărâseră să-l dea ucenic la un atelier de cizmărie. Timp de trei ani, tânărul a învățat meseria de pantofar într-un atelier de pe Calea Victoriei, însă nu s-a simțit deloc atras de această ocupație. Muncea ocazional la diferiți oameni înstăriți ce aveau să-i deschidă însă gustul pentru teatru, în loc de bacșiș, clientela bogată, adesea oameni din lumea artistică, îi oferea bilete la spectacole. Așa a ajuns micul ucenic să frecventeze sălile de teatru bucureștene, unde a fost fascinat de piese precum „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale sau feeria „Înșir’te, mărgărite” a lui Victor Eftimiu. Mai târziu, actorul își amintea că acolo a simțit întâia oară „gustul de otravă dulce al teatrului”.

Întoarcerea la Vaslui: Ștefan devine liceean, urmând cursurile Liceului „Mihail Kogălniceanu”. Debutul literar l-a avut în ziarul local „Vasluiul” 

În 1924, dezamăgit de viața grea din București și de traiul sărăcăcios de ucenic, tânărul de 14 ani a decis să se întoarcă acasă. Între timp, familia sa se mutase din nou, de data aceasta în orașul Vaslui, astfel că Ștefan a privit această revenire ca pe o „întoarcere acasă” ce avea să-i schimbe destinul. La îndemnul mamei, el s-a înscris la Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, încercând să recupereze anii de studiu pierduți: ambițios, a dat examene pentru două clase într-un singur an. Școala a însemnat pentru el și debutul literar, elev fiind, a început să scrie note și schițe satirice. În revista liceului, „Năzuința”, și în ziarul local „Vasluiul”, și-a publicat primele texte sub pseudonimul „Ciciricea”, inspirat de numele unui clovn popular. Împreună cu un coleg inventiv, a scos și câteva numere dintr-o mică revistă umoristică artizanală, „Uzina de umor”. Reîntors în Moldova, Ștefan Ciubotărașu a avut șansa să întâlnească personalități culturale marcante ale epocii care treceau prin Vaslui, lăsând o impresie puternică asupra tânărului. În anii ’20, orașul era vizitat de scriitori și artiști cunoscuți: Jean Bart, Mihail Sadoveanu, George Topârceanu sau muzicianul George Enescu se numără printre numele mari pe care Ciubotărașu le-a cunoscut atunci. De asemenea, trupe de actori renumiți soseau în turneu la Vaslui, oferindu-i tânărului prilejul să vadă teatru de calitate și să stea de vorbă cu profesioniști ai scenei. Aceste întâlniri l-au motivat și mai mult să își urmeze visul artistic. În paralel, a continuat să-și cultive talentul literar, a editat la Iași o revistuță intitulată „Humorul literal” și a colaborat cu versuri, sonete și amintiri la publicația „Luceafărul”, alături de scriitori importanți precum Otilia Cazimir sau Ionel Teodoreanu. De altfel, scriitorul Ionel Teodoreanu însuși l-a remarcat pe tânărul Ciubotărașu recitând o poezie la o serbare a Conservatorului din Iași.

Formarea artistică și drumul spre afirmare

După ce a absolvit liceul la Vaslui în 1929, Ștefan Ciubotărașu a decis să își urmeze chemarea artistică. S-a mutat la Iași și s-a înscris la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică, hotărât să devină actor profesionist. În paralel, și-a dat examenul de Bacalaureat, pe care îl amânase, reușind să-l promoveze în 1932 la Bârlad. Nu a fost însă ferit de dificultăți, anii ’30 au fost o perioadă grea pentru tânărul student, întrucât originea sa socială modestă îi închidea multe uși în lumea artistică, încă dominată de elitism. Cu toate acestea, talentul și seriozitatea lui Ștefan i-au atras și susținători. Chiar de la admiterea la Conservator, a fost remarcat de poetul Mihai Codreanu, un reputat profesor care i-a devenit mentor. Codreanu l-a sprijinit pe tânărul actor nu doar moral, ci și material, i-a oferit o bursă de studii, impresionat de talentul literar și artistic al lui Ciubotărașu. Tot în această perioadă, Ștefan și-a satisfăcut stagiul militar obligatoriu (în 1932 a fost încorporat ca pușcaș mitralior), bifând încă o datorie înainte de a-și putea urma nestingherit cariera artistică. Anii petrecuți la Conservatorul din Iași au fost definitorii pentru formarea sa. Deși la îndemnul mentorului său și-a încercat norocul și la Facultatea de Istorie, inima lui Ciubotărașu a rămas la teatru și literatură. Ziua o petrecea la cursurile de artă dramatică, iar seara scria poezii și schițe, pe care le publica în revistele alături de scriitori consacrați ai Iașului.

