ÎN PLEN… Bugetul general al municipiului Vaslui, pe anul 2021, va fi supus dezbaterii și votului consilierilor locali în ședința de mâine, 15 aprilie. Potrivit documentului, veniturile se ridică la 220.460.000 lei, iar cheltuielile la 260.867.774. „Bugetul este cu aproximativ 30% mai mare decât cel de anul trecut. Pe zona de funcționare, cheltuielile analizate și propuse sunt aproximativ aceleași. Asta înseamnă că alocăm suficienți bani pentru igienizarea orașului, pentru reparațiile străzilor, pentru funcționarea instituțiilor. Suma mai mare este pe dezvoltare. Aici, sunt cu 80% mai mulți bani decât anul trecut”, a declarat primarul Vasile Pavăl, în urmă cu câteva zile. Liberalii au depus, săptămâna trecută, în Comisia de buget-finanțe din cadrul Consiliului Local, două amendamente la proiectul de buget 2021. Acestea au fost stabilite în urma consultării cu cetățenii și vizează construirea a două parcări pe raza municipiului Vaslui. „Ne-am însușit toate propunerile formulate de către cetățeni și, fideli angajamentelor publice asumate, le promovăm ca amendamente la Bugetul Local pe anul 2021. Este singura manieră în care putem demonstra că ne ținem de cuvânt față de cetățeni”, a transmis viceprimarul Lucian Braniște.
Bugetul local pe 2021 s-a aflat în dezbatere publică luna trecută, putând fi consultat de toți cetățenii municipiului Vaslui. Aceștia au avut la dispoziție două săptămâni pentru a transmite propuneri, sugestii și opinii. Potrivit documentului, pentru secțiunea de funcționare este prevăzută suma de 150.296.774 lei, adică 68,17% din total buget local și cuprinde venituri proprii, sume defalcate din taxa pe valoare adăugată și subvenții.Pentru secțiunea de dezvoltare este prevăzută suma de 70.163.226 lei, cuprinde venituri din subvenții, transferuri voluntare, altele decât subvențiile și sume primite de la UE/alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări, reprezentând 31,83% din total buget local.În urma consultării cu cetățenii, grupul de consilierii PNL a formulat două amendamente la Bugetul Local pe anul 2021. „Consultarea publică a reconfirmat faptul că Vasluiul este încă deficitar la acest capitol. Am analizat toate opiniile venite dinspre cetățeni, îi felicit pe cei care au răspuns solicitărilor noastre de a veni cu propuneri concrete, cu amendamente menite să îmbunătățească activitatea Primăriei și Consiliului Local și felul în care sunt cheltuiți banii publici.Salut, de asemenea, criticile și spiritul proactiv al vasluienilor, care au intervenit imediat, constructiv, pe temele de interes public pe care le-am propus. Ne-am însușit toate propunerile formulate de către cetățeni și, fideli angajamentelor publice asumate, le promovăm ca amendamente la Bugetul Local pe anul 2021. Este singura manieră în care putem demonstra că ne ținem de cuvânt față de cetățeni”, a transmis viceprimarul Lucian Braniște.
Propunere de proiect: parcarea etajată în spatele Stadionului Municipal și al Sălii Sporturilor
Potrivit acestuia, una dintre temele care au suscitat un mare interes din partea cetățenilor a fost cel referitor la lipsa parcărilor în oraș. „În Comisia de buget-finanțe, am introdus două amendamente pentru realizarea a două noi parcări în municipiul Vaslui.Prima parcare va fi amenajată în spatele Complexului Meșteșugăresc, în imediata apropiere a parcului de joacă, pe o suprafață estimată de 1.200 metri pătrați, cu un număr estimat de minim de 16 locuri de parcare. Primii pași pentru implementarea acestui proiect au fost deja făcuți, fiind realizate măsurătorile la fața locului. Îmi exprim convingerea că, în cursul acestui an, zona centrală a municipiului, în care este concentrat un număr mare de instituții publice, va fi deservită de o parcare modernă.
Un al doilea amendament pe care grupul PNL din Consiliul Local Vaslui îl formulează – conturat, de asemenea, în urma discuțiilor cu cetățenii, se referă la un proiect extrem de ambițios, o premieră pentru Vaslui: realizarea unei parcări etajate, în spatele Stadionului Municipal și Sălii Sporturilor, pe amplasamentul actualei parcări. Noua parcare va fi la dispoziția publicului participant la activitățile sportive, pe care sperăm să le găzduim cât mai curând, cât și la dispoziția persoanelor, clienți și agenți economici, care vor desfășura diverse activități în noul bazar, investiție în curs de finalizare. Un alt element care justifică amplasamentul noii parcări este planificata reabilitare a străzii Decebal, una dintre arterele foarte aglomerate din municipiu.Sunt convins că cele două amendamente formulate de PNL vor fi aprobate de consilierii locali, pentru că ele exprimă voința cetățenilor. Ne ținem de cuvânt, suntem deschiși la dialog și așteptăm în continuare propuneri menite să schimbe în bine viața noastră, a tuturor”, a transmis viceprimarul Braniște.
