spot_img
spot_img
4.9 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Vasluian stâlcit în bătaie, după ce i-a spus unui adolescent să nu mai arunce petarde!

- Advertisement -

CORECȚIE ADMINISTRATĂ DE UN PUȘTI!

GRAV… Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Vaslui, a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, după ce a fost snopit în bătaie de un puști de 16 ani, care arunca cu petarde. Incidentul a avut loc luni dimineață, pe strada Libertății din Vaslui, lângă Școala Gimnazială nr. 1. Bărbatul își curăța mașina de zăpadă când s-a trezit cu o petardă bubuind chiar la picioarele lui. “M-am dus către cel care a aruncat-o, să-i spun să nu mai dea cu petarde că am un copil mic în casă, care doarme. Toată iarna am fost terorizați de aceste bubuituri. În loc să se liniștească, el a sărit la bătaie. M-a lovit până n-am mai putut sta în picioare. Am ajuns la spital cu fractură de femur la piciorul drept. M-a nenorocit. Am niște dureri groaznice și nu știu dacă voi mai putea merge normal vreodată”, ne-a declarat bărbatul bătut.

Sute de vasluieni s-au plâns, în această perioadă, pe rețelele de socializare că petardele le fac nopți albe și le traumatizează animalele de companie, solicitând autorităților interzicerea acestora și amendarea celor care le folosesc. Problema nu este nouă, iar ea se pare că persistă chiar dacă sărbătorile de iarnă s-au terminat. La începutul acestei săptămâni, în urma unui incident care a avut loc pe strada Libertății din Vaslui, un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. Acesta a fost băgat direct în sala de operație, medicii făcând eforturi supraomenești să-i salveze piciorul drept. “Am două zile de când sunt operat la osul femural de la piciorul drept. M-au tăiat 25 de centimetri apoi mi-au băgat o tijă de titan. Am dureri groaznice, iar la ora asta nu vă pot spune cu siguranță că voi mai merge normal vreodată”, ne-a spus Cosmin, bărbatul care a fost bătut. Totul a început după ce acesta i-a atras atenția unui puști să nu mai arunce cu petarde. “Era 10 dimineața, iar eu dădeam zăpada jos de pe mașină, când m-am trezit cu o petardă bubuind la picioarele mele. Am tresărit. M-am dus către cel care a aruncat-o și l-am rugat să înceteze că am copil mic în casă, de un an, care doarme, și care toată iarna a fost terorizat de aceste petarde. După ce i-am spus să înceteze, m-am întors înapoi spre mașină, iar în acel moment m-am trezit cu o lovitură groaznică în zona capului. M-am dezechilibrat, am căzut, apoi băiatul ăla a continuat să mă lovească cu pumnii și picioarele. Mi-a dislocat umărul, iar piciorul drept era varză, nu-l mai puteam mișca. După ce s-a oprit din a mă lovi, a început să râdă, apoi mi-a spus că nu am ce să-i fac că e minor, are doar 16 ani. De când sunt în spital am dat declarații polițiștilor, sper să fie tras la răspundere”, a mai spus victima. Acesta trebuia să plece în Marea Britanie, unde studiază, pentru a da un examen, dar date fiind ultimele evenimente, cel mai probabil călătoria nu va mai avea loc.

Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore

Potrivit reprezentanților IPJ Vaslui, victima va avea nevoie de 95-100 de zile de îngrijiri medicale, agresorul fiind reținut și cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală. “Polițiștii vasluieni au probat activitatea infracțională a unui tânăr, în vârstă de 16 ani, din municipiul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunii de vătămare corporală. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în data de 11 ianuarie a.c., ora 12.00, în zona străzii Libertății din municipiul Vaslui, pe fondul unui conflict spontan, tânărul bănuit de comiterea infracțiunii ar fi agresat persoana vătămată, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din Vaslui, lovind-o cu pumnii și picioarele. Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru primirea de îngrijiri medicale, ulterior fiind examinată medico-legal traumatologic, ocazie cu care, în baza concluziilor preliminare, s-a stabilit că necesită un număr de 95-100 de zile îngrijiri medicale pentru vindecare. În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de miercuri, 13 ianuarie a.c., polițiștii vasluieni l-au reținut pe agresor, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca joi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru luarea unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a tânărului”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.