spot_img
spot_img
-0.9 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

UPDATE: Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad are un nou manager! (FOTO)

- Advertisement -
Daniela Rusu

UPDATE: De astăzi, prin dispoziția Primarului Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, în funcția de manager al Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” a fost numită ec. Daniela Rusu. Până la organizarea concursului, Daniela Rusu își va intra în atribuții în sectorul public după o activitate de 24 ani petrecută în mediul privat. Timp de 17 ani a lucrat în cadrul unei multinaționale (13 ani – director zonal) și a unei naționale (4 ani – manager la nivel național), al căror obiect de activitate a fost distribuția de medicamente. Este de profesie economist, are 49 de ani, originară din Bacău, dar are legături de familie în Bârlad. Daniela Rusu este mama unei fetiție în vârstă de 15 ani.

„Am luat decizia de a accepta această provocare pentru că îmi doresc să fac performanță la Bârlad. știu că acest lucru nu se poate face decât în echipă, de aceea cred că voi putea aduce în jurul meu oameni performanți, pe care știu deja că spitalul din Bârlad îi are. Cunosc foarte bine orașul, îi știu problemele, în special pe segmentul medico-sanitar și cred că nimic nu e de nerezolvat atât timp cât există implicare și seriozitate”, a spus noul manager.

„Am discutat extrem de serios cu doamna manager despre toate problemele pe care le avem la spital. Deja s-a pus la curent cu foarte multe aspecte, motiv pentru care cred că vom avea o colaborare foarte bună. După cum se știe, sănătatea este un domeniu prioritar al mandatului meu, motiv pentru care ne-am oferit să sprijinim în continuare spitalul din Bârlad, așa cum am făcut-o sistematic în ultimii cinci ani. Viziunea domniei sale coincide pe deplin cu nevoile pacienților, motiv pentru care îi urez mult succes!”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Vladislav Afteni – Daniela Borș

ȘTIRE INIȚIALĂ: Spitalul bârlădean, fără coordonator medical de la începutul anului!! Primarul va numi un manager interimar!

INCREDIBIL… Fentă de neînchipuit la spitalul bârlăderan! Coordonatorul medical al instituției medicul Vladislav Afteni, și-a dat demisia din funcția de conducere, încă de pe 1 ianuarie, deși a ținut totul secret până ieri! Primarul Bârladului, Dumitru Boroș, a rămas perplex când a auzit una ca asta, mai ales că nici medicul Afteni și nici managerul Daniela Borș, nu au reușit să avanseze nicio explicație logică pentru care au tăinuit un asemenea gest!

Prima care trebuia să informeze primarul și Consiliul Local că instituția nu mai are Comitetul Director complet, este Daniela Borș, în calitate de manager! Mai ales că spitalul, fiind suport Covid, are un statut special!

„Vom face verificări la ceea ce s-a întâmplat! Sunt uimit de atitudinea doctorului Afteni Vladislav și vom verifica cum de s-a întâmplat așa ceva, că i-am spus și medicului Afteni, la noi este obiceiul, aici dincoace de Prut, când pleacă cineva de undeva să spună măcar <<Bună ziua!>>”, a spus primarul Boroș pentru ziarul Vremea NOUĂ.

Am încercat să luăm legătura cu managerul Daniela Borș, pentru a oferi o explicație faptului că a aprobat încă de pe 1 ianuarie demisia din funcția de coordonator medical (echivalentă cu cea de director medical – dar medicul Afteni Vladislav nu a dorit să dețină funcția decât doar ca și coordonator) și nu a informat CLM Bârlad și nici pe primarul Boroș. Totul vine în contextul în care mandatul de manager al Danielei Borș s-a încheiat din noiembrie anul trecut, s-a pelungit până la organizarea unui concurs, dar nu mai mult de trei luni, iar concursul s-a amânat în luna februarie, din cauză că unul din membrii comisiei de examinare a lipsit de la etapa verificării dosarelor! La concurs au dorit să se înscrie Daniela Borș, actualul (încă!) manager și Mircea Iosipescu, actualul director executiv al Direcției de Administrare a Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor!

Pe surse am aflat că, având în vedere gafa impardonabilă a ascunderii demisiei unui membru al Consiliului Director, medicul Vladislav Afteni, demisie aprobată de manageru Daniela Borș încă de pe 31 decembrie 2020, aceasta nu va mai îndeplini această funcție. Odată cu încetarea mandatului de manager interimar (încheiereaa celor trei luni de prelungire), va fi numit de primarul Boroș, în cel mai scurt timp, un manager interimar al spitalului bârlădean!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

14 COMENTARII

  1. Se fura ca in codru la spitalul Elena Beldiman ! Mai urat si mai josnic mod de furt : se fura de la decedati !Ce mod mai josnic si mai patetic de a fura, cunoasteti ?! ….Asta se pedepsea si in timpul razboiului ,erau pedepsiti cei care furau de la solidatii cazuti pe front ! Rusine ! Mare rusine !

  2. Si inca cati ar mai trebui sa plece de la acest spital…
    Eu insa am o nelamuritre. Medicilor moldoveni din acest spital le sunt recunoscute si echivalate diplomele? Sunt ei angajati legal? Cineva mi-a spus odata ca nu.

