
Mamă și fiică, A.C. și E.C. au chemat-o în judecată pe I.V., cerând obligarea acesteia la plata unor despăgubiri de 50.000 de lei. Reclamantele au arătat că, în iunie 2021, fiica, E.C., suferise un accident de circulație. În urma fracturilor suferite, i se recomandase efectuarea unor ședințe de kinetoterapie. Soțul lui I.V., F.V., o ajutase pe E.C., transportând-o cu mașina la diferite instituții medicale. Geloasă, I.V. ar fi început să scrie mesaje injurioase pe paginile de Facebook ale celor două. Faptul le afectase și din punct de vedere profesional, întrucât foloseau paginile pentru a-și promova serviciile de psihoterapeut pe care le ofereau.
Relația cu pacienta s-a înfiripat la o pensiune
De cealaltă parte, I.V. a cerut și ea daune morale, tot de 50.000 de lei, pentru faptul că E.C. ar fi întreținut relații sexuale cu F.V., timp de 9 luni. Ea a arătat că cele două familii se cunoșteau de mult, întreținând relații de prietenie. În vârstă de 65 de ani, F.V. fusese antrenor de fitness și fusese de acord să o pregătească în acest sens și pe E.C., în vârstă de 32 de ani. Relația dintre cei doi devenise intimă în septembrie 2020, consumându-se la o pensiune. Se încheiase în iunie 2021, când fostul partener israelian al lui E.C. se întorsese în țară. Acesta provocase accidentul rutier în urma căruia fusese rănită E.C…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-triunghi-conjugal-de-psihoterapeuti-si-kinetoterapeuti-le-a-dat-de-furca-judecatorilor-ieseni-s-a-invocat-adulterul-si-s-au-cerut-sume-uriase–1692631.html