GRAV… A turnat o sticlă de diluant într-o oală, pe care a pus-o pe foc, l-a încălzit, iar, în câteva secunde, conținutul a provocat un dezastru! Asta s-a întâmplat în locuința bărbatului de 49 de ani, Neculau Păduraru, a cărui casă a luat foc miercuri dimineață. Acum omul se plimbă printre ruine și cere ajutor ca măcar o cameră să o poată amenaja cât de cât, ca să poată locui în ea.
Și-a dat singur foc la casă… din greșeală! Bărbatul de 49 de ani oftează și spune că tot necazul a pornit de la faptul că a confundat o sticlă de apă cu una de diluant. Omul spune că nici măcar nu știe că diluantul era acolo, așa că a luat fără nicio grijă sticla cu lichid transparent și a turnat-o într-o oală, pe care a pus-o pe plita încinsă. “Eu voiam să încălzăsc niște apă, ca să mă spăl, ca orice om. Era cam ora 5,00 dimineața. S-a auzit o bubuitură și focul a fost peste tot, într-o clipă. Am vrut să sting, dar ce să stingi?! M-am ars puțin pe la mâini, dar nu mult. A început să ardă tot pe aici”, spune bărbatul. Acum, din casă au mai rămas doar pereții întregi. “Aș vrea măcar o cameră, să pot acoperi pe aici, pe pod, la acoperiș. Să văd de un geam. Măcar pentru o cameră, că nu am unde să mă duc”, se plânge Neculai Păduraru.
Toate gunoaiele de prin curte și locuință au făcut ca incendiul să fie și mai greu de stăvilit!
Vecinii spun că bărbatul este necăjit și trăia destul de greu. Avea un obicei de a aduna tot felul de obiecte și deșeuri în curtea și în casa sa, ceea ce a îngreunat mult intervenția pompierilor. “Intervenția a fost îngreunată de prezența unei mari cantități de deșeuri lemnoase și menajere, atât în locuință, cât și în curte. Au ars aproximativ 80 metri pătrați acoperiș din tablă și plăci de azbociment pe astereală din lemn, trei uși, trei ferestre, o mașină de spălat, diverse piese de mobilier, produse textile, documente și deșeuri. Au fost salvate: o cameră de locuit, anexa gospodărească și locuința aflată în apropierea focarului. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea din culpă a mijloacelor de incendiere”, au precizat reprezentații ISU Vaslui.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.