PLAN… Primăria Huși vrea să dea bani de la bugetul local, pentru a asigura transportul zilnic la Huși al medicilor care doresc să activeze în Spitalul municipal „Dimitrie Castroian” Huși. A fost inițiat în acest sens un proiect de hotărâre, care urmează să fie supus dezbaterii consilierilor locali. Suma propusă de executiv pentru transportul medicilor pe ruta Huși – Iași este de 76.075, fără TVA, iar banii sunt destinați concret „achiziționării serviciului de transport pentru medicii navetiști ai Spitalului municipal Huși”. Unitatea medicală duce lipsă de medici, cum ar fi un cardiolog, un urolog, etc, specialiști esențiali într-un spital care ar trebui să deservească o populație de 50.000 de locuitori, din municipiul Huși, dar și din comunele arondate. Rămâne de văzut cum vor aborda consilierii locali această propunere, în ședința de Consiliu de joi, 27 august. Despre lipsa medicilor cu diferite specialități, foarte căutate de pacienții Spitalului Huși s-a tot vorbit în ședințele CL, însă explicația executivului a fost aceea că nu vin medicii să lucreze la Huși. Poate că naveta de la Iași la Huși, zilnic, oferită ca opțiune pentru aceștia, s-ar putea să fie considerată de specialiștii din Iași ca o oportunitate.
La ce salarii mari au medicii trebuie să – i aducem tot pe banii comunității la serviciu? Care dorește să vină benevol, să vină, care nu dorește să stea acasă, înseamnă că nu vrea să muncească la un spital de o asemenea anvergură ca cel din Huși.
Asa este! Ea nu stie sa lege doua cuvinte . Sta doar pentru salariu., castiga la spital intr o luna cat castica la cabinet in 6 luni. E poreclita medic stomatolog.
Care medici că și urologul și endocrinologul vin de la 9 la 11 iar vinerea nu vin la program și când au concediu vreo două zile după nu dau pe la servici????ce naveta le trebuie la ăștia????daca vreți să i găsiți căutării la particular la Iași că au contract acolo când figurează la spitalul din Huși.

Doamna poreclita stomatolog să plece acasă, că nu are nimic în comun cu funcția de director de spital.
A fost asta pe vremea lui Butiuc, acum de cand este manager nou a rezolvat toate problemele , toti respecta programul!😜😂
Pai ce a rezolvat? Vizite prin spital in zile de weekend?
Parca nu ar vrea sa fie vazuta de luni pana vineri de catre angajatii spitalului.
Si daca e adevarat ca mai pune si politia pe salariatii spitalului, duca-se…