„În vremea aceea Iisus, ridicându-Și ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Și aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârșit. Și acum, preaslăvește-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuți, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau și Mie Mi i-ai dat și cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieșit și au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceștia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Și toate ale Mele sunt ale Tale și ale Tale sunt ale Mele și M-am preaslăvit întru ei. Și Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt și Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; și i-am păzit și n-a pierit niciunul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine și pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.” (Ioan 17, 1-13)
Duminica de astăzi, cea de a VII-a după Ȋnviere, este numită Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic. Ce este un sinod? Sinodul este o adunare de ierarhi de pe un anumit teritoriu care se ȋntȃlnesc fie ȋn mod regulat, fie ȋn mod extraordinar, pentru a discuta și rezolva diferite probleme bisericești de ordin administrativ, dogmatic, liturgic sau de altă natură. Un Sinod Ecumenic este acel sinod care are autoritate asupra ȋntregii Biserici creștine, așadar, are un caracter universal atȃt ȋn spațiu, cȃt și ȋn timp. Ȋn istoria Bisericii noastre au fost ȋntrunite 7 Sinoade Ecumenice, primul avȃnd loc ȋn anul 325, ȋn orașul bizantin Niceea (astăzi Iznik, ȋn Turcia), iar ultimul desfășurȃndu-se ȋn același oraș, ȋnsă vreo 460 de ani mai tȃrziu, și anume, ȋn anul 787. Ȋn cele 7 Sinoade Ecumenice au fost discutate, cu precădere, probleme de natură dogmatică (ȋnvățături de credință) și, astfel, au fost fixate ȋn scris toate ȋnvățăturile de credință pe care Dumnezeu ni Le-a făcut cunoscute prin Ȋnsuși Fiul Său Iisus Hristos și, mai apoi, prin Sfinții Apostoli și prin alți sfinți ai Bisericii. Aceste ȋnvățături formulate și fixate ȋn scris ȋn documentele vremii sunt păstrate și mărturisite de Biserica Ortodoxă pȃnă la sfȃrșitul veacurilor.
Cel dintȃi Sinod Ecumenic a dezbătut problema consubstanțialității Fiului Iisus Hristos cu Dumnezeu Tatăl, adică a egalității ființiale a Fiului cu Tatăl. La ȋnceputul secolului al IV-lea, un orecare preot din cetatea Alexandriei, numit Arie, a ȋnceput să vorbească și să susțină faptul că Iisus Hristos nu ar fi de aceeași ființă cu cea a Tatălui, ci, mai mult de atȃt, ar fi o creatură a Tatălui, și, prin urmare, subordonat Tatălui. Ȋntrucȃt această ȋnvățătură s-a răspȃndit cu o oarecare repeziciune, episcopii acelor timpuri au hotărȃt să se adune pentru a discuta această situație. Convocarea sinodului a fost făcută de Sf. Ȋmpărat Constatin cel Mare (prăzuit la 21 mai), iar numărul participanților a fost de 318 clerici, dintre care amintim pe Sf. Ierarh Nicolae (6 decembrie), Sf. Ierarh Spiridon (12 decembrie) sau Sf. Atanasie cel Mare (18 ianuarie și 2 mai). Sinodul a conchis faptul că Iisus Hristos S-a născut din veci din Tatăl și că este de aceeași ființă cu Tatăl, adică egal cu Tatăl. Tot acum s-au formulat primele 7 articole (din totalul de 12) ale Simbolului de credință (Crezul) care se referă la primele două Persoane ale Sfintei Treimi, Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul. Celelalte 5 articole ale Crezului au fost formulate la cel de al II-lea Sinod Ecumenic de la Constantinopol din anul 381, cȃnd s-a conchis că Sfȃntul Duh, cea de a treia Persoană a Sfintei Treimi, este de aceeași ființă cu Tatăl și cu Fiul, și că purcede din veci din Tatăl. Așadar, Dumnezeu Cel Adevărat este Unul singur, dar ȋntreit ȋn Persoane, Tatăl, Fiul și Sfȃntul Duh.
Biserica noastră a rȃnduit ca ȋntre sărbătoarea Ȋnălțării Domnului Iisus Hristos și Duminica Pogorȃrii Sfȃntului Duh (cȃnd ne amintim de ȋntemeierea ȋn chip văzut a Bisericii, precum și de ,,ȋmbrăcarea” Apostolilor cu putere de sus pentru a putea pleca la propovăduire) să-i prăznuim pe Părinții participanți la Sinodul I Ecumenic, tocmai pentru a ne arăta că Hristos, după Ȋnălțarea la Cer, i-a lăsat pe Sfinții Apostoli și pe urmașii lor ca propovăduitori ai Evangheliei Sale ȋn Biserica Sa pe care ȋntemeiat-o ȋn chip nevăzut pe Cruce și care a luat ființă ȋn mod văzut la Cincizecime, atunci cȃnd ,,s-au botezat […] ca la trei mii de suflete” (Fapte 2, 41)
Pericopa evanghelică de astăzi este un fragment din ,,Rugăciunea arhierească” pe care a rostit-o Mȃntuitorul ȋnaitea pătimirilor Sale. El se roagă acum pentru Sine Ȋnsuși, pentru Apostoli, dar și pentru toți cei care cred ȋn El.
