spot_img
spot_img
6.9 C
Vaslui
31-ian.-2025

Ungaria a restricţionat intrarea refugiaţilor ucrainieni dinspre România. Cer paşapoarte şi permise de şedere

- Advertisement -

Ungaria a restricţionat, începând de miercuri după-amiaza, 2 martie 2022, intrarea refugiaţilor ucrainieni dinspre România, suspendând în cazul lor aplicarea regulamentului pentru cazuri umanitare şi solicitându-le paşaport biometric, permis de şedere ori viză Schengen documente pe care, evident, majoritatea nu le au.

Potrivit surselor „Adevărul“, poliţiştii de frontieră maghiari au fost anunţaţi la ora 14.45 (ora Ungariei), despre faptul că cetăţenii statelor terţe (non UE) – inclusiv cei din Ucraina –  nu mai pot intra în Ungaria decât cu paşapoarte biometrice. Informarea a fost transmisă miercuri, la prânz, de şeful Căpităniei de poliţie Hajdú-Bihar şi către reprezentanţii ITPF Oradea, menţionându-se că la punctele de frontieră subordonate căpităniei li se va permite intrarea persoanelor din state terţe, adică din state ce nu sunt în Uniunea Europeană, doar cu respectarea Regulamentului UE 399 din 2016 şi care impune prezentarea paşapoartelor biometrice, a unui permis de şedere într-un stat UE sau a vizei Schengen.

Dispoziţia nu se aplică, însă, la graniţa dintre Ucraina şi Ungaria, spun aceleaşi surse, la acele puncte de frontieră fiind aplicabile reglementările privind cazurile umanitare.  Urmarea este că la punctele de trecere ale frontierei din Bihor sunt cozi kilometrice, autocare pline cu copii, iar autorităţile judeţene caută soluţii pentru ca refugiaţii să poată fi cazaţi în siguranţă deoarece mai mulţi ucrainieni au fost întorşi deja de poliţiştii maghiari de la frontiera Borş – Ártánd, întrucât au paşapoarte simple, fie doar certificate de naştere, în cazul copiilor.

Citeste mai mult: adev.ro/r84l5s

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.