Nașterea la Vaslui: între opțiunea naturală, teama de durere și cezariana care aduce pe lume mai mult de un copil din trei

Datele oficiale comunicate de Spitalul Județean de Urgență Vaslui oferă o imagine clară asupra fenomenului. Potrivit tabelului transmis de unitatea medicală, în anul 2024 au fost înregistrate 1.011 nașteri, dintre care 642 naturale și 369 prin cezariană. În 2025, dintr-un total de 1.008 nașteri, 649 au fost naturale și 359 prin cezariană. De la începutul anului 2026 și până la 12 august, maternitatea a raportat alte 582 de nașteri: 355 naturale și 227 prin cezariană. Documentul consemnează, de asemenea, zero anestezii epidurale în fiecare dintre cele trei perioade analizate. Raportate la numărul total de nașteri, cifrele arată că în 2024 cezarienele au reprezentat aproximativ 36,5%, iar în 2025 aproximativ 35,6%. În primele șapte luni și jumătate din 2026, proporția a crescut la 39%. Cumulate, datele pentru perioada 1 ianuarie 2024 – 12 august 2026 indică 2.601 nașteri, dintre care 1.646 naturale și 955 prin cezariană. Cu alte cuvinte, aproximativ 63% dintre femei au născut natural, iar aproape 37% prin cezariană. Așadar, la maternitatea Spitalului Județean Vaslui, mai mult de unul din trei copii vine pe lume în sala de operație.
Când cezariana este necesitate și când devine alegere
O parte dintre aceste intervenții sunt, fără îndoială, rezultatul unor indicații medicale. Există situații în care starea de sănătate a mamei, poziția sau suferința fătului, istoricul obstetrical ori apariția unor complicații fac din cezariană cea mai sigură sau chiar singura variantă viabilă. Dincolo de aceste cazuri sunt însă și gravide care solicită o naștere programată prin cezariană din motive ce țin de confortul psihologic. Pentru ele, teama de travaliu și mai ales teama de durere cântăresc decisiv în alegerea modului în care își doresc să nască. Aici apare una dintre particularitățile situației de la Vaslui. În perioada analizată, în răspunsul oficial al spitalului – 2024, 2025 și 1 ianuarie-12 august 2026 – nu a fost efectuată nicio anestezie epidurală. Epidurala este o formă de anestezie regională prin care medicamentele sunt administrate în spațiul epidural din apropierea măduvei spinării, blocând transmiterea unor semnale nervoase și diminuând considerabil durerea în partea inferioară a corpului. Este utilizată în numeroase maternități tocmai pentru controlul durerii din timpul travaliului, oferind femeilor posibilitatea unei nașteri vaginale cu un nivel mai ridicat de confort. La Vaslui, problema nu este neapărat lipsa solicitărilor sau costul substanțelor necesare. Obstacolul este legat în primul rând de resursa umană, în special de numărul medicilor anesteziști disponibili, într-un sistem în care urgențele vitale trebuie prioritizate. În plus, anestezia epidurală la naștere nu este considerată o urgență vitală care să impună asigurarea sa permanentă.
Iașul încearcă să combată teama de durere
Situația poate fi privită oarecum în oglindă cu cea de la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași, unde fenomenul cezarienelor este chiar mai accentuat: aproximativ șase din zece copii se nasc prin intervenție chirurgicală. În încercarea de a reduce numărul cezarienelor solicitate din teama de durere, maternitatea ieșeană urmărește extinderea accesului la anestezia epidurală. Strategia presupune inclusiv consolidarea echipei de medici anesteziști, astfel încât mai multe paciente care aleg nașterea naturală să poată beneficia de controlul durerii în timpul travaliului. Este o abordare care pune în discuție o problemă importantă: alegerea femeii nu depinde exclusiv de recomandarea medicului, ci și de serviciile pe care maternitatea i le poate pune efectiv la dispoziție. Pentru o gravidă speriată de durerea travaliului, diferența dintre posibilitatea și imposibilitatea de a beneficia de epidurală poate deveni un argument important atunci când decide între nașterea naturală și cezariană.
România, în partea de sus a clasamentului european
Fenomenul nașterilor prin cezariană nu este specific doar Vasluiului sau regiunii Moldova . România se află printre statele europene cu o pondere ridicată a nașterilor prin cezariană. La un procent de aproximativ 36,9%, rata națională este apropiată chiar de cea rezultată din datele Spitalului Județean Vaslui pentru ultimii doi ani și jumătate, de circa 36,7%. În statisticile europene, România se situează pe locul al treilea, după Italia, cu 38%, și Cipru, cu 52,2%. Rate de cel puțin 30% sunt întâlnite și în Germania, Luxemburg, Malta, Polonia sau Elveția, în timp ce Olanda, Slovenia, Finlanda, Suedia, Islanda și Norvegia se află la polul opus. În ultimii ani, creșterea numărului de cezariene a fost observată în special în statele din centrul și estul Europei, iar explicația nu poate fi redusă la o singură cauză. Indicațiile medicale, vârsta gravidelor, istoricul obstetrical, teama de durere, posibilitatea programării nașterii și organizarea serviciilor medicale contribuie, fiecare în parte, la decizia finală luată pacientele care se pregătesc să devină mame.
Am născut în urmă cu 2 luni! Am născut natural, cu medicul care era în acea seară de gardă, și pentru care am toată recunoștință. Moașa și infirmiera s.au comportat exemplar, chiar daca era aproape de miezul nopții.
In schimb, acu 9 ani, când am născut primul copil, mai aveam un pic și sunam la 112. Doctorita mă certa că o să omor copilul daca nu împing cum trebuie,..moașa și asistență erau la propriu suite pe burta mea,apăsând cu coatele….horor… Îmi spuneau că dacă nu vreau sa nasc la ce m.am mai dus la spital la ora aia,fiind 3 dimineața.
M.am bucurat când am văzut că s.a schimbat situația, personalul foarte empatic și atent. Și da, m.as bucura sa se poată introducerea epidurala și la Vaslui, că mamele sa aibă curaj să nască natural!