    • Cineva ti-a spus o prostie! Majoritatea medicilor basarabeni au facut facultatea in Romania! Deci ce trebuie sa li se echivaleze, dipolma emisa de o institutie de invatamant romaneasca? Doamne Apara-ne si Pazeste-ne de habarnisti!

  3. normal ca nu a informat primaria despre demisia dintr-o functie care nu exista. ma uit pe organigrama spitalului si nu vad o astfel de functie. cat depre hartia de demisie, ce sa mai spun ?!?!?! demisia nu se aproba. este un act unilateral. concret, doamna manager nu avea ce sa anunte la primarie. doamna nou manager nu prea are exeprienta in domeniul spitalicesc, decat prezentarea si distribuirea de medicamente. slabe sperante sa managerieze o asemenea unitate, mai ales acum in situatia asta cand sistemul sanitar este la pamant. acum sunt ceva bani pe care nu prea ii urmareste nimeni. cand se va termina pandemia si se va trece la finantarea de la casa de asigurari va fi jale mare. nu vor fi fonduri ca nu are cine sa le produca (banii in sanatate vin din salarii – in principal).

  4. Si vechiul manager a inventat o noua limba romana ” a-ti dat dovada”(-pe cererea de demisie) competent rau… A facut facultatea la Spirlu Harem….

    • Ce facultate visezi? El nu a facut nici 8 clase, daca te iei dupa felul in care si-a scris demisia! Fara virgula, fara nume si prenume, fara adresant… Jale ! Noroc ca s-a inventat parafa, ca sa-si dezvaluie si ei, doctorii, identitatea!

  5. De unde ati scos duma cu 4 ani manager national. Intrati pe LinkedIn si vizualizati CV doamnei. Dar daca a ajuns sa isi caute de munca pe site e clar ca suntem in fata unui „super-specialist”. De obicei aia meseriasi sunt recrutati de firme specializate in HR nu posteaza CV-uri pe site-uri.
    Experiență
    Area Manager
    Farmexim
    dec. 2007 – Prezent13 ani 4 luni
    Relad Pharma S.A.
    Area Manager
    Relad Pharma S.A.
    mai 2003 – nov. 20074 ani 7 luni
    Losado S.A.
    Area Director of Sales and Marketing
    Losado S.A.
    apr. 1995 – apr. 20049 ani 1 lună
    SNCFR Bacau
    Biroul tehnic
    SNCFR Bacau
    dec. 1990 – feb. 19954 ani 3 luni

    Bacau County, Romania

    • Deci a fost agent de vanzari pentru Farmexim???? Asta o califica pentru postul de manager al unui spital? S-a ajuns la Barlad in situatia in care au fost si alte spitale cu manageri „cu scoala vietii” sau patroni de firme funebre etc!!!

      • Foarte corect ce zici VALICA….. da am vazut cum au condus spitalele mega specialişti mondiali în studii şi hărtii de 30 de ani (specialisti in ciordeală) …..OPRESCU ,PINTEA ,CERCELUŞ ,SECUREANU ăia pe la Neamţ AM văzut sunt sătul de HOŢIE ……ţară fără viitor hoţie ,minciună ,jaf cei tineri care vor o altă viaţă să plece fără să se uite în urmă.

        • Eu nu imi doresc sa plece tinerii din tara pentru ca asta nu e o solutie. Pe viitor nu va mai avea cine sa ne trateze sau sa ne consulte. Normal ar fi ca accesul la functiile de conducere sa nu se mai faca pe baza de carnet de partid. Si acelasi lucru sa fie valabil siu pentru Consiile de Administratie care sunt impanate cu tot felul de habarnisti trimisi in misiune de partid!!

  6. Fata buna rau… sigur o sa rezolve problemele spitalului (probabil are experienta bogata la uns medicii cu excursii si bonusuri din medicamentele vandute, conform cv…, prietenii stiu de ce…). In ziua de astazi, manager este si femeia de servici( fara suparare, de altfel, o meserie demna de tot respectul) important e sa fii cat mai usor de manipulat… sa poata fura baietii… Prostia si incompetenta sunt „virtuti” ajunse la rang de arta…Atipicul a ajuns sa fie normalitate in tara noastra…Au distrus sistemul de educatie si o mare parte din asemnea exemplare sunt „prosti cu diploma”… Omului obisnuit, crescut in spiritul valorilor normale( bazate pe munca, empatie, respect, bun simt…) a ajus sa ii fie rusine cu propria-i educatie, de frica sa nu fie catalogat „prost cu diploma” … Daca asemenea personaje au ajuns sa ia decizii si sa ne conduca…, ne meritam soarta ca popor. ” Desteapta-te Romane…”

  7. Bun, a găsit o altă fraierică probabil doamna Daniela s-a luminat ştie ce urmează a fugit de pe cămp ….vine barosanul de la pieţe şi parcări ordin de la ÎMPĂRĂŢIE , se execută nu se discută doar ştiu ei cum şade trebuşoara !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.