CONDAMNAT… Instanța a decis condamnarea negreșteanului Narcis Ionuț Z. la doi ani de închisoare și l-au obligat ca pe perioada detenției să participe la un program terapeutic derulat în sistemul penitenciar. Mai mult, tânărul nu este la prima abatere de acest gen. În urmă cu mai bine de 5 ani, acesta, ajuns la vârsta majoratului, a fost condamnat pentru consum și trafic de droguri, alături de alți doi prieteni.
Traficul și consumul de substanțe interzise pare un fenomen ce începe să ia amploare la nivelul județului Vaslui și tot mai multe dosare penale de trafic de droguri ajung pe masa judecătorilor. Zilele trecute, un negreștean, Narcis Ionuț Z., și-a primit pedeapsa în primă instanță. Judecătorii au decis condamnarea acestuia la 2 ani de închisoare cu executare. În același timp, l-au obligat ca, pe perioada detenției, tânărul să fie inclus într-un program terapeutic derulat în sistemul penitenciar. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare. Tânărul este același care, în 2017, a fost singurul pedepsit într-un alt dosar de trafic și consum de droguri. La perchezitiile efectuate de către procurorii DIICOT, la domiciliul tanărului au fost descoperite mai multe punguțe cu etnobotanice, dar și aproximativ 8 grame de canabis, precum și un grinder metalic, folosit la porționarea drogurilor, care au fost confiscate. Cercetat în stare de libertate, tanărul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Pentru prima infracțiune, de trafic de etnobotanice, a fost condamnat la 6 luni de inchisoare, iar pentru deținere de droguri, la alte 3 luni de inchisoare. În plus, a fost obligat să achite nu mai puțin de 3.000 lei drept cheltuieli judiciare.
Marș la temniță, cioară!