Știința de a fi la înălțime!

Sâmbătă, 14 mai, Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu” din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași a organizat a X-a ediție a concursului „High School Science Projects”, adresat elevilor din învățământul preuniversitar pasionați de știință și tehnologie, de geologie și ecologie, de natură în general. Domeniile care au fost abordate au vizat disciplinele chimie, biologie, fizică, ecologie, geologie, protecția mediului și colaborări interdisciplinare. Concursul s-a desfășurat pe 6 secțiuni, în funcție de temele abordate, la care au participat un număr de 65 de echipe din 17 județe plus municipiul București. Printre premianți se numără și două echipe de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad.

La Secțiunea 5, elevele Bercea Andrada Maria și Chipirliu Ioana au obținut locul I cu o lucrare apreciată unanim de membrii juriului „PRIMORDIAL BAND” (realizarea în condiții de laborator a unei formațiuni coacervate).

La Secțiunea 1, elevele Boțoroga Aura și Dobrovolschi Nicole au obținut prima mențiune cu lucrarea „SIMPHONY OF THE CELLS – BALANCE AND IMBALANCE” (demonstrarea practică a permeabilității membranelor celulare). Cadrul didactic coordonator al ambelor lucrări a fost profesorul laborant Mirela Brăescu. Lucrările premiate vor fi publicate în broșura „High School Science Projects”, care va apărea sub egida organizatorilor.