
Fosta soție a lui Viorel Oarză a comis-o din nou. Sâmbătă-noapte, femeia s-a urcat la volan deși nu avea permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice. Poate că ar fi scăpat basma curată dacă nu ar fi provocat un accident rutier pe șoseaua Voinești. Polițiștii ajunși la fața locului au testat-o pe femeie, care avea o alcoolemie uriașă, de 1,15 miligrame alcool pur în aerul expirat. Alina Maria Ursache a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar pe numele său a fost deschis un alt dosar penal.
Dacă femeia a băut de supărare după ce fiul și fostul soț, Viorel Oarză, au ajuns în arest, este greu de spus. Cert este însă că familia s-ar putea reîntregi în arestul IPJ, având în vedere gravitatea faptei. Femeia în vârstă de 43 de ani nu este la prima abatere. Ea a fost prinsă beată la volanul unui autoturism de teren pe șoseaua Iași-Voinești în toamna anului trecut. Atunci, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Iași au oprit-o pe femeie pentru control, pe data de 9 octombrie, la ora 2:00.
Alcoolemie uriașă stabilită în urma probelor biologice
Oamenii legii i-au cerut să se legitimeze și au observat că aceasta este într-o stare avansată de ebrietate. I-au cerut să sufle în aparatul alcooltest, însă femeia nu a fost în stare din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla. Polițiștii au însoțit-o la Institutul de Medicină Legală (IML) pentru a i se recolta probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Asta s-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri. Între timp au venit rezultatele, iar alcoolemia femeii a fost uriașă. Femeia prinsă de polițiști conducea un autoturism marca Volvo. Rezultatele analizelor de sânge au arătat atunci că aceasta se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 2,53 miligrame de alcool pur în sânge. …https://www.bzi.ro/un-volvo-a-fost-facut-praf-de-iubita-unui-interlop-din-iasi-care-s-a-urcat-beata-si-fara-permis-la-volan-femeia-era-suparata-ca-fiul-si-fostul-sot-au-ajuns-in-arest-dupa-un-scandal-cu-clanul-cordunea-4137283?utm_source=website&utm_medium=deschideri