de Corneliu Bichinet
Frasina Alunel a poposit la Negresti în anul 1988, înainte de Revolutie. Avea repartitie guvernamentalã aici, profesoarã de matematicã la unul dintre cele douã licee. Îsi tinea orele doar când nu avea turnee de sah la judet ori în tarã. Ceilalti angajati ai scolii au concluzionat cã fata avea pile zdravene la inspectoratul scolar. Pe-atunci conducea institutia o doamnã asprã, fioroasã chiar, necrutãtoare, Elena Catanã. Aceasta i-a trasat lui Paulet sarcini concrete.
– Nu te iei de fatã! Stiu cã-ti plac prospãturile. Halt!!! Îi gãsesti un cotonog cu care sã se mãrite si patru-cinci bãrbati tineri cu care sã joace sah!… Clar!? Frasina are potential… Sã nu-si piardã antrenamentul la Negresti!
– Am înteles, doamnã general!… Rezolvãm noi problema cumva. Îi dau în cel mai scurt timp garsonierã si butelie pentru aragaz. În ceea ce priveste sahul, n-ar trebui sã fie probleme. Sunt destui bãrbati cu care sã se antreneze, sã se mentinã în formã.
Directorul ar mai fi zis ceva. S-a abtinut. Se temea pentru postul sãu.
Frasina Alunel a ajuns la liceu pe la jumãtatea lui octombrie, cam când se strânseserã toate clasele la ore, dupã un stagiu benefic în viile de la Cãzãnesti si Vulturesti, la livezile intrate pe rod, din Bâcu si Dumesti. Paulet era prompt. A cazat tânãra profesoarã într-o camerã pentru oaspeti la internatul de lângã S.M.A.
În aceeasi zi, a fost convocat consiliul profesoral. S-au stabilit dirigentiile si ultimele retusuri la orarul scolii. Încadrarea era acceptabilã. Doar cîtiva suplinitori. Trei muncitori au vãruit o garsonierã de la C3, au fãcut curat si au adus câteva lucruri de la internat. Un pat, o masã si douã scaune. Totul pãrea în regulã. Nu mai pãrea…
În câteva luni, Frasina Alunel avea sã devinã o celebritate localã, râvnitã de bãrbati, iubitã de elevii anilor terminali, bârfitã cu si mai mare mãsurã de celelalte femei din institutie, profesoare, pedagoge, laborante si chiar femei de serviciu, aproape toate cu familie, bãrbati la locul lor si copii. Se formase un curent ostil la adresa tinerei profesoare, consideratã o femeie cu un trecut tumultos, cu prezent bun, cu un viitor si mai bun.
- Este o mândrie pentru noi sã avem o asa colegã celebrã, sahistã. În lotul .. Turnee, diplome, distinctii, alea, alea.
- Paulet era un om grozav, însã nu trecea un bun orator.
– Vã rog s-o respectati. Sã o ajutãm sã se integreze aici, sã o pãstrãm.
Frasina Alunel i-a multumit directorului pentru introducerea fãcutã si, cum stia sã se impunã, le-a comunicat colegilor cã sâmbãta si lunea nu putea tine ore, fiind e plecatã în tarã, în turneele organizate de federatia de profil.
- Al dracului muiere, sosotea maistrul-instructor, Petrut Ciocan, aflat într-o stare euforicã în expansiune. Sã vinã la ore doar patru zile pe sãptãmânã. Asa mai zic si eu încadrare!… Atunci, dacã-i pe asa, o sã mã obrãznicesc si eu, ce mama mã-sii!? Eu chiar sunt de-aici, localnic. Futut, cãcat si crescut la Negresti.
S-a creat o rumoare generalã. Tot orarul scolii a fost schimbat. Paulet lãsa a se întelege cã nu-i vina lui. Inginer fiind, omenos, trebuia sã tinã, totusi, oamenii în frâu. Femeia de la judet îl bãgase în sperieti. Stiindu-l cam fustangiu, îi arãtase în mai multe rânduri pisica. N-ar fi vrut sã o pãteascã acu’, când mai avea cîtiva ani pânã la pensie.
*
Cãpitanul Oreste Polonic vizita localitatea de trei-patru ori pe lunã. Primea informãri succinte de la cei peste douãzeci de turnãtori aflati pe statul de platã, la care se adãugau si voluntarii ce stiau cã-i bine sã fii apreciat de partid, securitate si judet. La rândul sãu, cãpitanul Oreste Polonic, coroborând datele si apelând la talentul sãu literar, palid si subtil, înainta rapoarte cãtre superiorii sãi.
