spot_img
spot_img
8.5 C
Vaslui
22-nov.-2024
spot_img
spot_img

Note mai mici pentru profesori, în urma contestațiilor de la Titularizare

- Advertisement -

DIFERENȚE… În județul Vaslui, aproape 100 de cadre didactice au fost nemulțumite de notele primite la examenul de Titularizare și au sperat că își vor putea modifica nota prin depunerea de contestații. Pentru majoritatea profesorilor, recorectarea nu a fost favorabilă, sfârșind prin a avea nota micșorată de pe urma contestațiilor. Cea mai mare diferență în scădere este de 1,6 puncte, la Educație fizică și sport. Dacă primul corector a evaluat lucrarea la nota 4.95, cel de-al doilea nu a mai fost la fel de indulgent și a notat-o cu 3.35. Pentru 10 candidați notele au fost modificate cu cel puțin un punct, cele mai multe dintre acestea fiind micșorate. Cea mai mare diferență este de 2,1 puncte în plus, tot la Educație fizică și sport: de la 2.45 la 4.85. Este bine de știut că cei care au susținut examenul de Titularizare și doresc să-și vadă lucrarea pot depune o cerere în perioada 5-6 august, la Inspectorat.

Diferențe mari de notare au fost înregistrate și după contestațiile de la examenul de Titularizare. De cele mai drastice corectări au avut parte profesorii de Educație fizică și sport, care au fost notați cu până la 1.6 puncte în minus față de nota obținută inițial. Totuși, de o notare în favoarea sa s-a bucurat un candidat de la aceeași disciplină, fiind punctat cu 2.1 puncte în plus. Cu toate acestea, nici măcar această creștere spectaculoasă nu l-a ajutat să obțină un post de titular, alegându-se în final cu nota 4.85. Pentru alți 35 de candidați a existat o diferență între 0, 5 și un punct, iar restul diferențelor au fost mai mici de 0.5 puncte. Cei care nu au reușit să ia peste nota 7 la acest examen vor sta pe bară anul acesta, deoarece nu vor avea voie să profeseze. În județul Vaslui, 97 de candidați au depus contestații în această sesiune de examinare, majoritatea dintre ele soluționându-se în defavoarea concurenților pentru postul de titular. Se pare că subiectivismul ar fi afectat și de data aceasta corectarea lucrărilor. Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, consideră că acesta este factorul care a dus și la corectarea nedreaptă de la celelalte examene naționale: de Bacalaureat, Evaluare Națională și Definitivat.

Solicitări pentru vizualizarea lucrării

După afișarea rezultatelor finale, candidații pot solicita comisiei județene de organizare si desfasurare a concursului să își vadă lucrarea, fără ca, în urma vizualizării, să obțină reevaluarea lucrării și/sau modificarea notelor acordate. Solicitările pentru vizualizarea lucrărilor se depun la registratura Inspectoratului Școlar al Municipiului Vaslui. Depunerea cererilor se face în perioada 5-6 august, iar centralizarea acestora va avea loc între 12-13 august. Între 13 și 20 august acestea vor fi transmise către Comisiile Județene de organizare și desfășurare a concursului în județele care au fost centre de evaluare/contestații. Între 23-25 august va avea loc pregătirea de către județele desemnate centre de evaluare, a lucrărilor scrise pentru vizualizare și transmitere securizată a acestora. Pe 25 august va fi afișat programul de vizualizare, urmând ca între 26 și 27 să aibă loc vizualizarea lucrărilor. Scopul vizualizării lucrărilor scrise, este acela de a constata aspecte privind integritatea lucrării în formatul predat de candidați și asumat prin semnatură în procesul-verbal. În timpul și după parcurgerea acestei proceduri, nu se permite fotografierea/fotocopierea lucrării, nu se eliberează copii ale lucrării și nu se modifică nota obținută.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.