Local

VIDEO | Accident cu o victimă decedată, la Cetățuia, comuna Puiești! S-a răsturnat cu tractorul! (FOTO)

GRAV… Tragedie în Cetățuia, o localitate a comunei Puiești! Un tractor s-a răsturnat, iar din informațiile inițiale, transmise la 112, există o singură victimă prinsă sub cabina tractorului. A fost trimisă o ambulanță C2 SAJ și un echipaj de pompieri de la Bârlad. „Detașamentul de pompieri Bârlad intervine cu forțe și mijloace specifice, la un accident rutier produs în localitatea Cetățuia, comuna Puiești. În accident este implicat un tractor și, din primele informații, există posibilitatea ca o persoană să fie surprinsă sub autovehicul”, a precizat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui.

Din nefericire, cadrele medicale de pe ambulanța ajunsă la fața locului a declarat decesul șoferului! Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a plecat cu tractorul la stâna sa, iar într-o pantă a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat, el fiind prins sub cabină.

Nelu Timuc

„Nelu Timuc era un gospodar de prima clasă, bine educat și muncitor, sunt bulversat, nu pot să cred ce s-a întâmplat. Ca să înțelegeți, are doi copii, o fată și un băiat, iar fata are la scoală numai note de 10! O familie cuminte, gospodărie frumoasă! Dumnezeu să–l odihnească, ne pare tare rău de nenorocirea asta!”, a spus primarul comunei Puiești, Cezat Ticu. În prezent la fața locului poliția rutieră efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a ceea ce s-a întâmlat. Vom reveni cu amănunte după finalizarea cercetărilor.

3 comentarii

  1. El oricum trăiește bine! E cu gașca lui de hoți din primărie la munte. Cine poate oase roade iar alții vai mama lor…

  2. Primarul se distrează la munte cu ” speciali” din primărie,nu are el grija de cetățeni,doar ei sa o duca bine! Trebuia să alerge de la munte,să lase chiolhanurile,dar ce ii pasă !!

  3. Vai de mama lor de drumuri, poate si asta e una din cauzele accidentului. Sa traiti bine, domnule primar!
    Condoleante familiei, o adevarata tragedie!

Back to top button