Pe modelul feisbuciței gospodine care își postează tocănița pe Internet, au ajuns și politicienii noștri să nu mai semneze un act fără să imortalizeze momentul glorios. Măcar, gospodina taie niște ceapă, face un efort, se zbate, transpiră…pentru tocănița aia. În schimb, ai noștri edili geniali nu fac decât să împartă niște bani pentru proiecte, numite mai apoi realizări personale. Banii nu sunt ai lor, nu sunt obținuți de ei. Doar îi împart! Dar, simplul fapt că legea le permite să facă asta cu o simplă semnătură, aceasta se transformă în muncă titanică, iar ei în eroi ai neamului. Am văzut recent că Guvernul a alocat bani pentru un aparat medical la Bârlad. Dacă electoratul doar citea această informație, însemnătatea ei nu se reverbera cu aceeași putere așa că a fost nevoie de o ședință foto cu ministrul Rafila venit personal la Bârlad. Pentru necunoscători, acesta este un membru important și erect într-un partid care promitea acum patru ani grandioase spitale regionale, noi-nouțe. Evident, populimea a uitat de acele promisiuni, așa că aducerea unui aparat RMN sau renovarea unui corp de spital devine deja motiv de mândrie și o compensație drăguță pentru că lumea a fost amabilă să uite de vechile promisiuni electorale. În aceeași notă de “uite cum mă zbat pentru binele vostru”, primarul Boroș a ținut să amintească bârlădenilor că nu poate dormi noaptea dacă nu-și vede realizat “proiectul său de suflet”, adică renovarea casei care se presupune că ar avea legătură cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Dovada grijii nețărmuite și a devotamentului pentru bârlădeni sunt mai multe poze în care Boroș apare interesat și implicat, în fața casei cu pricina. (Pentru sceptici, am salvat câteva fotografii doveditoare, mai jos…cam pe unde se termină reclamele de la google. Să nu cumva să le confundați!)
S-a întâmplat să fie toate din Bârlad, deși dacă mă străduiam puțin găseam și pe la Vaslui niște poze concludente pentru că avem aici un exemplar ultra-supra-mega vizibil pe Internet, Lucian Braniște, prietenul tuturor, băiatul bun la toate și umărul pe care plâng toate babele din Vaslui după ieșirea din decor a idolului Vasile Pavăl. Cât despre Bârlad, ar trebui să ne obișnuim cu noul centru de putere. Până acum un an, niciun membru al Guvernului nu venea în județ fără să ajungă și la centrul reședință de județ. Acum, însă, se pare că foarte puțini ajung mai sus de Bârlad.
P.S Nu ratați pozele! Gândiți-vă că sunt oameni plătiți special să facă aceste poze. Sunt plătiți din banii voștri ca să facă poze cu oameni care împart tot banii voștri!
Tot ce face acest ,,politician,, este fatarnic,contrafacut dupa sfaturile si indicatiile pretioase ale celor din factiunea tradatoare,care au vrut sa preia conducerea judeteana a PNL-ului ,insa au fost deconspirati de actiunile primitive,grosolane ,badaranesti pe care le-au folosit!Trepadusii,oportunistii,plescarii,arivistii s-au strans pe langa ,,rara bovis,, si se intrec in adulatii,maguliri,servilisme!Cat de curand va fi parasit de toti si va trebui sa plece acasa(la una dintre multele proprietati)!
Cine se aseamănă se adună nu?? Dacă în județul Vaslui s-au adunat la un loc atâția,ce ar trebui să iasă. Care au fost mai deștepți au plecat prin Muntenia, Ardeal,etc . Sincer asta îi îndemna și pe copii mei.
Cel mai ridicol dintre asa-zisii politicieni din Vaslui este Red Bull! Acesta, insotit de betivul de la Clubul de Presa al staulului, merge pe la diferite lucrari si, dupa ce adopta niste pozitii de rasul curcilor (sau al curului, depinde de gradul de cultura al fiecaruia dintre feisbucisti), declama, cu emfaza: ”Ai consemnat?” de parca ar fi Elon Musk cand a trimis prima data SpaceX in spatiu!
In tot acest timp, doamna director (ca de dupa titulatura de amanta trebuie si ceva mai consistent la parai) zisa Sora Soarelui priveste admirativ, cu balele curgandu-i in coltul gurii, iar cativa muncitori, oripilati de grotescul situatiei, ii intorc spatele Celui mai iubit barladean de la Banca.