spot_img
spot_img
4.5 C
Vaslui
14-nov.-2024
spot_img

Unul dintre salvatorii de la Grănicești, mesaj emoționant după tragedia cu cinci morți: „Parcă s-au mutat crucile din cimitir în drum… Și sunt fără număr…”

- Advertisement -

Unul dintre pompierii care au participat la descarcerarea victimelor tragediei de pe DN2 a postat un mesaj emoționant pe o rețea de socializare. Sub impactul imaginilor devastatoare chiar și pentru un salvator, Alin Găleată a povestit cum unul dintre colegii lui a izbucnit în plâns.

Două mașini s-au izbit frontal, iar cinci oameni au murit, patru adulți și un copil.

Alin Găleată, unul dintre pompierii care au participat la descarcerare, a povestit într-o postare pe Facebook cum unul dintre colegii lui, care părea de neclintit în astfel de situații, a izbucnit în plâns când și-a dat seama că micuțul de numai trei ani nu a mai putut fi salvat.

„Colegul meu fugea cu băiețelul în brațe spre ambulanță. După cum îl ținea, mi-am zis că trebuie să aibă vreo 3-4 anișori… Cel puțin, așa arăta Matei al meu când îl duceam în patul său, după ce adormea pe canapea la televizor…”, a scris Alin Găleată…https://adevarul.ro/stiri-locale/suceava/unul-dintre-salvatorii-de-la-granicesti-mesaj-2400587.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.