INTERESANT… Un antreprenor vasluian, Romică Romașcu, de 50 de ani, sparge tiparele la emisiunea Imperiul leilor de pe ProTV. Acesta a prezentat juraților sarmalele la cornet de mămăligă, o idee cu care a dat garanția că îi va conduce pe culmile succesului. Romică a făcut un show extraordinar în fața celor cinci „Lei” care s-au amuzat copios și n-au scăpat fără a servi câte un cornet din mămăligă, plin cu sarmale. Inedit a fost că Romică a reușit să iasă din încurcătură, când unul dintre jurați a spus că este vegetarian. I-a servit sărmăluțe cu ciuperci de post, în cornet. Și a avut succes cu ideea sa, primind suma cerută de la doi Lei, care s-au asociat și îi vor oferi finanțare. Romică Romașcu nu este la prima sa apariție televizată. El a participat anul trecut, tot la ProTv, la emisiunea „Chefi la cuțite” unde a făcut și acolo un spectacol culinar și umoristic de zile mari.
Romică Romașcu este originar din Vaslui, dar locuiește în București de foarte mulți ani. Mai deține un business în Vaslui. Vinde ochelari, într-un magazin din centrul orașului. Mama sa este din Hârșova, comuna Delești, iar tatăl său, cadru militar, din Bălteni. Fiind în armată, la un moment dat familia lui Romică a ajuns la Buzău, unde acesta a terminat liceul, apoi a plecat la facultate în București, unde a și rămas. „Eu nu spun niciodată că sunt din Buzău, pentru că nu sunt. Sunt vasluian, la Vaslui mă simt aproape de origini, tata este din Bălteni și mie acolo îmi place. Oriunde mă prezint, eu spun răspicat că sunt vasluian”, a spus Romică Romașcu în exclusivitate pentru Vremea Nouă. Romică a fost o apariție pe cinste, iar de cum a pășit în fața Leilor, le-a atras imediat atenția cu stilul lui neconvențional. Iată modul inedit în care și-a prezentat afacerea și reacția investitorilor când au văzut SarMașina. Antreprenorul vasluian a venit în fața Leilor pentru a le prezenta „Sarmale la cornet de mămăligă”, o idee ce pune la un loc două elemente de succes: sarmaua și experiența înghețatei la cornet. Cornetul este din mămăligă, iar sarmalele sunt sub semnatura unor chefi celebri.
Concurentul a venit cu „Sarmașina”, iar prezentarea pe care a făcut-o a convins doi dintre investitori să-i ofere finanțare
„Sunt în căutarea unui partener care are o viziune la nivel internațional, pentru că doresc ca această SarMașină să fie peste tot în lume și pentru 20% solicit 200 000 de euro. Sunt un copil născut din dragoste, părinții mei sunt vasluieni, mi-i aduc aminte dansând. Pe tata îl cheamă Socrate. Am cinci copii cu trei femei, pentru că prima mea specializare la facultate a fost economia, am făcut ASE-ul și am știut să împart sarcini. Am lucrat în vânzări de la 19 ani, am fost director la firme renumite, după care mi-am creat propria afacere în optică. Un leu care va investi în mine va face mai mulți lei. Eu mă pricep la afaceri, chiar s-a scris despre mine că prima afacere am ridicat-o în 6 luni de la 300 000 de lei la 8 miliarde de lei (800 000 ron – n.r.), când am inventat Optica Mobilă. Este afacerea din care trăiesc, destul de bine, am cinci copii, toți la școală, nu am probleme. Afacerea mea cu optica este bună, dar m-a <<vizitat>> ideea cu SarMașina, unde putem pune un manager bun ca să facă treabă și bani. Mi-a venit ideea cu sarmalele la cornet la un târg de optică, unde am mers și eu servesc mereu oamenii care vin la standul nostru cu diferite dulciuri, cornulețe și altele. De data asta am venit cu oala cu sarmale și mi-am zis << Băi, nu pot să dau sarmalele așa cum sunt eu îmbrăcat, în farfurii din alea de plastic, că cine știe ce zice omul. Am cumpărat cornetele din mămligă și s-au dat într-o oră! Viziunea mea la această afacere este ca fiecare SarMașină să producă profit 1000 de euro pe zi.”, a precizat, sigur pe el, vasluianul Romică Romașcu.
A convins doi Lei și a plecat cu sacoșa de bani!
Reacția juraților a fost una pe măsură. „Îmi place ideea ta foarte mult. Eu pot să particip la afacerea ta, dar împreună cu un alt Leu”, i-a spus Dan Șucu. „Eu nu îți dau 200.000 de euro, 1 milion îți dau dacă te dezvolți așa cum ai zis”, a mai adăugat Dragoș Petrescu. Romică Romașcu a făcut un adevărat spectacol cu prezentarea conceptului de sarmale la cornet, pentru care a cerut o investiție 200.000 de euro în schimbul a 20% din acțiuni. „Eu nu-l las să plece acasă cu mâna goală, mai ales când e vorba de ceva tradițional românesc”, a spus Mohammad Murad. Împreună cu Dan Șucu, cei doi i-au oferit antreprenorului finanțarea de care avea nevoie.