Seminarul Teologic din Huși va avea o clasă de gimnaziu intensiv franceză

Potrivit acestuia, cursurile se vor desfășura de dimineață. “Dacă vor fi elevi din comunele limitrofe, care vor dori să se înscrie în clasa a V-a la noi, vor putea face naveta, întrucât cursurile vor avea loc de dimineață. Nu există posibilitatea de a fi cazați la internat, atât pentru că sunt mici de vârstă, cât și pentru că nu am avea unde. Elevii pe care îi avem la Seminar sunt cazați în internatul care aparține Colegiului Agricol. Imediat ce vom avea procedura de organizare și desfășurare a admiterii în clasa a V-a, vom începe promovarea, pentru că ne dorim ca informațiile să ajungă la toți părinții și elevii care vor să învețe la noi”, a explicat directorul Seminarului Teologic “Sfântul Ioan Gură de Aur” Huși.
Seminarul teologic are și o clasă de Filologie la liceu
Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” din Huși este singurul liceu teologic din județul Vaslui. Unitatea de învățământ are însă două profiluri: teologic și filologic. În ceea ce privește clasa de filologie, disciplinele și programele școlare pe care le urmează elevii sunt identice cu cele de la clasele de filologie din liceele teoretice. Potrivit ofertei educaționale, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” pune la dispoziția elevilor programe școlare moderne, cu o paletă largă de opționale, săli de clasă mobilate corespunzător, cazare în cămin sau în gazdă, servirea mesei la cantina școlară, burse pentru susținerea elevilor cu probleme sociale.
Corect ar fi sa fie evaluată anual doamna profesoara de istorie. In fiecare an își bate joc de elevi din anii terminali.In plus comportamentul doamnei nu este demn pentru un cadru didactic, lasă muuuul de dorit.Rusineeeee
Sa fie concurenta acerba!
Daca aduceti copii cu situatii materiale grele si isteti ,din toate satele judetului, la care sa le asigurati cazare si masa gratis este de felicitat, iar daca luati din Husi si desfiintati clase de gimnaziu este un mare pacat.