spot_img
16.7 C
Vaslui
07-sept.-2024
spot_img

Cât de serios sunt cercetate disparițiile din județul Vaslui? Cazul Doinei Nica scoate la iveală lipsa de profesionalism și neputința polițiștilor!

- Advertisement -

În fiecare an, zeci de persoane din județul Vaslui sunt date dispărute de către rude. Unele pleacă de acasă, altele fug din unitățile sanitare unde sunt internate, și foarte puține dintre acestea mai revin în sânul familiei. Majoritatea acestor persoane sunt găsite decedate, cum s-a întâmplat și în cazul Doinei Nica din comuna Pungești, dată dispărută de către familie în luna august a anului trecut și căreia polițiștii i-au găsit osemintele abia zilele acestea, doar după ce criminalii Zoro Buzatu și concubina lui au “turnat” la poliție. Azi, forțe impresionante ale IPJ Vaslui și IJJ Vaslui au fost duse pe dealurile Pungeștiului, pentru a ridica rămășițele femeii dată dispărută în urmă cu aproape un an. De ce aceleași forțe nu au fost folosite până azi în căutarea femeii, nimeni nu știe, mai ales că toată comuna Pungești vorbea de o posibilă crimă în acest caz!

În anul 2018, Mădălin, un copil în vârstă de 15 ani era răpit din mașina în care se afla împreună cu tatăl său și cu un prieten. În plină zi, pe bulevardul Traian din municipiul Vaslui, doi indivizi s-au năpustit peste autoturismul oprit la semafor în care se aflau cei trei, l-au bruscat pe părinte, au luat copilul și au fugit. Au trecut șase ani de la acel incident, iar despre băiatul răpit nu se mai știe nimic.

Adriana Motaș este numele unei adolescente din județul Vaslui care de 11 ani este dată dispărută de autoritățile române. Tânăra a plecat de acasă în ziua de 4 martie 2013, la ora 10:00, luând autobuzul din comuna Ciocani spre Bârlad. În ziua aceea, nu a mai ajuns la școală, întâlnindu-se cu iubitul ei. Spre seară și-a sunat mama, spunându-i că nu vine acasă, ci merge la o petrecere, unde a fost invitată. Adriana i-a mai zis mamei că peste noapte va rămâne la prietenul ei. A doua zi, 5 martie, neavând baterie la telefon, minora a trimis mai multe mesaje de pe telefonul unei colege. Ultimul sms a fost expediat la ora 16:00. Printre cei care au primit mesaje de la Adriana s-a numărat și doctorul Octavian Marcu. Datele din dosar arătau, la acea vreme, că fata a mers să-l vadă pe medic, întâlnindu-se cu acesta undeva pe o stradă în apropierea Colegiului Tehnic “Al. I. Cuza”. Se pare că cei doi s-au văzut deoarece Adriana îi solicitase bărbatului suma de 3.500 de lei pentru a nu da în vileag relația dintre ei. De fapt, ea i-a spus medicului că iubitul a aflat de relația lor și că el o obligă să facă rost de bani ca să nu spună nimănui despre povestea astea. În anchetă, doctorul a susținut că i-a dat Adrianei doar 2000 de lei, suma pe care o avea atunci. După ce ar fi primit banii, Adriana a cerut să fie lăsată la ieșirea din Bârlad, la intersecția spre Ivești. Acela a fost ultimul moment când cineva a văzut-o pe fată. Cazul ei, similar cu al multor alte fete, continuă să fie nerezolvat și în prezent. Azi, nu mai puțin de 60 de vasluieni, printre care și trei minori, sunt dați dispăruți pe site-ul Poliției Române.

Cazul Doiniței Nica de la Pungești arată “profesionalismul” polițiștilor vasluieni

Doina Nica

Zilele acestea, județul Vaslui se află din nou în atenția mass-mediei centrale din cauza oribilei crime de la Pungești. Datele obținute până în prezent de către anchetatori arată că Zoro Buzatu, criminalul bărbatului din județul Bacău nu s-ar afla la prima astfel de faptă. Se iau în calcul alte două crime, două femei care ar fi practicat prostituția în locuința lui Buzatu. Una dintre aceste femei se numește Doina Nica, poreclită “Veverița” de consătenii ei, pe care familia a dat-o dispărută în luna august 2023. În momentul dispariției se știa că femeia locuiește împreună cu băiețelul ei, în vârstă de 9 ani, soțul și ceilalți copii fiind plecați la muncă în străinătate. În ziua când a dispărut, Doina a mers mai întâi la poștă pentru a ridica o sumă de bani, apoi martorii au văzut-o urcând într-o mașină de culoare albă. Cel care a sunat la poliție pentru a anunța dispariția femeii a fost soțul acesteia, care s-a întors în țară cât de repede a putut. Bărbatul spune că până să ajungă la Pungești, copilul în vârstă de 9 ani ar fi stat singur în acea casă, ceea ce ridică serioase semne de întrebare și asupra Serviciului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Pungești, dar și asupra polițiștilor din comună. Această dispariție a fost mediatizată atât în presa locală, cât și în cea națională, după ce fiica Doinei Nica a mers la mai multe emisiuni tv. Însă în ciuda acestei mediatizări, polițiștii vasluieni nu au fost capabili să dea de urmele femeii, deși aveau suficiente elemente de care să se agațe, mai ales că încă de la acea vreme, gura satului spunea că “Veverița” practica prostituția în locuința lui Zoro Buzatu. Oamenii legii s-au mulțumit doar să o dea dispărută și să aștepte, poate-poate femeia se va întoarce acasă, așa cum au procedat și în cazul Adrianei Motaș. Numai că, spre deosebire de adolescenta din comuna Ciocani, despre care nici acum nu se știe unde se află, în cazul Doinei Nica, deznodământul este tragic. Osemintele acesteia au fost găsite abia azi, pe dealurile Pungeștiului, și asta abia după ce concubina lui Zoro a “turnat” crima la poliție. Fără acel geamantan lăsat în drum, în care se afla trupul neînsuflețit al bărbatului din județul Bacău, polițiștii vasluieni nu ar fi deslușit niciodată misterul dispariției Doinei Nica. Azi, în fața camerelor tv, numeroase echipaje de Poliție și Jandarmerie au fost scoase pe teren pentru o misiune relativ simplă, de ridicare a acelor oase, însă pentru femeia din Pungești, mobilizarea oamenilor legii s-a făcut prea târziu. Legea spune că în cazul unei persoane dispărută care nu a fost găsită, șeful unității teritoriale competente are obligația de a evalua periodic, lunar în primele 6 luni de la momentul sesizării dispariției și, ulterior, cel puțin o dată la 3 luni sau ori de câte ori este necesar, datele și informațiile din dosarul dispariției și de a stabili activitățile ce urmează a fi desfășurate în continuare. Din păcate, așa cum o arată și site-ul Poliției Române, pe multe dintre aceste dosare de dispariție din județul Vaslui se așază praful și nimeni nu este tras la răspundere pentru asta!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

