spot_img
4.1 C
Vaslui
02-dec.-2024
spot_img

Dosar penal pentru fraudă la alegeri. O femeie a primit mai multe buletine de vot

- Advertisement -

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru fraudă la alegerile parlamentare, după ce la o secţie de votare din Piatra Neamţ o femeie a primit două buletine pentru Senat şi, după ce a votat pe ambele, a vrut să le introducă în urnă.

Poliţiştii au deschis un dosar penal după ce un alegător din Piatra-Neamţ ar fi primit două buletine de vot pentru alegerea senatorilor, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

„În jurul orei 12:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că un alegător ar fi primit mai multe buletine de vot, cu care ar fi intrat în cabina de vot. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot, sub forma tentativei”, a declarat pentru purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

Potrivit anchetei preliminare, femeia care a primit cele două buletine de vot pentru Senat a intrat în cabină, a votat pe ambele buletine pentru alegerea senatorilor, plus cel pentru Camera Deputaţilor, dar preşedintele secţiei de votare a sesizat situaţia când aceasta a încercat să le introducă în urna de vot, scrie Agerpreshttps://adevarul.ro/stiri-locale/piatra-neamt/dosar-penal-pentru-frauda-la-alegeri-o-femeie-a-2405616.html

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.