N-a durat mult si, în Negresti, se stia deja cã Frasina Alunel prestase activitãti extradidactice în cãminele studentesti cu tineri strãini, în „Tudor Vladimirescu” si „Codrescu”, practici continuate si dupã absolvire, fãrã teamã de a intra în contradictie cu morala socialistã. Rãutãciosii scriau cã sahista muta nebunii si caii, câteva ture pe tabla de sah, rupând ata la multi arãbeti, aproape toti virgini. Strãinii cãdeau usor în plasã. Musulmani fiind, nu stiau ce-i aceea fatã mare, asa cã Frasina se prãpãdea de râs când acestia o considerau una din zecile de fecioare ce asteptau primitoare în dreapta lui Allah.
- Mãi, Abdulah, încerca Frasina sã-i mobilizeze pe cei din anul pregãtitor, nu ti-a spus mãmica ta cã atunci când doi virgini, bãiat si fatã, intrã seara în pat, înseamnã cã nu se fute nimeni!? Eu o sã vã rezolv pe toti, ca o femeie iubitoare ce sunt. Am anvergurã continentalã, însã mã pot dezvolta si ca un liant între religii.
Dupã nouãzeci, un plutonier grijuliu a fãcut o copie a dosarului de urmãrire ce i se întocmise sahistei. Multe copii au fost rãspândite prin oras, scopul vãdit fiind compromiterea tinerei matematiciene. Au mai pãtit treburi de acestea si oameni mai putin importanti, muncitori ori tãrani, cei de la C.P.A.D.M. si S.M.A. Bãscãliostii comentau unele pasaje picante cu o satisfactie grozavã. Se creaserã adevãrate cercuri de dezbatere…
-Ia mai zi ceva, d-le Prepeleac! Noi nu prea descifrãm scrisul. Eu nu am nici ochelarii la mine…
- Cum mama mã-sii s-a descurcat putoarea asta!? Se scrie cã în studentie a avut boalã pentru „pesele” negre. La noi, însã, a acceptat si pesele „albe”. Contra cost. La Iasi pe tigãri bune, cafea boabe, parfumuri, blugi, iar aici, pe caras, salãu si chiar danone.
Cel mai sufletist sustinãtor local al Frasinei Alunel a rãmas Jaki, tânãrul de la carne. Acesta o aproviziona cu ce-i mai bun, numai muschiulet si vrãbioare, creier de vitã si coaie de purcel. Omul nu s-a dat la sahistã, probabil rãmânând singurul din oras care stia sã se poarte cu o fatã. S-a înscris, de dragul ei, la cursuri serale, desi nu-i prea trebuia liceu. Citea mai mult decât oricine de pe aici. Devora tot ce venea nou la bibliotecã. Pãcat cã s-a prãbusit de tânãrã!
O doamnã, nu-i mai dau numele, deoarece încã trãieste, scrisese dur, caustic. Cam asa: „Putoare de nivel planetar, sahista, este o rusine pentru noi mahalagitele din Negresti. Scriu cu propriile mâini… A stricat multe case. Si, colac peste pupãzã, nu are nici origine sãnãtoasã. A fost crescutã de niste bunici, fosti chiaburi. Mama ei a abandonat-o de micã, iar pe tatã nu-l stie nimeni. Unul dintr-o sutã, probabil!… Se mai scrie în raport cã nenorocita i-a stricat viitorul unui angajat al primãriei, Alcibiade Goldan, bãiat gigea, galant si de familie bunã, baptist, liberal si filorus!…”
**
În tarã, imediat dupã nouãzeci, a început prãpãdul si jaful. Democratie autenticã, dâmboviteanã. În esentã, scapã cine poate. Parlamentul era plin de loaze. Frasina Alunel a mirosit imediat cã a sosit vremea ei. Nu a pierdut ocazia. A lãsat sahul în urmã si a intrat urgent în politicã. Primul mandat nu a fost chiar productiv pentru ea, însã la al doilea a intrat în fortã pe drumul succesului.
Nu s-a omorât cu dezbaterile în Comisia pentru politicã externã, însã intervenea des în plen fãrã a spune ceva concret. Doar cuvinte goale. Se strãduia din rãsputeri sã nu facã nimic în teritoriu, în circumscriptia numãrul 39. Alcibiade Goldanã i-a urmat sfatul. A terminat administratie publicã la o facultate obscurã, neacreditatã nici pânã în ziua de azi. Devenise în scurt timp un fel de boier. Nu-i sufla nimeni, nici în primãrie, nici în oras.
