Local

În caz că dorește cineva: sunt locuri libere la Partidul Patrioților!

PUȚINI, DAR BUNI… Președintele Puiu Roșu plus șase membri. Aceasta este filiala Partidului Patrioților din Vaslui!

ORICE ÎNCEPUT E GREU… Orice început e greu, dar pentru Partidul Patrioților, începutul e deja drumul sigur spre sfârșit. În ciuda mobilizării virtuale și a eforturilor depuse de a intra în atenția publică, președintele filialei Municipale Vaslui a acestui partid n-a reușit să adune decât șase membri la „prima ședință” a organizației. Însă acesta nu disperă. Dimpotrivă, s-a arătat chiar optimist că mișcarea va avea succes. „Astăzi, am avut prima ședință a Filialei Municipale Vaslui a Partidului Patrioților, un prim pas într-un drum pe care ne dorim să-l construim împreună, cu implicare, seriozitate și dorința de a face lucruri frumoase pentru comunitatea noastră. Ne-am propus mai multe obiective și activități despre care veți afla la momentul potrivit, pe măsură ce le vom pune în practică. Printre inițiativele noastre, se numără și un gest de suflet: dorim să oferim sprijin unei bătrâne dintr-un sat, pentru că noi credem că politica trebuie să însemne și omenie, solidaritate și grijă față de cei care au nevoie de ajutor. Suntem o echipă frumoasă, o echipă tânără, în care se regăsesc mulți tineri, dar și oameni care, nu au mai făcut politică până acum. Venim cu dorința de a învăța, de a ne implica și, mai ales, de a face ceva concret pentru oamenii din jurul nostru. De aceea, vă așteptăm cu drag alături de noi! Oricine își dorește să se implice și să contribuie la proiecte pentru comunitate este binevenit. Vă dorim multă sănătate și vă spunem din suflet: haideți să fim împreună, pentru că schimbarea începe cu fiecare dintre noi!”, a spus președintele Puiu Roșu.

2 comentarii

  1. Un fost preot puscarias, o fosta ospatarita cu apucaturi de tentativa de antrenoare de fitness cu disperatul ala de barbatu su, si restu ai de mama lor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button