Peste 4.600 de tineri violonişti taiwanezi au stabilit un nou record mondial cântând împreună timp de cinci minute şi 30 de secunde, au anunţat duminică organizatorii, informează AFP.
Un număr de 4.645 de tineri cu vârste sub 18 ani au făcut să vibreze simultan corzile instrumentelor lor pe un stadion din comitatul Changhua (centru), în prezenţa unui delegat al Guinness Book, potrivit Agerpres.
‘Obiectivul nostru nu a fost să stabilim un record. Este vorba de a prezenta un program de promovare a învăţământului muzical pentru elevi’, a afirmat un reprezentant al autorităţilor locale, Chang Chueh-fen. Un record precedent a fost stabilit la Londra în 1925 de către 4.000 de violonişti.
REALITATEA.NET