Frasina Alunel, senator de data aceasta, în al treilea mandat, a renuntat la tigãri si bãuturã, a devenit membru în OSCE si a cãpãtat gustul deplasãrilor în tãrile europene. L-a impus pe Alcibiade Goldanã subprefect si i-a cerut lui Teo Tãrnãuceanu, un om grozav, constructiv, sã-l punã la treabã. Era vremea când se lichidau CAP-urile si IAS-urile, când se tãiau si se duceau la fier vechi fabricile si uzinele. Au urmat ordonantele, concedierile si somajul. Cãdea o lume cât de cât organizatã, o lume în care se vorbea despre egalitate si echitate, despre dezideratul de om nou, multilateral dezvoltat!…
În Negresti, au cãzut pe rând FUC-ul, Filatura, Vigonia, SMA-ul, Mobila si Spitalul. Au apãrut de nicãieri asociatii cu scop lucrãtoriu, firmulete de tot felul, cabinete medicale particulare, câteva gogoserii si farmacii. A urmat exodul. Acesta a lovit puternic în familii si-n copii. Familii destrãmate, abandon scolar, cãmãtãrie, prostitutie si, sporadic, droguri. Un fel de Columbia moldoveneascã…
Frasina Alunel se fãcea cã nu observã aceste noi fenomene. Si-a rezervat catedra de la liceu, desi stia cã nu o sã se mai întoarcã niciodatã aici si, cu tupeu, si-a întãrit pozitia în partid. Femeia nu voia sã aibã copii. Ar fi încurcat-o în ascensiunea ei, însã, spre primãvarã, a putut oferi orasului o realizare fantasticã. A nãscut la Spitalul „Sfânta Maria” din Iasi tripleti. Vuia Negrestiul. Cei trei bãietei, sãnãtosi si bine dezvoltati, erau negri ca abanosul. Lumea, ca lumea, rea, dusmãnoasã. Spunea câte si mai câte! Alcibiade Goldanã, indignat si rusinat în acelasi timp, ameninta cã se spânzurã în nucul cel mai înalt din localitate.
Nu voia sã-i recunoascã pe cei trei bãieti, însã parlamentara l-a amenintat cã-l lasã pe drumuri, muritor de foame, cu ce-i pe el, asa cum îl luase de bãrbat, de altfel.
Frasina Alunel s-a simtit si s-a mutat cu totul în Bucuresti. S-a dat în dragoste cu un angajat al unei ambasade strãine. Astfel, a obtinut, cu eforturi financiare reduse, un mandat de europarlamentar. Știa bine engleza, franceza si, destul de bine, araba.
Nu l-a abandonat nici pe Alcibiade Goldanã. I-a cumpãrat o fermã în sudul tãrii. Acesta avea libertate totalã. Se mai înfrupta si el cu câte o zilierã consolatoare. Nu-i mergea rãu. Sotia sa l-a ajutat sã-si achizitioneze utilaje agricole trãsnet. Au început a curge banii… A cãpãtat curaj, iar oamenii îl apreciau acum. Nimeni nu-i stia necazul. Zvonuri se mai auzeau prin Ilfov, însã nimeni nu i-a scormonit trecutul.
Pe Frasina Alunel nu prea o iubeau cei din sudul tãrii, femeile i-ar fi dat foc, ar fi tuns-o chilug. Nu s-a întâmplat nimic rãu. Dimpotrivã. Abilã, o reusit sã-si obtinã dosarul de urmãrire din Bucuresti. Seara citea atentã ce se scria despre ea din anii studentiei si din stagiul de la Negresti. Uneori râdea de se prãpãdea, ca si cum ar fi lecturat un volum de prozã umoristicã.
- Popor de tâmpiti, turnãtorii naibii!!! Iar voi, fetelor, ati mucegãit în cãmine în timpul studentiei, n-ati gustat din bucuriile tineretii si aproape toate m-ati muscat de cur pe mine!… Sã vã ia dracu’! În a doua lecturã, luminatã parcã, a început a-si aduce aminte de câteva persoane. Îsi vorbea cu Iatã, cãmila desiratã de la filologie, cea care n-avea nici chiloti în cur si nici ce mânca. I-am dat cartela mea de masã… Apoi, e clar, acesta nu-i altul decât libidinosul de prorector, cel care credea cã poate pune mâna pe mine.
Prorectorul scrisese parcã muind tocul în venin, nu în cernealã.
„Studenta Frasina Alunel este o rusine a universitãtii noastre, cu tot cu sahul si turneele ei. O poamã rea. Vine des dinspre ziuã în cãminul din Puskin, morciolitã toatã, putind a tigãri si parfumuri strãine, cascã ostentativ când trece pe lângã noi, scapã intentionat fumuri radioactive de latrã si maidanezii din parc. Neluta Târzie, o colegã de camerã, poate pune la dispozitie date si mai concrete.”
Frasina Alunel stia cum sã-si albeascã trecutul. A ars dosarul. Nu a mai rãmas nimic în crematoriu. Era cosmetizatã în totalitate. Turnãtoriile de dupã nouãzeci nu mai contau, erau irelevante. Încheiase definitiv cu Negrestiul. Urma o perioadã nu tocmai fertilã pentru ea. La Bucuresti si Bruxelles, devenise bine cotatã. O promisiune a politicii românesti. Se considera îndreptãtitã sã candideze la functia supremã în stat. Avea acuma cîtiva prieteni cu mare influentã în Europa, iar un cãlugãr bãtrân de la Sihãstria i-a devenit duhovnic.
