Contractul de proiectare și construire a podului peste Prut a fost semnat. Licitația pentru atribuirea lotului de autostradă Pașcani-Dolhasca a fost contestată înainte să expire termenul de depunere a ofertelor. Ministrului Transporturilor i s-a propus un calendar pentru sprijinirea scoaterii la licitație a ultimelor segmente din A8.
Ca un făcut, la două zile după ce Ziarul de Iași menționa podul peste Prut drept un obiectiv rămas în așteptare, directorul general al CNAIR a anunțat semnarea contractului de proiectare și execuție. Câștigătorul licitației fusese anunțat cu mai bine de o lună și jumătate în urmă, procedura nefiind contestată.
Pentru ceva mai mult de 151 de milioane de lei, jumătate din sumă fiind bani europeni, cei de la Ness Proiect Europe SRL vor construi ansamblul de poduri care vor lega România pe la Cotul Bran de Republica Moldova, la Zagarancea, lângă Ungheni. Totodată, va fi legată Autostrada Unirii de rețeaua rutieră din stânga Prutului. După emiterea ordinului de începere a lucrărilor, termenul de finalizare a lucrărilor va fi de doi ani (6 luni proiectare și 18 luni execuție)…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/autostrazile-iasului-una-calda-una-rece-a7-si-a8-ultimele-noutati–1680394.html