Debutul în teatru s-a produs la Iași. Ștefan Ciubotărașu a jucat pe scena Naționalului ieșean un rol mic, al unui ucigaș secundar

În cele din urmă, debutul său ca actor a avut loc în 1933, pe scena Teatrului Național din Iași. Primul rol jucat a fost unul mic, un ucigaș secundar în tragedia shakespeariana „Macbeth”. După ani, Ciubotărașu avea să își amintească cu autoironie acest moment de început, mărturisind că „am fost un ucigaș desăvârșit, am ucis… rolul!”. Debutul modest nu i-a știrbit însă entuziasmul, dimpotrivă, odată angajat în trupa Teatrului Național din Iași, a rămas pe această scenă timp de 14 ani, perioadă în care a interpretat sute de roluri variate, căpătând o experiență scenică uriașă. În stagiunea 1933-1934, tânărul actor a cunoscut și primul succes remarcabil. Acesta a venit odată cu rolul Contelui Alexis Czerny din piesa „Țarina” de Melchior Lengyel, un rol scurt, practic un monolog, dar pe care Ștefan Ciubotărașu l-a transformat într-o demonstrație de talent, captând atenția criticilor. Tot la Iași, viața sa personală a intrat într-o etapă fericită, în 1934 s-a căsătorit cu colega sa Aurora Donose, iar cîțiva ani mai târziu, în 1940, cei doi aveau să devină părinții unei fetițe, Magda. În pofida greutăților epocii (anii tulburi ai celui de-Al Doilea Război Mondial), Ciubotărașu și-a continuat munca pe scena ieșeană, unde a devenit unul dintre pilonii repertoriului local. A strălucit deopotrivă în comedii și drame, trecând cu ușurință de la registre lirice la personaje negative sau comice. 

Ascensiunea vasluianului Ciubotărașu

FAIMĂ… După război, în 1945, Ștefan Ciubotărașu a făcut pasul decisiv către consacrarea la nivel național, s-a mutat împreună cu familia la București, dornic să se afirme și pe scenele capitalei. În primii ani bucureșteni, a jucat la teatrele Alhambra, Comedia și Victoriei, unde a abordat preponderent roluri de comedie, apropiindu-se astfel de publicul larg al vremii. Marea șansă a afirmării depline a venit în 1950, când Ciubotărașu a revenit la București, chemat de directori să se alăture prestigiosului Teatru Național. Acesta a fost, cu siguranță, un moment-cheie al carierei sale, intrarea în trupa Teatrului Național din capitală echivala cu recunoașterea faptului că Ștefan Ciubotărașu se număra acum printre actorii de elită ai țării. Avea 40 de ani și o experiență acumulată în sute de reprezentații, iar pe scena Naționalului bucureștean talentul său a înflorit pe deplin. 

Cariera în teatru și film – roluri memorabile 

Instalarea lui Ștefan Ciubotărașu pe prima scenă a țării a marcat începutul unei perioade de efervescență artistică. La Teatrul Național din București, actorul a abordat roluri de o consistență uriașă și extrem de variate, de la personaje din marea tragedie clasică până la tipologii din comedia autohtonă. Publicul și criticii deopotrivă au fost impresionați de forța și autenticitatea interpretărilor sale. Colegii îl supranumiseră deja „actorul celor 300 de roluri”, aluzie la multitudinea de chipuri pe care le-a întruchipat de-a lungul anilor pe scenă. Într-adevăr, paleta sa artistică era remarcabilă, Ciubotărașu putea trece cu ușurință de la dramă la comic, de la personaje pozitive pline de blândețe la figuri negative sau caricaturale. Pe scena Naționalului a interpretat inclusiv roluri shakespeariene (a jucat în „Hamlet” și „Macbeth”) sau din teatrul universal clasic, dar și personaje din dramaturgia românească și sovietică a vremii. Deși consacrat ca actor de teatru, Ștefan Ciubotărașu a avut o contribuție majoră și în cinematografia românească. Debutul său pe marele ecran a venit relativ târziu, abia în anul 1954, când a jucat primul rol în filmul „Desfășurarea”, o ecranizare după Marin Preda. Avea deja 44 de ani, însă maturitatea artistică i-a conferit prestației sale profunzime și credibilitate. Succesul acelui film i-a deschis porțile spre numeroase alte producții ale studiourilor București și Buftea, astfel că, începând cu a doua jumătate a anilor ’50, Ciubotărașu a devenit o prezență constantă pe genericul filmelor românești. A colaborat cu unii dintre cei mai importanți regizori ai epocii și a jucat alături de mari actori colegi de breaslă.