17 COMENTARII

  1. Nu cunosc NICIUN CAZ concret in care politia sa fi fost de real ajutor cuiva in nevoie. Is o adunatura de clovni incompetenti si rauvoitori. Cateii politicului.

  2. Serviciul de Asistenta Sociala din Pungesti isi face destul de bine treaba si a ajutat -o si pe Doina cat a avut copilul mic si pe Zoro cand a avut probleme cu ,copii lui.

  3. Serviciul de Asistenta Sociala din Pungesti isi face destul de bine treaba si a ajutat -o si pe Doina cat a avut copilul mic si pe Zoro cand a avut probleme cu ,copii lui.

  4. Din păcate pentru noi cetățenii, articolul este este scris la obiect. N-ai cum sa te simți aparat și ocrotit de politie. Toate secțiile sunt pline de copii în uniformă, cu priviri nedumerite. Habar n-au de practică, tot ce au prins din mers este modul cum să te expedieze mai repede, să te descurajeze să depui vreo sesizare. Până să învețe meserie cu adevarat, ies la pensie.

  5. Pai specialii cu 6000 de lei pensie, nu le ajunge. Acum au intrat pe Bolt, au bani si tot nu se mai satura. Nu au facut nimic , au lenevit toata viata, iar acum lenevesc la bolt, ne jupoaie la preturi, mai ceva ca jegosii de taximetristi. Huuuu, scoate bolt din tara, nu duceti banii la americani

  6. Sursa externa.
    În timpul lui Ceaușescu, or fi fost tâmpiți milițienii, după cum spun aiurea unii, dar subofițerii aveau trei ani de școală de miliție. Nu mai zic de ofițeri!
    Acum, habar au de instrucție, fac totul după ureche.

  7. Un om din Fîstici Alexandru Marcu a vindut la tirg la pungesti ceva animale, iar dupa citeva zile mort la marginea păduri…prin zona. Nimic nu sa gasit asupra sa.. nici bani nici nimic.. de multi ani a ramas asa… oare este greu sa fie cercetata situatia.

  8. Vina este a ministrului Tătăruș, pentru că el a ajutat la numirea unor nulități la conducerea Ipj Vaslui, precum Manuel Nacu și ceilalți de după el, sau Iovu și Ionescu Cuculeta la Huși. Doar nulități a „promovat”. Trebuie scuipat între ochi pe stradă de către cetățeni. Și tu la fel. Timofticuc!! Două răgălii.

  9. Pai mai Timofticiuc, nehalitule , de 4 ani nu conduci tu judetul cu marele ministru Tătaru, ați distrus pe rand toate instituțiile din județ și acum vreți performanță? Chiar nu va e rușine, ar trebui sa vă scuipe lumea pe strada, ordinarilor!

    • Uăi anonimule Băsescu ,Boc ,Koveși au distrus județul…… și ăștia cu gazele de Șist , COVIDUL …..jantele cu bani n-au nicio treabă ! cănd ești ticălos , infect , mizerabil și ești slugă de servici cărpă de șters la RUC așa gandești !

  10. Foarte adevărat! Instituții pline de persoane slab pregătite profesional, puși doar pe combinații, conduși de șefi de aceeași valoare ca și ei. Se iese în fața opiniei publice doar cu cifre. Dar, dacă faci o analiză atentă, vezi ca doar se fac ca muncesc. Vorbesc de majoritate covârșitoare.

  11. Asa este! In cazul Motas, politistii si procurorii si-au batut joc de ancheta in cel mai josnic mod. Procurorul a bulibasit ancheta din motive numai de ea/el stiute, iar politistii-aia buni care au mai lucrat la caz nu au avut curajul sa-i infrunte. S-au multumit, unii dintre ei, cum sa o invete pe mama fetei cum sa faca plangere la parchetul general, sperand ca va ajunge/ramane acolo dosarul.
    Cazul Motas este un caz atat de evident de omor pentru care politia si procuratura ar trebui sa intre in pamant de rusine. De animalul de doctor nu poti spune nimic, decat sa speri ca isi va primi pedeapsa divina la un moment dat!
    Revenind, toti cei care au instrumentat disparitia de la Pungesti ar trebui anchetati si trasi la raspundere. Daca isi faceau atunci treaba, nu mai vorbeam azi de crima din geamantan!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.