Iată ce proiecte vor implementa, în 2021, Primăria și Consiliul Local Vaslui:
- „Îmbunătățirea regenerării fizice și socio – economice a comunității din zona marginalizată – Case Sociale str. Octav Băncilă”, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 cu o valoare totală de 3.880.561,46 lei.
- -„Extinderea infrastructurii pentru educație antepreșcolară din municipiul VASLUI – construcția și dotarea unei creșe noi în municipiul VASLUI”, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 cu o valoare totală de 5.985.563,64 lei.
- „Extinderea infrastructurii pentru educație preșcolară din municipiul VASLUI – construcția și dotarea unei grădinițe pentru copii în municipiul VASLUI (str. ștefan cel Mare)”, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 cu o valoare totală de 5.294.655,39 lei.
- „Proiect de extindere a rutelor, traseelor și stațiilor pentru transportul public de călători” – având o valoare totală de 108.878.193,57 lei.
- „Sistem informatic integrat de e-administrație pentru îmbunătățirea accesului populației la servicii electronice și simplificare administrativă”, proiect finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, cu o valoare totală de 2.433.531,12 lei.
- „Sustainable school meals for green and healthy local food systems” acronim „BioCanteens”, proiect cu finanțare externă nerambursabilă prin programul URBACT III, cu o valoare de 50.000 Euro.
- „Planificare Strategică – Municipiul Vaslui”, proiect finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, cu o valoare totală de 927.431,90 lei.
- „Reabilitarea și modernizarea unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Vaslui – Liceul Ion Mincu” – având o valoare totală de 2.426.579,19 lei.
- „Proiect realizare depou pentru transportul public” – având o valoare totală de 21.163.086,73 lei.
- „Reconversia unui teren degradat din zona Copou în zonă verde și de agrement” – având o valoare totală de 14.271.546,31 lei.
Îmi cer scuze ,ca am folosit acel termen la început.
Problema e de educație.
Orice cârlan din orașul asta cu 100 de euro se crede zmeul zonei,dacă s-ar putea sa sara din mașina direct in pat sau scaunul de la terasa.
Eu sunt pro mișcare.
Sunt și pentru parcuri pt urmașii noștri și pt parcări.
Dar când vezi ca in jurul blocurilor sunt câte 2 3 parcuri din care dacă funcționează unul,și se folosește care mai de care partid pt imagine populista.hai sa facem un parc mare pt copii ai 2 parcări bune,care nu e obligatoriu sa fie betonate.
Comunitatea e in degradare ,pentru ca educația lipsește din viața celor care vor fi viitorul nostru-copiii
Ion,o gândești doar pentru tine.
Ia și gândește la toată comunitatea.
Nu luam decizii populiste,luam decizii care sa ne imbunătățească viața.
Fii corect!
Sunt corect. Dar zi si mia de ce sa distrugi locul de joaca al copiilor ca sa faci parcare? Locul ala de joaca pentru copii nu e important pentru comunitate? Sunt mai bune betoanele decat spatiile verzi si locurile de joaca pentru copii? Nu cred. Intr-un oras pe care il parcurgi pe jos de la un capat la altul in nici 40 de minute, foarte multi vor sa iasa din scara blocului direct in masina daca se poate. Lumea din Vaslui in ultima vreme s-a cam lenevit. Hipermarket-ul e la nici 200 de metri departare, dar unii nici macar nu se gandesc sa se duca acolo fara masina.
Ion,mănânci cacat!
Stai jos,4 pentru astăzi!
Razvane să trăiești..da bine ai zis. Și lacom la mâncat ion.o fi cu sâmburi de cirese.
De ce manac cacat? Ah, te-am deranjat ca am spus adevarul? Pesemne ca si tu esti un muritor de foame rupt in kur posesor de bemveu la mana a patra, a cincea din Germania. Te doare rau asta din ce se vede.
In timp ce primariile europene nu stiu cum sa scape de parcari ca sa faca mai mult loc pentru spatii verzi, liberalii din Vaslui nu stiu cum sa elimine din spatiile verzi si asa inexistente ca sa faca loc parcarilor. Buna treaba. Toti muritorii de foame rupti in kur si-au luat besini la mana a patra din Germania si au pretentia sa aibe si loc de parcare. Nu e de ajuns cat polueaza cu besinilie lor. Vor locuri de parcare, sa le faca pe ses. E destul loc acolo. Dar, nah besinosii cu mertan la mana a saptea vor parcare la scara ca le e lene sa se deplasesze 500 metri pe jos.