Agenţiile de presă internaţionale confirmă o ştire circulată de câteva zile pe circuitele informale de la Bruxelles: este posibil ca Acordul UE-China să poată fi semnat chiar în această săptămână, chiar mâine.
După cei şapte ani de negociere care au înregistrat fluctuaţii importante şi, în anii Administraţiei Trump, au suferit în urma opoziţiei ferme a Administraţiei SUA, pusă de cel puţin trei ani în faţa perspectivei (acum împlinite) de a fi devansată de China drept cea mai puternică economie a lumii. Acest context special a dat şi mai multă intensitate şi valoare negocierilor pe care Uniunea Europeană a continuat să opteze foarte ferm pentru definitivarea acestui Acord privind protejarea reciprocă a investiţiilor tuturor ţările interesate din UE. Pentru acestea, pentru marile lor companii, acordul vine ca deschiderea majoră pe care o aşteptau în scopul de a formula agende naţionale predictibile pentru refacerea ritmului de creştere şi restabilizarea pieţelor de muncă într-un moment în care aceasta este prioritatea politică a tuturor. Angela Merkel pare să fi câştigat acest pariu în momentul în care, din cauza efectelor sancţiunilor americane şi a presiunii uriaşe exercitate de Trump personal, mulţi analişti începeau să ezite în convingerea că proiectul este realizabil şi semnarea Acordului, în cazul în care se va face până la finele anului (deci în ultimele zile ale preşedinţiei germane) devine reuşita politică cea mai marcantă a doamnei Cancelar şi, din această cauză, mulţi vorbesc deja despre acest acord ca despre „Acordul Merkel“. Totul în contextul în care, ieri, la Bruxelles, s-a desfăşurat reuniunea reprezentanţilor permanenţi ai Statelor Membre, s-a văzut că niciunul dintre ambasadori nu primise instrucţiuni de acasă să emită vreo obiecţie la textul negociat şi care fusese anterior trimis în Capitale tocmai pentru a se înregistra asemenea obiecţii formale. Era nu numai un gest protocolar strict necesar, ci şi o consultare mai ales pe domeniile care, cel puţin în spaţiul public (unele dintre ştirile false fiind rezultatul direct al unor intoxicări destul de grosolane) spuneau că există diferenţe insurmontabile între poziţiile europene şi chineze. Se vorbea în primul rând despre poziţiile absolut contradictorii în domeniul nuclear civil, apoi pe mai vechile subiecte delicate, cum ar fi protejarea drepturilor privind proprietatea intelectuală. Despre ce mize uriaşe vorbim? Să enumerăm valorile aflate ce se află în joc în afara intereselor companiilor europene sau multinaţionale cu participări europene, care, în ultimii ani, cu deosebire în ultimele luni, s-au bătut să-şi deschidă capacităţi de producţie în China, beneficiind de un serviciu de economic intelligence profesionist care le-a dat rapid, la timp, precis, indicaţia unde şi când se deschide fereastra de oportunitate care avea să se deschidă. Alte ţări europene, dimpotrivă, au mizat preponderent pe cartea Trump şi acum de-abia încep să-şi numere pierderile. Din datele oficiale Eurostat vedem că UE a exportat anul trecut în China în valoare de aproximativ 199 de miliarde Euro, importând bunuri în valoare de 362 miliarde Euro, valoarea comerţului bilateral fiind de 650 miliarde $ conform datelor Bloomberg. Dar, evident, când negocierile vizează un asemenea plafon valoric – lucru pe care l-au spus de ani de zile ambele părţi – e clar că trebuia formalizată şi enunţat în planurile reciproce de dezvoltare strategică o viziune pe termen lung şi foarte lung despre principiile pe care se va baza în continuare relaţia respectivă.
Citeste mai mult: adev.ro/qm3ev9