-Ai venit iar la mine? Nu ai liniste. Te macinã trecutul, asa-i!?
- Femeia a oftat de câteva ori. Aici, prin intermediul cãlugãrului Pafnutie, bãnuia cã este aproape în direct cu Dumnezeu. Sunt prea multi copii fãrã scoalã, peste tot în tarã. Sãrãcie cumplitã!
-Ai contribuit si tu destul de mult pentru a se ajunge la astfel de performante. Oricum, e bine sã stii faptul cã sãracii de care vorbesti pot fi scara pe care bogatii ca tine, dacã sunt smeriti si darnici, pot urca spre cer. Noroc cã Dumnezeu îi cunoaste bine pe-ai sãi. E sita deasã acolo… Cãlugãrul nu voia sã fie blând. Încã esti recuperabilã, însã, cu dorinta aceasta nebuneascã de a candida la presedintie, devii vulnerabilã.
– Am ars dosarul. Am avut grijã. Cãlugãrul parcã tuna.
- Ai trecutul învãluit în ceatã. Ai adus pe lume trei bãieti negri ca smoala, dintr-o legãturã nelegiuitã. Copiii n-au nicio vinã. Tu, însã, da!…
– De ce!? N-au mai fost studente care au avut relatii sexuale cu arabi si negri!? Nu am negat, nu am ascuns acest fapt. Nici nu am cum… Sotul meu chiar s-a bucurat. El este o fiintã absolut rationalã. Practic, el s-a ocupat de copii. Femeia îl privi pe cãlugãr si-si coborî glasul, mai smeritã. Eu, mai mult plecatã. Cu sahul, cu politica. Ce ai fi vrut sã fac!? Sã rãmân virginã!? Sã predau matematica la Negresti si sã mor de foame si de frig!?
Frasina Alunel venea des la Sihãstria. Aducea alimente pentru cãlugãri. Avea o chilie a ei. Îi fãceau bine discutiile cu Pafnutie, însã noptile erau de cosmar. În chilia austerã o prindea frica. O fricã organicã. Rãstãlmãcea vorbele duhovnicului sãu.
N-a dormit noaptea întreagã. Spre dimineatã, s-au rupt bãierile cerului. A plouat ore în sir. O ploaie de munte, rece, dusmãnoasã parcã, ca un potop.
Spre prânz, un soare timid ca un fecior s-a cuibãrit pe o creastã de munte, iar ceata s-a retras prin alte zãri.
Masina cu soferul si sepepistul doamnei europarlamentar era trasã în parcare. Au parcurs drumul pânã la Bucuresti în tãcere. Fiecare cu gândurile lui. Au oprit o singurã datã într-o benzinãrie. Au bãut câte o cafea. Șoferul s-a fãcut cã are nevoie sã meargã la baie, bãnuind cã cei doi au de vorbit.
- M-a tulburat rãu de tot cãlugãrul… Nu stiu ce sã zic!? O sã mã mai gândesc dacã pot sã mã înham la candidatura aceasta. Venisem aici pentru o încurajare. Când colo, ce sã vezi!? Mi-a sugerat cã ar fi bine sã mã ocup mai mult de sãraci, de copiii necãjiti… Da’ ce-s eu, Maica Tereza!? La noi, sãrãcia este o N-o mai poate nimeni alunga de aici, asa de bine s-a cuibãrit. Frasina aluneca usor-usor spre o stare de angoasã. Abia astepta sã ajungã acasã la ea. Se sãturase de hotelurile din Bucuresti si Strasbourg. Cel de la S.P.P. i-a strecurat discret un plic, în tãcere. Frasina Alunel nu l-a deschis. L-a bãgat în posetã. S-a uitat temãtoare în jur. Nu era niciun curios. Doar fetele de la bar.
- Mi l-a dat Pahontu, seful. Sã nu cititi în masinã. Sã nu vorbiti cu nimeni despre asta. Mai ales la partid. S-ar pãrea cã aveti sanse sã ajungeti în turul doi. Apoi, Dumnezeu stie si poate face minuni, nu!? Bãiete, putem pleca!? Te-ai rãcorit!? Mai vrei ceva!?
- E în regulã, fulgerãtor spre capitalã, fulgerãtor spre succes! Cum spun pliantele doamnei europarlamentar: „Încercati si c-o femeie”! S-a întors spre Frasina Alunel si a pronuntat câteva cuvinte necesare în astfel de situatii. Suntem alãturi de dumneavoastrã în acest proiect si, credem cã o sã învingeti! Ne-am sãturat de neghiobi si hoti!…
