La volan fără permis de conducere valabil!

În data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 08.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși țară, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 34 de ani, conducând un ansamblu rutier format dintr-un autovehicul și o remorcă. La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză. “Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.”, a precizat subinspectorul de poliție Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.