Primăria Vaslui lucrează la regulamentul de atribuire a celor 100 de locuințe de pe strada Ceramica: documentul va stabili cine poate primi un apartament și cum se face punctajul
PE LISTE… Primăria municipiului Vaslui se pregătește să dea în folosință cele 100 de locuințe pentru tineri construite pe strada Ceramica, una dintre cele mai importante investiții rezidențiale publice realizate în ultimii ani în oraș. Înainte ca noii chiriași să primească însă cheile apartamentelor, Consiliul Local trebuie să aprobe regulamentul care stabilește cine poate solicita o locuință, cum sunt verificate dosarele, cum se calculează punctajele și în ce ordine vor fi repartizate apartamentele. Investiția “Construire locuințe pentru tineri în Municipiul Vaslui” a fost realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local. Potrivit documentelor întocmite de municipalitate, proiectul este finalizat, iar cele 100 de unități locative sunt împărțite în 40 de apartamente cu o cameră, 40 cu două camere și 20 cu trei camere. În documentația regulamentului se arată că proiectul are o valoare de aproximativ 40,2 milioane de lei și însumează circa 7.800 de metri pătrați suprafață desfășurată. Locuințele nu vor fi vândute beneficiarilor, astfel că Primăria Vaslui rămâne proprietarul fondului locativ, iar beneficiarii vor plăti chirie și utilități. Contractul se va încheia inițial pentru un an, cu posibilitatea prelungirii anuale, dacă sunt respectate condițiile de eligibilitate și clauzele contractuale, până la o durată maximă de șapte ani.

Punctajul poate face diferența
După verificarea eligibilității începe partea care va stabili efectiv ordinea solicitanților: punctajul. Grila anexată regulamentului ajunge la un maximum de 100 de puncte, împărțite între situația veniturilor, starea de sănătate, situația familială și locativă, vechimea cererii și alte criterii sociale. Venitul este unul dintre criteriile importante. Solicitantul care are un venit mediu net lunar pe membru de familie sub nivelul cîștigului salarial minim net lunar primește 15 puncte, iar cel cu venit cuprins între salariul minim net și salariul mediu net primește 10 puncte. Starea de sănătate poate aduce până la 10 puncte. Un solicitant sau membru al familiei încadrat în grad de handicap grav primește 10 puncte, pentru handicap accentuat se acordă 9 puncte, pentru handicap mediu 8 puncte, iar pentru handicap ușor 7 puncte. Existența unor boli cronice care necesită, potrivit documentelor medicale, o cameră în plus valorează 6 puncte, iar o stare normală de sănătate, 5 puncte. Situația civilă și familială poate aduce alte 15 puncte. Familia monoparentală primește punctajul maxim al categoriei, 15 puncte. Familiile întemeiate prin căsătorie sau constituite din parteneri necăsătoriți care locuiesc și se gospodăresc împreună primesc 10 puncte, iar persoanele singure, 5 puncte. Contează și numărul copiilor: pentru o familie cu un copil se acordă 8 puncte, pentru doi copii – 6 puncte, iar pentru trei copii sau mai mulți – 4 puncte. Familia fără copii sau persoana singură primește, la acest criteriu, 4 puncte.
Situația locativă, decisivă pentru cei aflați în dificultate

Cât vor plăti chiriașii

Liste publice, contestații și apoi cheile apartamentelor
IATĂ PROCEDURA COMPLETĂ… Procedura nu se va rezuma la simpla depunere a unei cereri. Dosarele vor fi verificate administrativ, vor putea fi solicitate clarificări, iar situația socială și locativă va putea fi verificată inclusiv prin anchete sociale și deplasări în teren. După evaluare va fi publicată lista provizorie, în formă anonimizată, iar solicitanții vor avea la dispoziție 10 zile lucrătoare pentru contestații. Ulterior va fi întocmită lista finală de priorități și aprobată repartizarea apartamentelor. Tipul apartamentului nu va fi ales pur și simplu de beneficiar. Repartizarea va ține cont de ordinea de prioritate, componența familiei, suprafața disponibilă, numărul de camere necesar și eventualele situații de supraaglomerare. Solicitantul nu dobândește dreptul de a opta pentru un anumit apartament, etaj sau bloc. Pentru locuințele cu o cameră vor avea prioritate persoanele singure ori familiile cu cel mult doi membri, iar pentru apartamentele cu două sau trei camere repartizarea se va face în funcție de componența familiei și numărul copiilor. Pentru cele 100 de apartamente de pe strada Ceramică, finalizarea construcțiilor reprezintă, astfel, doar prima etapă. Urmează aprobarea regulamentului de către Consiliul Local Vaslui, deschiderea procedurii de înscriere, verificarea și punctarea dosarelor, soluționarea eventualelor contestații și abia apoi repartizarea efectivă.