Ȋn această rugăciune Mȃntuitorul arată rolul pe care l-a avut ȋn lume din momentul Ȋntrupării, atunci cȃnd ,,S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om” (Filipeni 2, 7), și anume, ,,ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.” (I Timotei 2, 4)
Acest scop al Său avea să se ȋmplinească prin misiunea Sa de a-L face cunoscut pe Dumnezeu oamenilor și, cunoscȃndu-L, să se mȃntuiască, să aibă viață pururea fiitoare: ,,Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17, 3)
Toate acestea izvorăsc din iubirea lui Dumnezeu pentru toți oamenii, ,,căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16)
Mȃntuitorul se roagă Tatălui Ceresc atȃt pentru Apostoli, cȃt și pentru ceilalți oameni care au nădejde ȋn El, ,,ca toţi să fie una” (Ioan 17, 21) și ,,să fie desăvȃrșiți ȋntru unime” (Ioan 17, 22). Dintru ȋnceputurile Bisericii, Hristos ȋși dorește ca aceasta să rămȃnă unită. Hristos ne cheamă pe toți, indiferent de veacul ȋn care trăim, să luăm parte și să ne implică ȋn această unitate a Bisericii care a fost de multe ori zdruncinată ȋn decursul vremurilor și, chiar, și ȋn zilele noastre.
Dacă ȋn primele veacuri creștine unitatea Bisericii era atacată mai ales din punct de vedere dogmatic de către oameni care nu ȋnțeleseseră ȋn mod corect unele percepte dogmatice, ȋn ultimele decenii asistăm la un atac la ceea ce privește perceptele morale sănătoase ale Bisericii. Aceste atacuri pot fi mai periculoase și mai distructive decȃt ereziile (ȋnvățăturile de credință greșite) primelor veacuri, ȋntrucȃt ele atacă direct ființa umană, lovesc ȋn perceptele morale ale creștinului, ale umanității ȋntregi.
Cred că toți cei care citesc aceste rȃnduri au auzit de inițialele LGBT, care ușor-ușor, au acaparat spațiul media și, din păcate, au ȋnceput să acapareze și discursul politic. A fi altfel decȃt felul ȋn care Dumnezeu l-a lăsat pe om pe pămȃnt, ȋncepe să fie o etichetă de bun augur.
Un mare profesor romȃn care preda actoria de 27 de ani la o prestigioasă universitate din S.U.A., trebuia să prezideze o comisie de examinare a unui candidat care urma să ocupe locul unui profesor care se pensionase. Rectorul universității a solicitat comisiei ca principalul criteriu de selecție să fie următorul: noul profesor trebuia să nu fie alb la piele și, mai ales, să nu fie heterosexual, altfel spus, să fie homosexual. Profesorul romȃn a renunțat la catedra sa din acea prestigioasă universitate ȋntrucȃt a avut demninate și nu și-a ȋncălcat valorile religios-morale acceptȃnd ca selecția unui candidat să fie făcută după apartenența de rasă umană sau după relațiile intime anormale și nu după criteriile intelectuale merituorii.
Desigur, Hristos ȋi iubește pe toți oamenii și, de aceea, și noi, creștinii trebuie să ȋi iubim pe toți și să ȋi ȋngăduim pe cei care păcătuiesc. Ȋnsă nu putem să așezăm păcatul ȋn rȃndul virtuților sau, și mai grav, deasupra lor. Celui care păcătuiește trebuie să ȋi dăm posibilitatea să se ȋndrepteze, nu trebuie să ne facem imitatori ai lui.
Se vorbește din ce ȋn ce mai des despre introducerea educației sexuale ȋn școli ȋncă din clasele primare. Unii dintre oameni, chiar și din rȃndurile celor care au putere politică de decizie, sunt entuziasmați la auzul acestor idei, spunȃnd că acestea fac parte din emanciparea noastră. Ce poate ȋnțelege un copil de 8-9 ani despre viața sexuală? Nimic, pentru că mintea și corpul lui nu sunt pregătite să ȋnțeleagă asemenea percepte. Dumnezeu a lăsat ȋn fiecare om gena ȋnmulțirii, nu este necesară o teoretizare a acestui aspect ȋn spațiul didactic organizat de școală. Desigur, pedagogia trebuie să se ocupe și de igiena sexuală a omului. Dar oare aceste atȃt de mult ,,dorite” ore de educație sexuală vor vorbi copiilor despre aspecte normale ale intimității lor la o anumită vȃrstă? Sau le va vorbi de faptul că nu e nimic greșit sau, mai grav, e chiar ȋncurajator să ai relații intime anormale? Copiii, viitorul nostru, trebuie să cunoască toate aspectele vieții la vȃrsta la care le pot ȋnțelege, ȋnsă această cunoaștere trebuie să fie spre a se feri de ceea ce este rău și anormal, nu spre o ȋncurajare spre aceasta.
Așadar, unitatea creștină ȋn zilele noastre constă nu doar ȋn păstrarea adevărurilor lăsate de Mȃntuitorul Hristos, ci, mai ales, prin păstrarea valorilor morale pe care omul le-a primit ȋn ființa sa ȋncă din momentul plămădirii lui de către Dumnezeu. Cu toții trebuie să fim părtași ai acestei uniri. Dacă de unitatea ȋnvățăturilor de credință s-au ocupat Sfinții Părinți ai Bisericii, unitatea morală a creștinilor trebuie păstrată, apărată și ȋncurajată de fiecare dintre noi, pentru că ȋn fiecare dintre noi se află chipul lui Dumnezeu care a lăsat fiecăruia puterea de a distinge ȋntre ce este bine și ce este rău.
Să ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să ne dea putere să rămȃnem ȋn unitate de credință și să ne apărăm și să putem transmite copiilor și nepoților noștri sensul vieții creștine: mȃntuirea sufletului și ȋnmulțirea neamului.