Rolurile memorabile ale artistului plecat din Lipovăț

ACTORUL CELOR 300 DE ROLURI…Printre rolurile sale memorabile în film se numără: Ion Creangă în „Amintiri din copilărie”, o interpretare de referință a celebrului povestitor, considerată inegalabilă de public și rămasă emblematică peste decenii; Stroie Orheianu în „Neamul Șoimăreștilor” 1965, Tarabostele Ciungu în epopeea istorică „Columna” 1968, căpetenia dacică călită în luptă, rol în care actorul și-a pus amprenta asupra unei producții premiate internațional; țăranul Petre din drama de război „Pădurea spânzuraților” 1965, un personaj secundar. Lista realizărilor cinematografice ale lui Ciubotărașu este mult mai lungă, actorul apărând în peste 30 de filme între 1954 și 1970. Îl regăsim, de pildă, în drama postbelică „Valurile Dunării” 1959, în comedia satirică „Telegrame”, în pelicula istorică „Războiul domnițelor” sau în thriller-ul politic „Străinul” 1964. Indiferent de gen, fie el film de acțiune, frescă istorică sau comedie, Ștefan Ciubotărașu conferea personajelor sale o naturalețe și o căldură care cucereau publicul. 

Premiat de către autoritățile vremii

DISTINCȚII… Pentru contribuțiile sale deosebite la arta spectacolului, Ciubotărașu a primit numeroase distincții și premii oficiale. Autoritățile vremii i-au recunoscut meritele acordându-i titluri onorifice: în 1956 i s-a decernat titlul de Artist Emerit, iar în ianuarie 1964 a fost învestit cu prestigiosul titlu de Artist al Poporului al Republicii Populare Române. Tot în 1964, la Festivalul Național al Filmului de la Mamaia, a fost laureat cu Premiul pentru interpretare masculină, pentru rolul din filmul „Străinul”. De asemenea, statul i-a conferit mai multe ordine și medalii: Ordinul Muncii clasa II (1954), Ordinul Steaua Republicii clasa IV (1957) și, încununând o carieră strălucită, Ordinul „Meritul Cultural” clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

Ultimul act: sfârșitul neașteptat al celui mai iubit actor român

FINAL…La 27 august 1970, când se afla încă în plină activitate creatoare, destinul lui Ștefan Ciubotărașu a cunoscut un deznodământ tragic și subit. În dimineața acelei zile, actorul a încetat din viață la vârsta de 60 de ani, pe neașteptate, chiar în timp ce aștepta mașina care trebuia să îl ducă la Pitești, pentru filmările unei noi pelicule intitulate simbolic „Așteptarea”. Proiectul cinematografic la care lucra fusese gândit special pentru el, însă viața nu i-a mai îngăduit să îl ducă la bun sfârșit. Dispariția sa bruscă a șocat lumea artistică și publicul. Trupul neînsuflețit al marelui actor a fost depus la Cimitirul Bellu din București, locul de odihnă al multor personalități naționale, unde mulțime de colegi, prieteni și admiratori au venit să îi aducă un ultim omagiu.

Dacul de la Lipovăț, bătut pe monedă de argint de Banca Națională a României

RECUNOAȘTERE…La împlinirea unui secol de la nașterea sa, în august 2010, Banca Națională a României a emis o monedă comemorativă din argint, în tiraj limitat, dedicată marelui artist. Pe reversul acestei monede, este gravat portretul lui Ștefan Ciubotărașu într-unul dintre rolurile sale de referință, tarabostele dac Ciungu din filmul „Columna”, alături de numele și anii săi de viață, 1910-1970. Gestul omagial al autorităților confirmă, încă o dată, locul deosebit pe care actorul din Lipovăț îl ocupă în patrimoniul cultural național. De asemenea, în satul natal, Lipovăț, moștenirea lui Ciubotărașu a fost tratată cu mult interes, iar autoritățile locale au denumit căminul cultural în cinstea marelui actor. În plus, autoritățile au dedicat un bust marelui actor, amplasat în satul Lipovăț.