Contrabandă cu alcool: descinderi la Vaslui, Bârlad și în două comune! (FOTO)

Polițiștii din Vrancea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu, au efectuat 13 percheziții domiciliare, pe raza județelor Vrancea, Vaslui și Prahova, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă . Acțiunea a vizat locul producerii unor produse accizabile precum și agenții economici care ar fi distribuit/comercializat acest produs, în județele Prahova și Vaslui. În județul Vaslui perchezițiile au avut loc în magazine din municipiul Vaslui (2), municipiul Bârlad (3) și în două magazine sătești din două comune din județ. Polițiștii au confiscat numai din județul Vaslui, peste 12000 de litri de substanță cu miros și culoare specifice vinului alb.
Prejudiciu cauzat bugetului de stat, peste 100.000 de lei!

În activități, alături de polițiști din cadrul Poliției Orașului Panciu au fost angrenați criminaliști, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, ai Secțiilor de Poliție Rurală Panciu, Golești, Gugești și Odobești, precum și din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Prahova și Vaslui. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă din Codul Fiscal.



Uauuuuuu..fix pula